Ce este "Mișcarea părului cărunt", protestul care ia amploare în China

Ce este "Mișcarea părului cărunt", protestul care ia amploare în China
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Autoritățile chineze încearcă să compenseze costurile imense ale combaterii pandemiei prin reducerea plafonului de asigurări sociale acordate pensionarilor și prin creșterea vârstei de pensionare. Mii de oameni ies în stradă pentru a protesta.

Politica zero-Covid a guvernului chinez stârnește din nou proteste. Acum pensionarii sunt cei care ies în stradă, nemulțumiți că autoritățile încearcă să-și acopere deficitul bugetar pe seama lor. Mii de vârstnici protestează din ianuarie în patru mari orașe ale țării din cauza tăierii masive a beneficiilor medicale, cerându-le oficialilor să renunțe la aceste măsuri.

Modificările adoptate fac parte din efortul autorităților naționale de a acoperi deficitul bugetului de asigurări de sănătate, secat de costurile imense ale testărilor în masă, ale măsurilor de carantinare și ale altor controale din ultimii trei ani.

Demonstrațiile pensionarilor, numite "Mișcarea părului cărunt", reprezintă o nouă provocare pentru autorități după protestele care au izbucnit în China din noiembrie împotriva măsurilor de carantină, iar nemulțumirea socială ar putea submina încrederea în Partidul Comunist, deja afectată de pandemie, scandalurile din sectorul bancar și criza de pe piața imobiliară, arată o analiză CNN.

ADVERTISING

"Pensionarii chinezi văd aceste noi reforme ca pe o altă promisiune nerespectată a guvernului, una care le poate afecta profund calitatea vieții pe fondul crizei demografice în creștere a Chinei", a spus Craig Singleton, de la Fundația pentru Apărarea Democrațiilor, din Washington.

Autoritățile chineze par îngrijorate că protestele s-ar putea răspândi. Cenzura a eliminat de pe Weibo, cea mai mare rețea de socializare din China, hashtag-urile care conțineau cuvinte-cheie precum "asigurări sănătate Wuhan" după ce în ianuarie au izbucnit primele proteste. Au fost cenzurate și fotografii și înregistrări video care prezentau demonstrațiile.

Primăriile au rămas fără bani de încălzire

Timp de aproape trei ani, autoritățile locale au dus povara aplicării controalelor din timpul pandemiei, ceea ce a provocat creșterea cheltuielilor în timp ce veniturile din alte surse, precum impozitele din vânzările de terenuri, s-au redus.

Îngrijorarea a apărut după ce provincia Guangdong și orașul Dalian au anunțat anul trecut că vor folosi fonduri de la bugetul de asigurări de sănătate pentru a plăti testarea în masă pentru Covid. La scurt timp, Administrația Națională de Securitate Sanitară a transmis că banii nu pot fi folosiți în acest mod și că autoritățile locale trebuie să finanțeze testarea din bugetele proprii.

ADVERTISING

Presa de stat a relatat atunci că alte regiuni cheltuiseră deja bani publici pentru testarea în masă, generând îngrijorare în privința sustenabilității pe termen lung a sistemului de asigurări de sănătate subfinanțat.

Nu se cunoaște exact cât a cheltuit în total China prin politica zero-Covid sau de unde au venit banii folosiți, însă cel puțin 17 din cele 31 de provincii chineze au dezvăluit sume uriașe pe care le-au suportat pentru a combate pandemia.

Guangdong, cea mai bogată provincie din China, a cheltuit cel mai mult: 711 miliarde de yuani (10,3 miliarde de dolari), numai în 2022, pe măsuri precum vaccinare, testare și măsuri de urgență pentru angajații din sănătate, în creștere cu peste 50% față de anul anterior.

Zhejiang și Beijing au cheltuit 43,5 miliarde de yuani, respectiv 30 de miliarde.

"Autoritățile locale rămân cu puțini bani sau, în unele cazuri, fără bani. Finanțarea politicii zero-Covid a fost cea mai probabilă cauză a acestei crize, însă bugetele locale se deteriorează și din alte motive, în special creșterea împovărătoare a cheltuielilor destinate persoanelor în vârstă", a spus George Magnus, asociat la Centrul China al Universității Oxford.

ADVERTISING

Costurile cu dobânzile pentru datorii de trilioane de dolari și scăderea încasărilor din tranzacțiile cu terenuri au înrăutățit, de asemenea, finanțele guvernului, a adăugat expertul citat.

Datoriile guvernamentale restante au depășit 123 de trilioane de yuani (18 trilioane de dolari) anul trecut, din care aproape 10 trilioane de dolari sunt așa-numite "datorii ascunse", potrivit analiștilor chinezi. Problema datoriilor a devenit atât de presantă, încât unele primării nu mai pot asigura servicii de bază, precum încălzirea locuințelor.

Oamenii se simt jefuiți

Sistemul de asigurări de sănătate este o componentă-cheie a rețelei limitate de siguranță socială din China, acoperind parțial costurile medicale ale angajaților și pensionarilor din mediul urban.

Sistemul e finanțat din contribuțiile individuale obligatorii ale salariaților și ale angajatorilor acestora, precum și din contribuțiile persoanelor juridice. Contul personal este folosit pentru achitarea medicamentelor și a altor costurilor tratamentului ambulator, iar contul colectiv este utilizat pentru achitarea consultațiilor la spital.

Pensionarii nu contribuie la acest fond și primesc în conturile personale o contribuție lunară virată din contul colectiv.

După implementarea reformei, în ianuarie, viramentele către toate conturile personale au fost reduse.

Pensionarii, care tind să aibă mai multă nevoie de servicii medicale, sunt mai expuși la această schimbare. În Wuhan asigurările medicale ale persoanelor în vârstă au fost tăiate cu 70%, declanșând proteste în acest oraș și în orașul-port Dalian, din nord-est.

Administrația Națională de Securitate Sanitară a emis un comunicat prin care apără decizia, arătând că deși în conturile oamenilor intră mai puțini bani, se strâng mai mulți în contul colectiv. Protestatarii consideră, însă, că autoritățile locale le golesc conturile ca să-și acopere găurile din buget.

"Ideea jefuirii pensionarilor pentru a ajuta partidul să acopere costurile testării masive Covid și a altor măsuri costisitoare pandemice nu va fi niciodată bine văzută de marea masă a populației", a spus Singleton.

Populația îmbătrânește, iar oficialii sunt deja cu spatele la zid

Sentimentul că oamenii sunt jefuiți e accentuat și de planul guvernului de a mări vârsta de pensionare. Și aici Beijingul are o problemă uriașă: trebuie să găsească o cale prin care să ofere protecție socială pentru o societate care îmbătrânește rapid și în care 400 de milioane de persoane, adică 30% din populație, vor avea 60 de ani sau mai mult până în 2035.

Sistemul public de sănătate din China și alte servicii de stat au intrat sub o presiune crescândă pe măsură ce numărul pensionarilor l-a depășit pe cel al tinerilor care pătrund pe piața muncii.

O prognoză din 2019 a unei organizații guvernamentale din China arată că bugetul de pensii ar putea fi epuizat până în 2035, din cauza scăderii populației și a forței de muncă.

"Criza asigurărilor de sănătate este doar la o aruncătură de băț de una mai mare care afectează pensiile, iar angajații pot fi neliniștiți de pensiile mici și de siguranța îngrijirii mediale. E posibil ca protestele cetățenilor în vârstă să se răspândească", a spus Magnus.

Pentru a rezolva problema, guvernul Chinei analizează ridicarea vârstei de pensionare. Noul premier chinez, Li Qiang, a spus în martie că guvernul va realiza studii și analize aprofundate pentru a implementa prudent, "la momentul potrivit", o politică în acest sens.

Declarația a provocat un val de critici pe rețelele de socializare, zeci de mii de chinezi exprimându-și furia. Cei mai supărați sunt salariații aflați pe punctul de a se pensiona, nevoiți să amâne acest pas. Tinerii sunt și ei nemulțumiți, fiindcă le vor rămâne mai puține posturi la dispoziție din cauza concurenței sporite de pe piața muncii.

E posibil ca unele municipalități să renunțe la schimbarea asigurărilor. Dar în alte părți oficiali sunt cu spatele la zid și trebuie să folosească fondurile din bugetele de asigurări de sănătate. "Unii vor trebui s-o facă orice ar fi, fiindcă chiar nu mai au bani și nu mai pot găsi surse de venit", a punctat Frank Xie, profesor de afaceri la Universitatea Aiken din Carolina de Sud.

T.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇