Aeronave MQ-9 Reaper şi 90 de militari din cadrul Forţelor Aeriene ale SUA au ajuns la Câmpia Turzii

Aeronave MQ-9 Reaper şi 90 de militari din cadrul Forţelor Aeriene ale SUA au ajuns la Câmpia Turzii

Un detaşament alcătuit din aeronave MQ-9 Reaper şi aproximativ 90 de militari din cadrul Forţelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii este dislocat, pentru următoarele luni, în Baza 71 Aeriană ”General Emanoil Ionescu” din Câmpia Turzii.

”Militarii americani vor executa misiuni de informaţii, supraveghere şi cercetare în sprijinul operaţiilor NATO, iar Forţele Aeriene Române, prin intermediul Bazei 71 Aeriene „General Emanoil Ionescu", vor asigura sprijinul tehnic, operaţional şi logistic necesar desfăşurării misiunilor pe toată perioada dislocării acestora în România.

ADVERTISING

Prezenţa aliaţilor americani pe teritoriul ţării noastre reprezintă o oportunitate de dezvoltare, testare şi evaluare a capacităţii de luptă, activităţile desfăşurate în comun fiind un element cheie în creşterea nivelului de interoperabilitate dintre cele două părţi”, a transmis, luni seară, Ministerul Apărării Naţionale.

Ministerul precizează că Statele Unite ale Americii şi România colaborează pentru consolidarea capacităţii de apărare colectivă şi la creşterea securităţii regionale.

MQ-9 Reaper este o aeronavă fără pilot capabilă să efectueze misiuni de zbor comandate de la distanţă sau autonome şi este dezvoltată de General Atomics Aeronautical Systems (GA-ASI), în principal pentru Forţele Aeriene ale Statelor Unite ale Americii.

ADVERTISING


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇