Cutremur în Sulawesi: Mai multe clădiri s-au prăbuşit şi cel puţin 34 de oameni au murit (Foto)

Cutremur în Sulawesi: Mai multe clădiri s-au prăbuşit şi  cel puţin 34 de oameni au murit (Foto)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Cel puţin 34 de persoane şi-au pierdut viaţa, vineri, în urma unui seism puternic produs în insula indoneziană Sulawesi, au precizat autorităţile, în timp ce echipele de salvatori caută printre ruinele mai multor clădiri prăbuşite, printre care şi un spital, în speranţa găsirii unor supravieţuitori.

Cutremurul cu magnitudinea 6,2, produs în timpul nopţii a provocat rănirea a câteva sute de persoane şi a declanşat panică printre locuitorii din vestul Insulei Sulawesi, care, în 2018, au trecut printr-un alt dezastru major, informează AFP.

ADVERTISING

''Potrivit celor mai recente informaţii, sunt 26 de morţi, toţi în oraşul Mamuju'', a precizat Ali Rahman, şeful agenţiei locale pentru gestionarea catastrofelor. ''Bilanţul ar putea creşte (…) multe cadavre sunt îngropate sub dărâmături''.

Alte opt persoane au decedat la Majene, o altă localitate din regiunea Mamuju, a indicat un alt responsabil local al agenţiei.

La Mamuju, oraşul cel mai afectat din regiune, salvatorii căutau mai mulţi de zece pacienţi şi membri ai personalului medical daţi dispăruţi după prăbuşirea clădirii unui spital.

ADVERTISING

''Spitalul este distrus. S-a prăbuşit. Sunt pacienţi şi angajaţi ai spitalului prinşi sub dărâmături, iar noi încercăm să-i evacuăm'', a declarat pentru AFP Arianto, un responsabil al operaţiunilor de salvate din Mamuju.

Acesta a estimat numărul persoanelor prinse sub dărâmături între 10 şi 20, fără să poată confirma dacă mai erau în viaţă.

Mii de oameni şi-au părăsit locuinţele de teama ca acestea să nu cadă şi de teama unor replici. Autorităţile au avertizat că pot urma replici puternice.

ADVERTISING

Cutremurul de 6,2 Richter a avut loc la câteva ore după un altul de magnitudine mai scăzută.

Epicentrul seismului de vineri a fost la 6 kilometri nord-est de oraşul Majene. El s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.

Şocul s-a simţit timp de şapte secunde. Nu a fost emisă alertă pentru tsunami.

Cutremurul cu magnitudinea 6,2, potrivit Institutul american de geofizică (USGS), s-a produs vineri la ora locală 02.18 (joi, 19.18 GMT).

Cutremurul a fost urmat de importante alunecări de teren, tăind accesul la una din principalele artere rutiere ale provinciei.

Joi, un seism cu magnitudinea 5,8 a fost resimţit în regiune, fără să se înregistreze pagube importante.

În 2018, un cutremur cu magnitudinea de 7,5, urmat de un tsunami pe insula Sulawesi, a făcut peste 4.300 de morţi şi dispăruţi.

Arhipelagul indonezian se află pe Cercul de foc al Pacificului, o zonă cu o puternică activitate seismică.

Citeşte articolele momentului pe SpotMedia.ro


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇