Învingătorul de la Brașov: Alegerile nu le câștigi la urne, ci la finalul mandatului. Văd oameni surprinși că pot să îmi car singur geanta - Interviu video

Învingătorul de la Brașov: Alegerile nu le câștigi la urne, ci la finalul mandatului. Văd oameni surprinși că pot să îmi car singur geanta - Interviu video

Reprezentativitatea globală la alegerile locale e un om din 7, dar cei implicați pot fi masa critică pentru schimbarea relației dintre politicieni și cei pe care îi reprezintă. Parte din misiunea mea e să-i conving și pe ceilalți 6 din 7, pe ceilalți 85%, că rezultatele pe care le voi obține sunt cele din care vom beneficia cu toții, afirmă noul primar al Brașovului, Allen Coliban.

După 16 ani, Brașovul a ales alt primar: Allen Coliban de la USR – rezultate finale

Intr-un interviu acordat SpotMedia.ro, Allen Coliban a abordat cele mai importante teme ale momentului, inclusiv scandalul din USR-PLUS:

  • Vreau să schimb abordarea de la fiecare nivel al aparatului administrativ.
  • Deciziile sunt luate în baza evaluării realizate de audit, nu pe baza unor preconcepții.
  • Mi-ar plăcea să se vorbească despre Brașov în termenii regăsirii ambiției și recâștigării mândriei.
  • În prea puține situații dezvoltarea urbană a fost făcută în jurul cetățeanului.
  • Văd oameni surprinși că pot să îmi car singur geanta și că în weekend merg cu fiica mea cea mică în excursie în jurul Brașovului sau pe Postăvaru: ”ești om normal!”.
  • Scăderea prezenței de vot, nu numai în Brașov, are legătură cu pandemia. Dar s-au mobilizat foarte mulți tineri, a fost o mobilizare de entuziasm.
  • Nu mă aștept să devină subiect de caft politic dacă facem sau nu spital sau dacă ajutăm sau nu să se dezvolte mediul universitar.
  • Am avut deja niște întâlniri cu dl Orban despre perspectivele proiectelor mari ale Brașovului: spital, sală polivalentă și altele.
  • Viitoarea coaliție de guvernare pare să fie conturată pe zona de dreapta, centru-dreapta a spectrului politic. Deci nu văd de ce ar exista contre și caft politic.
  • Pentru noi alegerile locale au fost o victorie pentru că am reușit să creăm breșa în multe localități.
  • În privința amânării alegerilor: mă aștept la decizii responsabile bazate pe analiza de risc, nu pe un calcul politic.
  • Ar trebui să corectăm greșeala în cazul lui Vlad Teohari, pentru că rămânem partidul care respectă opinia membrilor, Constituția și democrația.
  • Eu nu am și nici nu știu să existe dovezi care să ducă spre Dan Barna.
  • După fiecare rundă de alegeri e foarte mult zgomot, pentru că există învinși și învingători. Când există nemulțumiți peste tot, poți vorbi de succes. Avem lecții de tras.
  • În presă apare adesea partea mai zgomotoasă a democrației din USR-PLUS, este un proces normal care reflectă gradul de maturizare a societății și democrației românești.
ADVERTISING
Ce vrea Allen Coliban la Brașov

Nimeni nu se aștepta ca dl Scripcaru să piardă Brașovul după 20 de ani de ”domnie”. Cum ați reușit?

A fost vorba despre o campanie electorală dusă foarte aproape de cetățeni. Am mers de câteva ori prin fiecare cartier,  o abordare nouă în Brașov, unde am avut doar campanii clasice, cu festivalul promisiunilor din ultima lună.

Campania a început, de fapt, cu un an în urmă, la nivelul strategiilor și al studiilor sociologice, iar datele de atunci nu erau optimiste, brașovenii fiind mulțumiți de orașul lor. Mulți spuneau că va fi nevoie de două runde: anul acesta una de poziționare și abia după 4 ani de zile vom avea o șansă cu adevărat.

Eu am crezut că se poate și că este urgent să câștigam acum, pentru că în următorul an se va stabili strategia de dezvoltare a Brașovului pentru următorii 7 ani și planul urbanistic general pentru următorii 10 ani.

Iar pe fiecare linie de comunicare din campanie există cuplajul: problemă- soluție.

Ce se va vedea în mandatul dvs în primele 100 de zile?

În primul rând, vreau să schimb abordarea de la fiecare nivel al aparatului administrativ. Avem nevoie de principii de management care să ajute fiecare funcționar să își exercite atribuțiile în interesul cetățeanului, cu ambiție și pasiune.

După 20 de ani, angajații primăriei cred că sunt ca angajații dlui Scripcaru la firma proprie. Nu va fi greu să spargeți această fidelitate?

Eu nu cred că cineva intră în zona administrației publice pentru un om sau altul. Cred că sunt foarte mulți oameni care și-au ales cariera din vocație și dorința de a schimba ceva în bine.

ADVERTISING

Diferența va fi felul în care vom face aceste lucruri, atitudinea față de cetățean, eliminarea presiunilor din zona sferelor de interese pe care cred că mulți dintre angajatii primăriei le-au simțit.

În general textul noilor aleși este: facem un audit și îi dăm afară pe toți.

Cele două se exclud într-o oarecare măsură. Deciziile sunt luate în baza evaluării realizate de audit, nu pe baza unor preconcepții. Sigur, nu sunt naiv, sunt multe lucruri care s-au întâmplat având în spate acte semnate de niște oameni.

Va trebui să am o discuție  individuală cu fiecare dintre directori și șefii de servicii și e foarte important cum vor aborda și ei perspectiva de colaborare pe 4 ani de zile și cum răspund unor întrebări pe care deja le am.

Am remarcat că nu intrați în primărie cu paloșul scos.

Nici nu ar fi legal. Există Codul Muncii, Codul Administrativ, Legea funcționarilor publici, există pașii pe care trebuie să îi aplice orice primar în restructurarea aparatului administrativ.

Revenind la priorități, sunt câteva proiecte mari ale Brașovului pe care le preiau din mers și care vor avea nevoie de decizii în termen scurt. Unul este proiectul noului spital, care a găsit susținere, cel puțin în campania electorală, și la nivel guvernamental.

Studiul de fezabilitate trebuie să fie încheiat undeva la începutul anului viitor. Nu ne permitem să ratăm trenul finanțărilor europene din fondul de reziliență și de relansare și vor urma câteva negocieri foarte importante chiar luna următoare.

După 4 ani care va fi principala schimbare care vă propuneți să fie legată de numele dvs?

La nivel macro, de percepție și brand, mi-ar plăcea să se vorbească despre Brașov în termenii regăsirii ambiției și recâștigării mândriei, susținută acum mai mult de trecut, istorie, patrimoniu și natură. Mi-ar plăcea ca mândria să se bazeze pe lucruri pe care generația noastră să le dezvoltăm.

ADVERTISING

Concret, sunt aspecte care țin de dezvoltarea învățământului universitar, de relevanța pe o hartă culturală a României, de readucerea gloriei sportive, de relația dintre brașovean și oraș.

La ora actuală în prea puține situații dezvoltarea urbană a fost făcută în jurul cetățeanului. Noile cartiere ar trebui să aibă și parcuri, și creșe, și grădinițe.

Cred că pot produce o schimbare majoră în privința acestei griji față de nevoile cetățeanului. E vorba de normalitatea actului politic și normalitatea relației dintre primar și alegători.

Văd oameni surprinși că pot să îmi car singur geanta și că în weekend merg cu fiica mea cea mică în excursie în jurul Brașovului sau pe Postăvaru: ”ești om normal!”.

Și veți rămâne normal și în următorii 4 ani?

În urmă cu 4 ani, când am ajuns în Senat, mi s-a spus că mă voi schimba. Eu nu cred că m-am schimbat, chiar dacă uneori se schimbă raportarea oamenilor la politician odată cu noua pălărie. Trebuie să rămânem cu picioarele pe pământ.

Este ceea ce vă  propun în continuare. M-am uitat pe cifre.  Prezența în Brașov a fost modestă - 34%, iar raportat la totalul brașovenilor cu drept de vot, dvs ați luat 14,1%. O victorie certă, dar legitimitatea politică nu e totuși discutabilă?

Da, problema de legitimitate sau reprezentativitate există și noi tocmai de aceea am militat pentru alegeri în două tururi.

Concret, scăderea prezenței de vot, nu numai în Brașov, are legătură cu pandemia, cu încrederea pe care anumite comunități au avut-o în capacitatea autorităților de a gestiona situația. Brașovul a fost tot timpul aproape zonă roșie.

În ultima perioadă de campanie am vorbit cu mulți brașoveni și foarte mulți oameni mi-au spus că le e frică să se ducă la vot.

Dar s-au mobilizat foarte mulți tineri, a fost o mobilizare de entuziasm. E important că mulți oameni s-au dus cu speranță la vot, în mai multe orașe din România, ceea ce mi se pare fantastic.

Reprezentativitatea globală e la un om din 7, dar cei implicați pot fi masa critică pentru schimbarea relației dintre politicieni și cei pe care îi reprezintă.

Parte din misiunea mea e să-i conving și pe ceilalți 6 din 7, pe ceilalți 85%, că rezultatele pe care le voi obține sunt cele din care vom beneficia cu toții. Sloganul campaniei mele a fost : "câștigam noi toți!”

În Consiliu aveți 3 forțe - USR și PNL la egalitate, restul PSD. Nu vă temeți că liberalii s-ar putea răzbuna că le-ați ”furat” primăria? Dacă se aliază cu PSD pierdeți majoritatea.

Nu am furat orașul cuiva, orașul ne fusese furat și l-am recâștigat.

Noi avem 12 mandate, PNL-11, PSD-4. Sunt optimist. La nivel local, mai mult decât la alte niveluri politice, e vorba despre proiecte și despre felul în care reușim să creăm o viziune de dezvoltare a comunității.

Nu mă aștept să devină subiect de caft politic dacă facem sau nu spital sau dacă ajutăm sau nu să se dezvolte mediul universitar.

Strict în logica politică am avut mai multe runde de discuții cu partidele din Consiliu, mai multe cu PNL, care are și el ocazia de a se reforma. Primele semnale, inclusiv  publice, îmi cimentează optimismul.

Vorbeați de colaborarea Guvernului pentru anumite proiecte. Credeți că o veți avea și post electoral?

Vă spun o informație nouă: am avut deja niște întâlniri cu dl Orban tocmai ca urmare a acestor îngrijorări. Am vrut să discutăm despre perspectivele proiectelor mari ale Brașovului: spital, sală polivalentă și altele.

Din discuțiile cu dl Orban e important că există deschiderea de comunicare și atitudinea pozitivă din ambele părți, mai ales că ne uităm spre o perspectivă reală de a guverna această țară, iar guvernarea la nivel central va fi posibilă doar într-un context de coaliție guvernamentală.

Viitoarea coaliție de guvernare pare să fie conturată pe zona de dreapta, centru-dreapta a spectrului politic. Deci nu văd de ce ar exista contre și caft politic, mai ales că și dl prim ministru e brașovean și în campanie, chiar dacă a susținut alt candidat, a dat dovadă de fair-play. Deci sper într-o bună colaborare.

Vorbiți de guvernare, dar rezultatele finale ale USR de la locale nu sunt chiar încurajatoare. Cum vi se par dvs?

Depinde ce număram. Nu e un rezultat surprinzător, dimpotrivă. Avem nevoie să accelerăm procesul de extindere a filialelor.

El a început cu urbanul mare, a continuat cu urbanul mic și apoi zona rurală. Acoperirea țării e departe de 100% , însă în privința comunităților cu o densitate mai mare stăm bine.

Ne-am propus să câștigam câteva orașe mari, unde se duc luptele mari. De astfel de victorii în orașe mari depinde felul în care arătam că sunt capabili să producem schimbarea.

Avem Capitala, prin Nicușor Dan, Timișoara, Brașov, Bacău, Câmpulung.

Mai important e ce vom reuși să facem în următorii 4 ani. Alegerile locale nu le câștigi la urne, ci la finalul mandatului, când ai lăsat ceva în urmă și din acest punct de vedere sunt foarte optimist.

Avem 45 de primari în toată țara, avem deja un grup, calitatea oamenilor e foarte bună, energia e bună și sunt convins că din acest grup vor apărea mulți ”bolojeni” sau asemeni primarului din Ciugud, reperele de bune practici în administrația locală în România.

Aveți totuși mai puțini primari decât PMP, cel mai mare dintre partidele mici, conform lui Traian Băsescu. Vă bateți pe locul acesta?

USR-PLUS rămâne a treia forță politică a țării, din multe puncte de vedere la luptă directă cu PSD. Comparăm mere cu pere pentru că există felul clasic de a face politică, bazat pe compromis și reciclarea oamenilor.

Mai ales în comunitățile mici clasa politică e redusă numeric și aceiași oameni se plimbă între partide.

Când spargi casta, ceea ce ne-am propus, e greu să mobilizezi oamenii să se implice să producă schimbarea. Asta ia mai mult decât cei 4 ani pe care i-a avut USR la dispoziție sau cei 2 ani ai PLUS.

După alegerile din 27 septembrie, la Brașov mulți oameni vor să se înscrie să facă pasul în politică, pentru că schimbarea e în sfârșit posibilă.

Deci pentru noi alegerile locale au fost o victorie, pentru că am reușit să creăm breșa în multe localități.

Credeți că alegerile parlamentare ar trebui amânate în contextul pandemic care spuneați că a influențat și prezența la locale?

Decizia ar trebui să fie a specialiștilor, politicul ar trebui să asculte de ei în gestionarea crizei, altfel nu vom face decât să creștem haosul și starea de  neîncredere.

Mă aștept la o decizie responsabilă medicală, tehnică, nu politică. Politic au fost prea multe jocuri. O decizie care să țină cont de toate riscurile care să fie evaluate nu de politicieni, ci de specialiști.

Dar dacă vom ajunge să închidem anumite zone din țară nu știu cum am gestiona procesul de vot. Mă aștept la decizii responsabile bazate pe analiza de risc, nu pe un calcul politic.

USR-PLUS trece printr-o furtună provocată de împărțirea candidaturilor. Ce se întâmplă?

Noi avem statutul, mecanismele interne, de luare a deciziilor și de contestare a lor, încă din 2016, dar până acum nu au prezentat interes.

Cred că e o dezbatere importantă legată de felul în care e dezvoltat acest partid, de puterea pe care o au sau nu membrii, dacă e condus de la vârf spre bază sau invers, despre tot ce înseamnă mecanisme de control.

Veți face sigur referire la cazul din filiala diaspora, unde m-am exprimat pe niște grupuri interne. Cred că a fost vorba despre o greșeală a unor oameni care aveau o responsabilitate, o greșeală pe care e important să o verbalizăm și să o reparăm.

Cine a greșit?

Interpretarea cu privire la avizul de integritate dată de Comisia de Arbitraj e greșită și contrară spiritului în care a fost alcătuit statutul.

Nu poți să discuți despre lipsa de integritate pentru exprimarea liberă a unei opinii, exprimată în solidar cu alți membri.

În ultimii 4 ani de zile toți am avut ieșiri critice la adresa lidershipului partidului, acțiuni care au făcut adesea deliciul presei.

Ar trebui să corectăm greșeala pentru că rămânem partidul care respectă opinia membrilor, Constituția și democrația.

Dl Barna este cel acuzat că ar fi dirijat votul din Comisia de Arbitraj.

Eu nu știu despre aceste acuzații. Dacă ar fi așa, ar fi foarte grav și un motiv de separare clară. Noi am pornit pe ideea separării puterilor, adică să existe câte un organ la fiecare nivel care să aplaneze și să facă dreptate în conflictele interne, care trebuie să rămână credibil și independent.

Delimitarea a fost întotdeauna foarte clară și dacă apare o umbră de îndoială e foarte important să fie curățată.

Aveți și dvs îndoiala că votul a fost instrumentat de dl Barna?

Dacă există dovezi, să apară, altfel vorbim doar de interpretări și sunt lucruri prea grave pentru a fi abordate astfel. Eu nu am și nici nu știu să existe dovezi care să ducă spre Dan Barna.

Ar fi fost și ilogic pentru că decizia nu a fost politică, de oportunitate politică a candidaturii, ci una dată de un for independent privind integritatea.

Spuneați de reparație. Cum?

Avem mijloacele statutare. Se face prin comitetul politic, probabil îl vom avea zilele viitoare. Lucrul regretabil este că și dacă reparăm precedentul nu îi putem da lui Vlad mandatul înapoi, pentru că termenul de depunere a listelor pentru filiala diaspora a trecut.

Este contestată procedura delegaților prin intermediul căreia sunt aleși candidații de pe liste. Este adevărat că ea a fost aceeași și în 2016, când ați ajuns dvs candidat.

Absolut.

Dar acum sunt acuzații de influențare a alcătuirii listelor de delegați, se vorbește despre metoda ”autobuzul”.

După fiecare rundă de alegeri e foarte mult zgomot, pentru că există învinși și învingători. Eu consider că e important să existe o reprezentare corectă, deci proporțională.

Am avut proceduri de vot interne anul trecut pentru desemnarea biroului național, un sistem aparent mai complicat, dar cu reprezentativitate proporțională.

Am cerut, intern în USR și în relația USR –PLUS, să nu avem sisteme de tip ”winner takes it all”, adică tabăra majoritară să ia toate mandatele. Filialele sunt autonome, deciziile s-au luat la nivel județean, într-un cadru general fixat la nivel central.

A fost o perioadă lungă de negocieri la finalul căreia sunt destul de multe situații particulare. Într-un fel s-au finalizat la Brașov și în alt fel în Timiș, de exemplu. La Brașov avem o reprezentare și cu PLUS, și cu USR, și cu mulțumiți și cu nemulțumiți.

Când există nemulțumiți peste tot, poți vorbi de succes. Avem lecții de tras, e bine de știut că încă de acum 4 ani la fiecare rundă de alegeri au fost îmbunătățiri în ideea unei corecte reprezentări.

Nu am urmărit însă ce s-a întâmplat într-o filială sau alta. La final e important de știut că și delegații sunt desemnați cu votul fiecărui membru. Așa e construit partidul acesta.

Și așa cum e el, credeți că este pregătit să intre la guvernare fără ca acolo să înceapă alt spectacol de același fel cu cel de acum?

Negreșit! În presă apare adesea partea mai zgomotoasă a democrației din USR-PLUS, este un proces normal care reflectă gradul de maturizare a societății și democrației românești.

USR are doar patru ani în Parlament, în care am reușit să câștigam câteva bătălii importante. Cred că am demonstrat că suntem responsabili, respectăm democrația și statul de drept și avem o viziune reformistă și curajoasă pentru țara aceasta.

Cât credeți că veți lua la parlamentare?

Eu sper să fim în jur de 20%. Uitându-mă la garnitura de parlamentari, la felul în care promovăm oameni integri și competenți, cred că lucrul acesta va fi corect înțeles și de către electorat. Rămânem pe linia ”România fără hoție!”

Citește și:

Alegerile fără câștigător și fără învins

Primarii USR PLUS din principalele orașe și sectoare promit un suflu nou, fără rețele de corupție și pile: Ce s-a întâmplat este extraordinar, dar nu întâmplător

După 8 ani, punct final al controlului PSD asupra României. De ce social-democrații pot pierde alegerile parlamentare?


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇