De ce împușcarea lui Abe a șocat întreaga lume. Cât de greu se obține o armă în Japonia

De ce împușcarea lui Abe a șocat întreaga lume. Cât de greu se obține o armă în Japonia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Atacul asupra fostului premier al Japoniei, Shinzo Abe, a șocat țara care are una dintre cele mai scăzute rate de violență armată din lume.

Japonia are toleranță aproape zero față de deținerea armelor de foc, astfel că împușcarea lui Abe a fost descrisă ca un act de violență deosebit de grav, scrie The Guardian.

O lege din 1958 prevede că „nimeni nu poate deține arme de foc sau săbii”. Există mici excepții, printre ele numărând-se puștile pentru vânătoare și sport.

Dar și pentru a deține o astfel de armă este necesar să fie parcurși 13 pași. În primul rând, potențialii proprietari de arme trebuie să se alăture unui club de vânătoare sau de tir.

ADVERTISING

Apoi, trebuie să urmeze un curs teoretic de arme de foc și să treacă de un examen scris, înainte de a-i cere unui medic să declare că sunt apți mintal și nu au antecedente de dependență de droguri.

Ulterior, ei trebuie să solicite să urmeze un curs practic de o zi întreagă despre cum să tragă cu arma și cum să o depoziteze în siguranță.

Poliția îi chestionează apoi cu privire la motivul pentru care doresc să dețină arma și efectuează o verificare aprofundată care implică intervievarea membrilor familiei, relația lor cu vecinii, istoricul profesional și situația lor financiară.

ADVERTISING

Dacă trec de acești pași, pot aplica pentru a primi un permis de port-armă. Apoi trebuie să cumpere un dulap special pentru muniții și un seif pentru armă, care sunt inspectate de poliție, care apoi face o altă verificare a antecedentelor.

În Japonia este complet interzis ca oamenii să dețină arme de mână. Puținele încălcări ale legii raportate în presă implică de obicei membri ai mafiei Yakuza.

Potrivit poliției, au fost 21 de arestări pentru folosirea armelor de foc în 2020, dintre care 12 au fost legate de bande.

ADVERTISING

În medie, anual, se înregistrează mai puţin de 10 decese legate de arme de foc. În 2017, au fost doar 3.

Da, există Yakuza, renumita mafie japoneză. Dar majoritatea niponilor nu intră niciodată în contact cu ea. Chiar și Yakuza se ferește de arme pentru că pedepsele pentru posesie ilegală sunt foarte mari, scrie corespondentul BBC.

Un raport din 2022 de la Universitatea din Washington dezvăluie că, în timp ce SUA au avut mai mult de patru persoane ucise cu arme de foc la 100.000 de oameni în 2019, Japonia a avut aproape zero.

De asemenea, în Japonia există legi stricte cu privire la câte magazine de arme au permisiunea să funcționeze: doar trei magazine de arme pot funcționa în fiecare dintre cele 47 de prefecturi din țară.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇