Criza din Haiti: După asasinarea președintelui, premierul anunță că demisionează

Criza din Haiti: După asasinarea președintelui, premierul anunță că demisionează
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Claude Joseph, cel care a condus Haiti ca premier după asasinarea preşedintelui Jovenel Moïse, a declarat că a fost de acord să demisioneze, predând puterea unei persoane susţinute de comunitatea internaţională.

Anunţul, făcut într-un interviu pentru ziarul Washington Post şi preluat de Reuters, pune capăt unei lupte de putere între Joseph şi Ariel Henry, neurochirurgul în vârstă de 71 de ani, numit premier de Jovenel Moïse cu două zile înainte de a fi ucis.

Joseph a declarat că s-a întâlnit cu Henry în ultima săptămână, adăugând că a fost de acord să demisioneze duminică „pentru binele naţiunii”.

ADVERTISING

„Toată lumea care mă cunoaşte ştie că nu mă interesează această bătălie sau puterea. Preşedintele mi-a fost prieten. Sunt doar interesat să văd dreptate pentru el”, a declarat Joseph.

Un nou guverm se va forma marţi, 20 iulie, în Haiti şi va fi condus de Ariel Henry.

Moise a fost ucis săptămâna trecută în locuinţa sa din capitala Port-au-Prince de un comando format din 28 de persoane, printre care şi doi americani de origine haitiană.

Poliţia din Haiti l-a arestat pe Christian Emmanuel Sanon, în vârstă de 63 de ani, pe care îl consideră creierul operaţiunii de asasinare a preşedintelui haitian Jovenel Moïse.

ADVERTISING

Directorul poliţiei naţionale din Haiti a precizat că Sanon a fost în contact cu o firmă care asigură securitatea politicienilor şi a recrutat suspecţii. Sanon a ajuns cu ei în Haiti la începutul lunii iunie.

Sanon are cetăţenie americană şi a locuit în Florida, în comitatele Broward şi Hillsborough de pe coasta Golfului. Dar a trăit şi în Kansas City, Missouri. El se prezintă ca medic într-un videoclip de pe YouTube din 2011, intitulat „Leadership for Haiti”.

În videoclip, el îi denunţă pe liderii haitieni ca fiind corupţi, acuzându-i că au devalizat ţara de resursele sale, spunând că „nu le pasă de ţară, nu le pasă de oameni”.

ADVERTISING

Citește mai multe pe acest subiect:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇