Preşedintele american Joe Biden a ales-o pe Lynne Tracy ca viitor ambasador în Rusia, pe fondul unor tensiuni diplomatice extreme în relaţia bilaterală.
Lynne Tracy este în prezent ambasador SUA în Armenia, iar anterior a fost consilier principal pe problematica rusească în cadrul Biroului pentru afaceri europene şi eurasiatice al Departamentului de Stat.
Senatul urmează să confirme numirea acestei diplomate de carieră, vorbitoare de limbă rusă, care a activat între 2014 şi 2017 ca adjunct al şefului de misiune la ambasada din Moscova. Lynne Tracy a avut, de asemenea, mai multe posturi în Asia Centrală, potrivit unui comunicat al Casei Albe.
În 2008, în timp ce se afla la post în Peshawar, Pakistan, maşina sa a fost atacată şi ciuruită de gloanţe.
Lynne Tracy îi urmează lui John Sullivan, numit de fostul preşedinte Donald Trump şi care şi-a părăsit postul din motive familiale pe 4 septembrie.
Numirea sa survine într-un context de tensiuni extreme între Moscova şi Washington, generate de invazia rusă în Ucraina. Cu toate acestea, cele două ţări nu au întrerupt complet relaţiile diplomatice.
Noul ambasador va moşteni, de asemenea, negocieri complicate cu privire la soarta a doi americani arestaţi în Rusia, baschetbalista Brittney Griner şi fostul soldat Paul Whelan.