Bilanţul cutremurului din Haiti a ajuns la aproape 2.000 de morți și 10.000 de răniți

Bilanţul cutremurului din Haiti a ajuns la aproape 2.000 de morți și 10.000 de răniți
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Aproximativ 2.000 de decese au fost confirmate, până în prezent, în urma cutremurului care a avut loc sâmbătă, în Haiti.

Circa 10.000 de oameni au fost răniţi şi mulţi sunt încă daţi dispăruţi, după ce seismul cu magnitudine de 7,2 pe Richter a dus la prăbuşirea a zeci de mii de clădiri.

Autorităţile au anunţat, marţi seară, că cel puţin 1.941 de oameni au murit, noul bilanţ fiind cu 500 mai mare decât cel anunţat anterior.

Operaţiunile de salvare au fost îngreunate de ploile aduse de furtuna tropicală Grace, care s-a abătut asupra ţării luni şi se deplasează spre vest.

ADVERTISING

ONU a anunţat că aproximativ 500.000 de copii nu au acces sau au acum acces limitat la un adăpost, apă potabilă şi mâncare.

„Numeroase familii haitiene care au pierdut totul din cauza cutremurului trăiesc acum, efectiv, cu picioarele în apă, din cauza inundaţiilor”, a spus Bruno Maes, reprezentantul Unicef în ţară.

Zeci de mii de oameni au rămas fără adăpost. Sud-vestul Haiti a fost, aparent, cea mai afectată regiune. Case, biserici şi şcoli se numără între clădirile prăbuşite din cauza cutremurului.

ADVERTISING

Spitalele sunt copleşite de numărul mare de răniţi şi de lipsa materialelor necesare.

Vezi și Gest minunat făcut de Naomi Osaka după cutremurul devastator din Haiti

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇