Avioane militare ruse, interceptate de aeronave NATO în apropiere de România

Avioane militare ruse, interceptate de aeronave NATO în apropiere de România
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Avioane militare canadiene detaşate în România au interceptat, alături de colegii români, două aeronave militare ruse, deasupra Mării Negre, într-un incident produs joi, anunţă vineri Alianţa Nord-Atlantică.

„Detaşamentul canadian trimis în România de la începutul lunii septembrie a efectuat prima operaţiune de interceptare, în cadrul misiunii intense de poliţie aeriană.

Avioane de tip CF-188 Hornet, alături de colegii din Forţele Aeriene Române au interceptat două avioane ruse de tip Suhoi Su-24 care zburau pe 23 septembrie deasupra Mării Negre, în apropierea spaţiului aerian al României„, a comunicat vineri Alianţa Nord-Atlantică.

ADVERTISING

"Sunt foarte mândru de faptul că întreaga Forţă de reacţie - Echipa România a demonstrat abilităţi militare de nivel mondial, adaptate în mod ideal executării misiunii intense de Poliţie Aeriană.

Prin toate eforturile de susţinere a operaţiunilor aeriene zi şi noapte, această identificare vizuală a aeronavelor este un exemplu extraordinar despre modul în care Canada ajută NATO şi România să protejeze integritatea spaţiului Alianţei Nord-Atlantice", afirmă locotenent-colonelul Corey Mask, comandantul Forţei de Reacţie Aeriană din Canada.

ADVERTISING

Nu este prima dată când NATO interceptează avioane rusești în apropierea teritoriului unui stat membru al alianței.

Află mai multe despre:

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇