Circulația trenurilor e blocată spre Orșova, după ce un alt marfar privat a deraiat

Circulația trenurilor e blocată spre Orșova, după ce un alt marfar privat a deraiat
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Circulația feroviară e oprită pe raza sucursalei regionale Craiova după ce un vagon al unui marfar a deraiat.

CFR anunță că trenul aparține companiei private Rail Cargo România. El circula între Severin și Balota și avea în compunere 14 vagoane, toate goale.

În jurul orei 10:50 al 12-lea vagon a sărit de pe șine, în dreptul stației Balota.

”Personalul de intervenție al Regionalei CF Craiova se deplasează la fața locului pentru a interveni în zona afectată de deraiere.

Până la reluarea circulației, CFR SA va asigura transbordare cu mijloace auto, pe relația Balota - Orșova, pentru călătorii aflați în trenurile care tranzitează zona afectată de deraiere”, se arată într-un comunicat al CFR.

Amintim că 9 trenuri au întârzieri uriaşe în Timiș, după ce o locomotivă a unui personal CFR a luat foc în mers.

Nu este nici primul incident în care e implicat un tren privat de marfă. Joia trecută, circulația a fost blocată 7 ore spre Simeria după ce un alt marfar privat, de data aceasta încărcat cu cereale, a deraiat între Potcoava și Curtici. Acest tren aparținea Express Forwarding SRL.

La sfârşitul lunii iulie, un accident feroviar s-a produs în Staţia CFR Feteşti, mai exact s-a ciocnit locomotiva unui tren care circula şi o altă garnitură care era staţionată. Ambele erau private. Cu o săptămână înainte, tot în staţia CF Feteşti, nu s-a putut circula pe ruta Bucureşti-Constanţa, după ce a deraiat un tren privat de marfă.

Citește și:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇