Descinderi la sediul din Piteşti al OMV Petrom: Compania nu a dat anchetatorilor documente solicitate oficial

Descinderi la sediul din Piteşti al OMV Petrom: Compania nu a dat anchetatorilor documente solicitate oficial
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Poliţia Judeţeană Argeş anunţă că poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, au făcut o percheziţie la sediul regional al unei societăţi comerciale, situat în municipiul Piteşti, pentru administrarea probatoriului într-un dosar de fals.

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că descinderea a fost făcută după ce anchetatorii au cerut companiei Petrom o serie de documente, într-o anchetă privind obţinerea în mod fraudulos a unui teren, iar compania nu a pus la dispoziţie actele solicitate.

ADVERTISING

„În cursul zilei de 14 octombrie a.c., poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş, au desfăşurat o activitate de percheziţie la sediul regional al unei societăţi comerciale, situat în municipiul Piteşti. Activitatea s-a desfăşurat în scopul administrării de probatoriu, într-un dosar penal în care se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni, iar în urma activităţii de percheziţie, au fost ridicate mai multe documente.

ADVERTISING

La acest moment, cercetările vizează modul în care o persoană fizică ar fi dobândit o suprafaţă de teren, pentru care ulterior a avut o relaţie contractuală cu societatea comercială în cauză, ce activează în domeniul petrolier”, informează, miercuri după-amiază, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Actualul proprietar obţine beneficii materiale

Surse judiciare au declarat pentru News.ro că dosarul vizează modul în care o persoană fizică ar fi intrat, în mod fraudulos, în posesia unui teren, pe care în prezent se află o sondă a companiei petroliere OMV-Petrom, fapt de pe urma căruia actualul proprietar obţine beneficii materiale.

ADVERTISING

În contextul în care anchetatorii cercetează speţa, aceştia au cerut companiei OMV-Petrom să pună la dispoziţie mai multe documente privind relaţia contractuală dintre companie şi persoana care detine terenul care ar fi fost dobândit prin fraudă.

OMV-Petrom nu a răspuns însă în termen legal, motiv pentru care a fost făcută percheziţia de miercuri, în urma căreia au fost ridicate documente.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇