Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a constatat încălcarea independenței judecătorilor din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție de către fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, care a făcut o serie de declarații în contextul pronunțării unor hotărâri judecătorești definitive de achitare în materie penală.
„Declarațiile grave și nefondate, prin conținutul acestora și limbajul utilizat, precum ‘achitări pe bandă rulantă’, comparația activității de judecată cu un ‘putregai’, ‘sistem oligarhic’ și ‘mașină de spălat’, nu reprezintă critici acceptabile la adresa hotărârilor judecătorești definitive, ci sugerează, inclusiv prin tonul incisiv și sugestiv utilizat, că judecătorii ar avea o conduită subiectivă în favoarea persoanelor trimise în judecată.
Formularea acestora, imediat după pronunțarea unor hotărâri definitive de achitare, constituie o presiune directă și inadmisibilă la adresa independenței judecătorilor Instanței supreme, discreditând realizarea justiției, cu intenția de a intimida instanțele care nu s-ar conforma unor interese ori opinii politice", se arată într-un comunicat al Secției pentru judecători a CSM.
- Lia Savonea acuză un fost ministru USR de presiuni politice și amintește de „vechile chemări ale minerilor”
- Judecătorii de la instanța supremă au comparat dosarul lui Nicolae Bănicioiu, achitat pentru corupție, cu cel al disidentului rus Alexei Navalnîi
Potrivit sursei citate, momentul formulării declarațiilor, imediat după o soluție de achitare cu impact mediatic, este de asemenea relevant, întrucât conduce la concluzia transmiterii unui mesaj politic concret, cu referire la activitatea judiciară de înfăptuire a justiției, care într-un stat de drept este independentă, cu excluderea oricărei forme de presiune la adresa judecătorilor din partea celorlalte puteri ale statului, și nu pot fi considerate, astfel, ca simple declarații generale.
"Atacurile de o asemenea virulență, centrate pe discreditare și nu pe critică argumentată, erodează încrederea cetățenilor în justiție, afectează în ansamblu imaginea acesteia și reprezintă o formă inacceptabilă de presiune externă asupra activității judecătorilor Instanței supreme, cu consecința încălcării independenței profesionale, contrară principiilor statului de drept.
Ca garant al independenței, Secția pentru judecători a CSM atrage atenția asupra faptului că limbajul utilizat, precum și acuzațiile aduse nu pot justifica în niciun moment legitimitatea unui eventual interes public și face apel la echilibru în exercitarea libertății de exprimare de către celelalte puteri ale statului", se precizează în comunicat.
Reacția lui Stelian Ion
În replică, deputatul USR Stelian Ion a declarat că hotărârea CSM este absurdă, iar în realitate "cei care reclamă imixtiuni în justiție și pretinse încercări de intimidare a magistraților sunt chiar cei care încearcă acum, de fapt, să intimideze și să descurajeze libera exprimare pe marginea unor soluții dubioase, venite în cascadă".
"Reacțiile venite astăzi, cu maximă celeritate, din partea Secției pentru judecători a CSM și a președintei ÎCCJ, doamna Lia Savonea, ca urmare a unei opinii pe care am exprimat-o public ieri, după comunicatul ÎCCJ în care ni se spunea cât de bine și corect este apărat în România statul de drept de către toți magistrații, sunt dovada vie a faptului că am avut dreptate.
În loc să se supere pe cei care îi favorizează pe infractori sau pe procurorii care calculează greșit unele termene și periclitează măsurile preventive dispuse de instanțe (vezi cazul de azi de la DNA), doamna Savonea și Secția pentru judecători a CSM îi critică pe cei care îndrăznesc să comenteze asemenea derapaje.
Hotărârea de azi a Secției pentru judecători a CSM este absurdă. Postarea mea nu a fost o reacție la achitarea lui Bănicioiu, ci la comunicatul ÎCCJ referitor la dosarele Bănicioiu și Ferma Băneasa", a reacționat acesta pe Facebook.
El a arătat că declarațiile sale nu se refereau la spețe concrete, ci la întregul val de achitări - multe pronunțate în urma exercitării unor căi extraordinare de atac, adică ulterioare unor condamnări definitive. "Căi extraordinare care încep să devină cam ordinare: prea des și cu prea mult succes folosite de infractori", a adăugat el.
"În realitate, cei care reclamă imixtiuni în justiție și pretinse încercări de intimidare a magistraților sunt chiar cei care încearcă acum, de fapt, să intimideze și să descurajeze libera exprimare pe marginea unor soluții dubioase, venite în cascadă. Pare că vor să pună batista pe țambal și ca oamenii să nu mai discute în spațiul public despre soluțiile pe care le consideră criticabile sau incorecte", a mai transmis Stelian Ion.