Cine e de vină pentru cel mai grav accident feroviar din istoria Greciei? Lanțul de erori fatale care a produs tragedia și cum se face în România (Foto&Video)

Cine e de vină pentru cel mai grav accident feroviar din istoria Greciei? Lanțul de erori fatale care a produs tragedia și cum se face în România (Foto&Video)
Foto: Hepta.ro

Coliziunea celor două trenuri care a provocat marți noaptea moartea a cel puțin 46 de oameni a fost provocată de o eroare umană, favorizată de sistemul arhaic de control al circulației feroviare din Grecia, arată experții.

Garniturile feroviare circulau pe aceeași linie, iar accidentul s-a produs marți, cu puțin timp înainte de miezul nopții. Trenul Intercity cu 350 de pasageri la bord se îndrepta de la Atena spre Salonic și ieșea dintr-un tunel de lângă Tempi, în apropiere de oraşul Larisa, când s-a ciocnit cu un marfar care transporta containere maritime și venea din direcția opusă.

O cameră de securitate a surprins impactul, iar imaginile difuzate de Protothema arată exploziile care izbucnesc după ciocnirea trenurilor, vagoanele fiind cuprinse de flăcări.

Fiecare tren circula cu viteza de peste 160 de kilometri pe oră, iar impactul a fost devastator. Locomotivele au fost strivite, mecanicii au murit pe loc, primele patru vagoane ale trenului de călători au deraiat, iar primele două au luat foc și au fost complet calcinate, temperaturile atingând 1.300 de grade Celsius.

Potrivit celui mai recent bilanț, în urma accidentului, cel puțin 57 de oameni au murit, iar 350 au fost răniți. 56 de persoane sunt dispărute. Unele victime au fost identificate în urma testelor ADN, relatează BBC. Mulţi dintre pasageri erau studenţi care se întorceau la Salonic după un weekend prelungit în care au sărbătorit intrarea în Postul Mare ortodox grec.

ADVERTISING

De ce a intrat trenul de călători pe linia greșită

Cel mai grav accident feroviar din istoria Greciei s-a produs din cauza problemelor de siguranță a circulației mai vechi și a unei erori umane. Acest cumul de factori a permis intrarea trenului de călători pe linia greșită.

Atena și Salonic, al doilea mare oraș din Grecia, sunt legate de o cale ferată dublă, iar trenul Intercity care mergea spre nord se afla pe linia din stânga, rezervată trenurilor care coboară spre sud, în loc să circule pe cea din dreapta, relatează Greek Reporter.

Președintele sindicatului mecanicilor de locomotivă din Grecia, Kostas Genidounias, a declarat că sistemele electronice de siguranță care ar fi trebuit să-i avertizeze pe mecanicii celor două trenuri de pericol nu funcționau de mai mulți ani. "Ceea ce era de neconceput s-a întâmplat. Două trenuri au ajuns pe aceeași linie", a spus el pentru postul public de televiziune ERT.

"Nimic nu merge, totul se face manual. Suntem pe modul manual pe linia Atena - Salonic", a adăugat el, subliniind că indicatoarele, semafoarele și sistemul electronic de control al traficului nu funcționează.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Circulația pe această linie se face prin ordin emis de șeful de gară. Când cel din Atena dă verde, trenul pornește spre următoarea gară, procedură pe care o urmează în fiecare din cele 15 stații de pe traseu, din Atena până la Salonic, întrucât nu există sistem de monitorizare sau de semnalizare, a explicat liderul sindical.

"Mecanicii iau ordinele și unde ne trimit, noi ne ducem", a mai spus acesta, adăugând că sindicatul a protestat în mai multe rânduri din cauza problemelor de siguranță.

În 2017, în cadrul programului său internaţional de salvare a economiei, Grecia a vândut operatorul feroviar TRAINOSE către Ferrovie dello Stato Italiane din Italia, aşteptările fiind ca sute de milioane de euro să fie investite în infrastructura feroviară învechită a ţării în următorii ani. Compania italiană se ocupă de transportul de pasageri şi marfă, în timp ce OSE, controlată de statul grec, este responsabilă de infrastructură.

Grevă pe calea ferată, după proteste la Atena

Joi, trenurile din Grecia, unde au fost decretate trei zile de doliu naţional, au fost oprite, fiind zi de grevă împotriva a ceea ce sindicatele numesc refuzul guvernelor succesive de a asculta cererile lor repetate de îmbunătăţire a standardelor de siguranţă.

ADVERTISING

Lipsa de investiții în siguranța feroviară care a contribuit la producerea accidentului a provocat miercuri proteste violente în Atena. Protestatarii s-au ciocnit cu forțele de ordine în faţa sediului central al Hellenic Train, compania care se ocupă de întreţinerea căilor ferate din Grecia. Manifestații au avut loc și în Larissa și Salonic, relatează BBC.

Un oficial din sistemul feroviar grec a spus că sistemul de siguranță al căilor ferate elene este arhaic. Acesta a declarat pentru Open TV că trenurile circulau de 10-12 minute pe aceeași linie și niciun dispozitiv electronic nu i-a avertizat pe mecanici de pericolul coliziunii. "Doar șeful de gară (impiegatul - n.red.) are posibilitatea să vadă mișcarea trenurilor. Dacă el ar fi văzut pericolul, i-ar fi alertat pe mecanici și ar fi ordonat oprirea trenurilor", a explicat.

În aceste condiții, viteza mare cu care se deplasau cele două trenuri, 160 de kilometri, a fost un factor care a contribuit decisiv la producerea coliziunii.

Spre exemplu, în România, pe liniile fără semnalizare se circulă pe baza ordinului de circulație emis de impiegatul din fiecare stație de pe traseu, dar cu restricție de viteză, conform regulamentului, până la ieșirea din sectorul respectiv, astfel ca în cazul unei comenzi greșite care ar pune două garnituri pe aceeași linie, acestea să poată fi oprite la timp, a explicat un fost mecanic de locomotivă pentru spotmedia.ro.

"Acarul Păun" a dat o condamnare la moarte

Potrivit primelor date, trenul de călători a fost trimis pe linia marfarului în urma unei comenzi greșite a impiegatului de la gara Larisa. Ordinul scris de circulație publicat de Protothema confirmă eroarea umană.

ordinul-de-circulatie-tren-Grecia
Foto: Protothema

"LAR - 62 - Treci pe lângă semaforul roșu de ieșire până la intrarea în Nei Poros". Acestea sunt cuvintele care au condus la producerea accidentului. Nei Pori este următoarea stație după Larisa, de unde a plecat trenul de călători.

Surse din anchetă susțin că incidentul s-a produs la aproximativ 25 de kilometri de macazul în care ar fi trebuit să schimbe calea, iar dacă șeful de gară și-ar fi dat seama că trenul se află pe linia din sens invers, ar fi trebuit să dea ordin de oprire ambelor garnituri înainte ca acestea să se apropie una de cealalaltă.

Potrivit anchetatorilor, impiegatul care a fost arestat miercuri la prânz nu și-a dat seama că a dat ordin greșit și a condus trenul de călători pe linia "de coborâre" spre sud, spre Atena, pe care circula trenul de marfă 63503, aflat deja în mișcare.

Șeful de gară, în vârstă de 59 de ani, riscă o pedeapsă de zece ani de închisoare pentru încălcarea siguranței transporturilor, faptă soldată cu decesul mai multor persoane. Acesta va fi judecat și pentru omucidere multiplă din neglijență și vătămare corporală multiplă din culpă.

Nikos Tsouridis, un formator de mecanici de tren pensionat, susţine că eroarea umană nu explică pe deplin ce s-a întâmplat. "Şeful de gară a făcut o greşeală, a recunoscut-o, dar ar trebui să existe un mecanism de siguranţă pe care să se bazeze", a spus el.

Surse din anchetă citate de Prototherma au arătat că o parte din responsabilitate le revine ambilor mecanici de tren, pentru că aceștia au obligația să comunice între ei, dar și companiei Hellenic Train, pentru că trenurile sunt dotate cu sistem GPS.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇