Cristian Ghinea a depus plângere la Curtea de Apel București împotriva șefului DNA

Cristian Ghinea a depus plângere la Curtea de Apel București împotriva șefului DNA
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR Cristian Ghinea a depus la Curtea de Apel Bucureşti o plângere împotriva ”modului în care procurorul-şef Marius Voineag a ales să-i acorde protecţie lui Lucian Bode, printr-o anchetă ilegală în cazul achiziţiei trucate prin care s-au cumpărat 300 de maşini BMW la Ministerul Afacerilor Interne de la o firmă cunoscută ca având legături cu preşedintele Klaus Iohannis”.

De asemenea, Cristian Ghinea a sesizat şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în acest caz, pentru pronunţarea unei decizii preliminare, adresând două întrebări, se arată într-un comunicat al USR.

ADVERTISING

Prima cere clarificări dacă, potrivit Tratatului UE, DNA a desfăşurat o anchetă în mod ilegal, cu încălcarea prevederilor comunitare în cazurile de fraudă cu fonduri europene.

Cea de-a doua are ca scop să clarifice dacă urmare a deschiderii acestui dosar prin autosesizare a DNA şi invocarea ulterior a lipsei de calitate procesuală a lui Cristian Ghinea, procurorul Marius Voineag a dorit, în fapt, închiderea subiectului.

„Practic, procurorul Voineag inventează o formă de impunitate a procurorului: nimeni nu îi poate ataca decizia, de facto. Se încalcă astfel un principiu de bază din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Prin urmare, este în interesul legitim al oricărui cetăţean să ceară instanţelor naţionale, printr-o plângere, răspunsuri din partea autorităţilor guvernamentale cu privire la modul în care sunt gestionate fondurile publice.

ADVERTISING

Pe fond, Voineag a acoperit ilegalităţile comise de procurorul de caz de la autosesizare, la schimbarea încadrării faptei din fraudă cu fonduri europene în abuz în serviciu”, a afirmat Cristian Ghinea.

În sesizarea depusă, Cristian Ghinea a arătat că în dosarul licitaţiei pentru autoturisme BMW, DNA nu avea dreptul legal de a efectua vreo activitate, competenţa de soluţionare revenind în exclusivitate EPPO, cu atât mai puţin să dispună o soluţie de clasare prin raportare la alte infracţiuni decât cele care privesc interesele financiare ale Uniunii, mai ales în condiţiile în care, anterior, a fost formulată o sesizare către EPPO.

ADVERTISING

„Am arătat că şi pe fond ancheta a fost un simulacru în care a lipsit orice urmă de profesionalism, neexistând vreo jenă pentru procurorul de caz în a se face de râs din punct de vedere profesional pe aspecte elementare în modul în care se derulează implementarea într-un proiect cu fonduri europene.

Nu mai vorbim despre faptul că, pe fond, Voineag scrie că o încălcare de prevederi legale în care prejudiciul produs poate ajunge la 20 de milioane de euro nu reprezintă pericol social astfel ca fapta să fie considerată infracţiune. Dar sunt convins că justiţia va repune lucrurile în ordinea lor firească”, a completat Ghinea.

Pe 30 decembrie 2023, contestaţia depusă la DNA de Cristian Ghinea (USR) în legătură cu clasarea dosarului privind cumpărarea de BMW-uri a fost respinsă, politicianul anunţând pe Facebook că a aflat acest lucru din presă, el nefiind oficial informat.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇