Cazul femeii bătute până la inconștiență în Centrul Vechi: Agresorul e moldovean, iar victima nu a murit datorită hazardului și îngrijirilor

Cazul femeii bătute până la inconștiență în Centrul Vechi: Agresorul e moldovean, iar victima nu a murit datorită hazardului și îngrijirilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Bărbatul care a bătut o femeie până a lăsat-o inconştientă în scara unui bloc din Centrul Vechi al Capitalei a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore şi urmează să fie dus în faţa unui judecător cu propunere de arestare preventivă.

Potrivit unui comunicat al Parchetului Capitalei, agresorul este cetăţean al Republicii Moldova şi a fost pus sub acuzare pentru tentativă de omor.

Anchetatorii au precizat că femeia a avut noroc că nu a murit din cauza rănilor suferite, ea fiind salvată şi de îngrijirile medicale primite, iar acum se află în afara oricărui pericol.

„La data de 24.02.2024, în jurul orei 3,30, în timp ce se afla în scara unui bloc situat în Centrul Istoric din municipiul Bucureşti, sector 3, un bărbat în vârstă de 23 de ani, cetăţean moldovean, a lovit-o pe victimă în repetate rânduri, în special în zona capului, folosind corpuri dure, cu o intensitate deosebit de mare.

ADVERTISING

Victima, o femeie de 26 de ani, a suferit un traumatism cranio-cerebral, traumatism cranio-facial grav, hematoame epicraniene şi o fractură, care au necesitat internarea de urgenţă la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

În prezent, starea victimei este una stabilă. Acţionând în modul arătat mai sus, autorul a acceptat posibilitatea suprimării vieţii victimei, rezultat care nu s-a produs datorită hazardului şi îngrijirilor medicale de specialitate", au transmis procurorii.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇