Curtea Supremă a SUA a consacrat dreptul americanilor de a purta arme de foc când ies din case

Curtea Supremă a SUA a consacrat dreptul americanilor de a purta arme de foc când ies din case
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Curtea Supremă a Statelor Unite a invalidat joi o lege a statului New York referitoare la portul armelor, consacrând cu această ocazie dreptul americanilor de a ieşi înarmaţi din locuinţele lor.

Decizia Curţii, adoptată cu o majoritate de şase judecători din nouă, toţi conservatori, intervine în timp ce ţara se află încă sub şocul unei serii de incidente armate, printre care cel produs la 24 mai şi soldat cu 21 morţi într-o şcoală primară din Texas (foto).

„Amendamentele al doilea şi al 14-lea ale Constituţiei protejează dreptul unei persoane de a purta o armă de foc pentru autoapărare în exteriorul domiciliului său”, a scris judecătorul Clarence Thomas în numele majorităţii.

ADVERTISING

Într-o opinie separată, judecătorul progresist Stephen Breyer a regretat că instanţa supremă a acţionat „fără a lua în considerare consecinţele potenţial mortale ale deciziei sale”, şi a amintit că, „în 2020, 45.222 de americani au fost ucişi de arme de foc”.

Puternicul lobby al armelor, National Rifle Association (NRA), a salutat imediat o „victorie”.

În schimb, decizia Curţii Supreme reprezintă o lovitură puternică pentru susţinătorii unei reglementări mai stricte a armelor de foc.

Concret, ea se referă la o lege din 1913 care limita eliberarea de permise de portarmă disimulate persoanelor care aveau motive să creadă că vor fi nevoite să se apere, spre exemplu din cauza meseriei lor sau a unor ameninţări primite.

ADVERTISING

Legea le cerea rezidenților care doreau să obțină o licență să dovedească un „motiv întemeiat" pentru a purta arme ascunse și că se confruntă cu un pericol „special sau unic".

Legea fusese contestată în justiţie de doi proprietari de arme de foc, cărora le fuseseră refuzate permisele, şi de o filială a NRA.

În 1939, Curtea Supremă stabilise că al doilea amendament al Constituţiei (ce enunţă că „o miliţie bine organizată fiind necesară securităţii unui stat liber, dreptul pe care îl are poporul de a deţine şi de a purta arme nu va fi transgresat”) protejează dreptul de a folosi arme în cadrul unei forţe de menţinere a ordinii, precum armata sau poliţia, dar nu era un drept individual la autoapărare.

ADVERTISING

Curtea şi-a schimbat însă poziţia într-o hotărâre istorică din 2008, stabilind pentru prima dată un drept de a deţine o armă la domiciliu pentru apărare.

Judecătorii au lăsat totuşi în seama oraşelor şi a statelor reglementarea transportului în afara domiciliului, astfel încât regulile variază foarte mult de la un loc la altul.

Decizia de joi pune capăt latitudinii lăsate la nivel local şi statal, consacrând dreptul de a purta armă.

Într-o primă fază, ea ar urma să ducă la invalidarea unor legi similare celei din New York, aflate în vigoare în alte state, precum California sau New Jersey.

Alte restricţii în vigoare în special în state democrate ar putea fi contestate în justiţie în baza acestui nou cadru legal.

Aproape 400 milioane de arme se aflau în proprietatea populaţiei civile în SUA în 2017, adică 120 de arme la 100 de locuitori, conform estimării proiectului Small Arms Survey.

În 2021, site-ul Gun Violence Archive a recenzat peste 20.000 de cazuri de omoruri cu arme de foc.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇