Cele mai noi informații după revolta de la Leeds: Ministrul de Interne cere pedepse dure. Când își vor vedea copiii familia

Cele mai noi informații după revolta de la Leeds: Ministrul de Interne cere pedepse dure. Când își vor vedea copiii familia
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministrul britanic de Interne, Yvette Cooper (foto), a cerut aplicarea „forţei depline a legii” asupra celor responsabili pentru incidentele violente care au avut loc pe străzile oraşul Leeds, în urma unei acţiuni a autorităţilor de protecţie a copilului.

Protecția Copilului din România dă garanții că cei patru copii care au fost luați de serviciile sociale britanice sunt în siguranță. În semn de solidaritate cu familia afectată, sâmbătă seară este programat un nou protest la Leeds.

Consiliul Local al oraşului a anunţat că este "de acord să realizeze o examinare urgentă a cazului şi să colaboreze cu organizaţiile conduse de români şi de romi, cu bisericile şi consulatul onorific al României şi cu alţi reprezentanţi ai familiei, în interesul familiei şi al comunităţii mai largi de romi", relatează BBC.

ADVERTISING

Cinci persoane au fost arestate în urma incidentelor violente survenite în zona Harehills, unde o comunitate a reacţionat agresiv în timpul unei acţiuni a asistenţilor sociali pentru protecţia copilului, care au fost astfel nevoiţi să ceară ajutorul poliţiei.

Videoclipurile de pe reţelele de socializare arată mulţimi de oameni pe străzi, un autobuz incendiat şi o maşină de poliţie răsturnată.

Leeds riot: moment crowd overturns police car

Ministrul de Interne cere pedepse dure

Vorbind la o secţie de poliţie din Leeds, ministrul de Interne a spus că cei responsabili pentru aceste violenţe vor trebui să simtă "forţa deplină a legii".

ADVERTISING

"Mulţi oameni au văzut pe reţelele de socializare câteva dintre scenele cu adevărat şocante ale infracţionalităţii îndrăzneţe şi, de aceea, este foarte important ca aceşti indivizi să se confrunte cu forţa deplină a legii, iar aceasta este una dintre problemele despre care poliţia mi-a vorbit în această seară", a explicat Yvette Cooper.

Întrebată despre imaginile care circulă pe Internet şi care par să arate ofiţeri de poliţie în timp ce scot un copil dintr-o casă şi apoi reacţia de furie a comunităţii, ea a răspuns: "Ei bine, cred că ceea ce am văzut aseară au fost scene de infracţionalitate, cu autobuzul incendiat, cu atacul asupra maşinilor de poliţie".

"Şi am văzut, de asemenea, unele dezinformări despre poliţia care a trebuit să răspundă unui incident complex legat de protecţia copilului", a mai afirmat ministrul britanic.

ADVERTISING

Când își vor vedea copiii familia

Rareș Achiriloaie, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, a explicat că autoritățile române cooperează cu partea britanică pentru a detensiona situația.

„În momentul de față cei patru copii sunt în siguranță, sunt împreună, iar în zilele următoare înțeleg că o să aibă loc întâlniri și cu familia, nu știu dacă fizic sau online", a spus el, la Digi24.

„Unii copii aveau deja măsuri de protecție specială la familia extinsă. Totodată, autoritățile britanice înțeleg că au acționat în spiritul de a asigura siguranța fizică a copiilor”, a completat Rareș Achiriloaie.

Cazul familiei de români va fi reexaminat rapid

Între timp, Consiliul Local din Leeds a promis o "evaluare urgentă" a incidentului care ar fi declanşat violenţele de joi.

Într-o declaraţie comună emisă în numele său şi al comunităţii de romi şi români, cu reprezentanţii cărora Consiliul Local a avut o întâlnire, acesta menţionează că "a fost de acord să realizeze o examinare urgentă a cazului şi să colaboreze cu organizaţiile conduse de români şi de romi, cu bisericile şi consulatul onorific al României şi cu alţi reprezentanţi ai familiei, în interesul familiei şi al comunităţii mai largi de romi".

Aceeaşi declaraţie cuprinde un apel către "toate comunităţile să menţină calmul", pentru a evita repetarea "scenelor îngrijorătoare" de joi.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇