Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au efectuat, joi, percheziții la Spitalul Militar Central într-un dosar în care ar fi vizată chiar directoarea unității medicale, Florentina Ioniță.
DNA a precizat că au avut loc 19 percheziţii în București şi în judeţul Ilfov, 18 fiind la domiciliile unor persoane fizice şi una într-o instituţie publică, într-un dosar privind infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie săvârşite în perioada 2020 – 2023.
DNA o suspectează, printre altele, pe Ioniță, de uzurpare de calități oficiale, de abuz în serviciu și complicitate la abuz în serviciu, prejudiciul estimat de procurori în acest caz fiind de aproximativ 8,2 milioane de lei.
Florentina Ioniță ar fi cumulat o serie de funcții militare, ar fi primit inclusiv salarii suplimentare și ar fi încasat sume importante din implicarea în proiecte europene.
Ea a fost ridicată și dusă la DNA, unde a fost audiată de procurorii militari.


Conform unor surse judiciare citate de Agerpres, Florentina Ioniţă a fost plasată, joi seară, de către procurorii DNA sub control judiciar pentru o cauţiune de 1 milion de lei.
Totodată, anchetatorii i-au impus și interdicția de a ocupa funcția de manager al unității medicale.
Cine este Florentina Ioniță
Ioniță (61 de ani) este general de 2 stele și prima femeie general din istoria Spitalului Militar avansată în grad de fostul președinte Klaus Iohannis, la 1 decembrie în 2015.
Ea este medic primar medicină internă, medic primar gastroenterologie, doctor în ştiinţe medicale.
Numită în ianuarie 2014, în perioada mandatului Traian Băsescu, comandant al Spitalului Militar „Dr. Carol Davila”, Florentina Ioniță a fost și decorată de fostul președinte al României, pe 12 noiembrie 2014, cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de „Cavaler”.
Ministrul Apărării a aflat în iunie că există suspiciuni de corupție la Spitalul Militar
Ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, a transmis joi, despre ancheta DNA de la Spitalul Militar, că în iunie a decis să nu mai prelungească mandatul managerului Florentina Ioniţă de la Spitalul Militar Central, după ce a fost informat de Corpul de Control despre existenţa unor suspiciuni de corupţie şi dosare la DNA şi Parchetul Militar.
Ministrul mai afirmă că aceasta a mai beneficiat deja de trei prelungiri, până la numirea sa ca ministru, deşi a ajuns din 2022 la vârsta de pensionare, astfel că a semnat şi înaintat şi documentele pentru trecerea sa în rezervă.
Moşteanu mai afirmă că, în perioada următoare, funcţia de comandant va fi preluată temporar de un ofiţer, locţiitor al comandantului, desemnat de Direcţia Medicală, iar ulterior va fi organizat un concurs deschis pentru ocuparea funcţiei.