O ursoaică agresivă a umblat prin Buşteni- UPDATE: A fost prinsă și tranchilizată

O ursoaică agresivă a umblat prin Buşteni- UPDATE: A fost prinsă și tranchilizată
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O ursoaică agresivă s-a aflat vineri în zona Castelului Cantacuzino din staţiunea montană Buşteni, patrulând în zonă, după ce puii ei au fost loviţi mortal de tren. Vineri seara târziu, animalul a fost prins.

Potrivit Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, ursoaica va fi dusă în Munţii Baiului, în zona Valea Rea.

Potrivit datelor furnizate vineri de către reprezentanţii IJJ Prahova, accidentul feroviar s-a petrecut în noaptea de joi spre vineri, cei trei pui de urs fiind accidentaţi de tren, la o traversare de nivel de cale ferată.

ADVERTISING

În aceste condiţii, ursoaica a revenit de mai multe ori în zona în care a avut loc accidentul, căutându-şi puii şi intrând în mai multe gospodării, comportamentul ei fiind unul agresiv.

Ministerul Mediului va distribui kituri complete de garduri electrice pentru protecția în fața urșilor

IJJ a precizat că femela de urs s-a aflat vineri în zona Castelului Cantacuzino, care este frecventat de turişti, în special copii.

Având în vedere aceste aspecte, jandarmii au solicitat instituţiilor abilitate acordul pentru tranchilizarea animalului şi relocarea acestuia.

ADVERTISING

Zona a fost monitorizată de autorităţi, a mai precizat sursa citată.

Gard virtual împotriva urșilor pe DN1, între Predeal și Brașov


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇