Atacuri armate la Viena, în șase locuri UPDATE: 4 morți și 15 răniți, ministrul de Interne vorbește despre un atac terorist

Atacuri armate la Viena, în șase locuri UPDATE: 4 morți și 15 răniți, ministrul de Interne vorbește despre un atac terorist
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

O operatiune amplă a poliției a avut loc luni seara în Viena, ca urmare a unui atac armat, informează poliția din capitala austriacă.

Două persoane au murit, potrivit Der Standard, informație confirmată și de Poliție, ulterior.

UPDATE 08:40 - Poliția a anunțat marți dimineață că sunt 4 morți, printre care și unul dintre atacatori. Totodată, 15 persoane au fost rănite.

UPDATE 06:04 - O femeie rănită a încetat din viaţă la spital, ceea ce face ca bilanţul victimelor să crească la două, conform informaţiilor furnizate de primarul capitalei austriece Michael Ludwig, transmite Reuters.

ADVERTISING

UPDATE 00:01 - Unul dintre atacatori "ar fi murit, altul ar fi fugit" şi o persoană a fost arestată, a precizat Ministerul de Interne, citat de agenţia de presă austriacă APA.

Potrivit APA, un poliţist a fost rănit grav şi este posibil să existe şi decese în acest atac comis de mai multe persoane, relatează Reuters.

UPDATE 23:42 - Poliția vieneză anunță șase locuri unde ar avea loc atacurile, un mort și mai mulți răniți și spune că este confirmat decesul unei persoane.

ADVERTISING

Totuși, Der Standard vorbește despre mai mulți morți și mai multe atacuri, în diverse locuri din oraș.

Echipaje ale serviciilor de urgenţă din Viena au raportat mai mulţi morţi şi răniţi, scrie agenţia de presă austriacă APA, citată de Agerpres.

"Din punct de vedere numeric nu putem oferi o cifră exactă, suntem încă în procesul de a obţine o imagine de ansamblu", a declarat un purtător de cuvânt al serviciilor de urgenţă.

APA a raportat, de asemenea, moartea unui ofiţer de poliţie.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Harald Sörös, a declarat pentru agenţia APA că o persoană a fost ucisă şi alte 15 au fost rănite.

ADVERTISING

Printre persoanele rănite se numără un ofiţer de poliţie, care este în state gravă. Alte cel puţin şase persoane sunt în stare gravă.

Florian Klenk, redactor-șef la Wiener Wochenzeitung Falter, îl citează pe ministrul de Interne, care a descris un ”atac terorist”.

Poliția din Viena face și un apel, să nu fie vehiculate informații false privind numărul victimelor.

UPDATE, 23:10: "În acest stadiu, nu este posibil să se spună dacă a fost vizată sinagoga", a scris pe Twitter Oskar Deutsch, preşedintele Comunităţii Evreieşti din Viena (IKG).

Sinagoga era închisă.

"Există persoane rănite", comunică poliția pe Twitter, relatează The Independent: "Suntem la fața locului cu toate forțele disponibile. Vă rugăm evitați piețele publice din oraș."

Centrul Vienei a fost închis.

Postul public ORF citează martori care au auzit focuri de armă imediat după ora 8 p.m. locală (19:00 GMT). Operațiunea poliției se desfășoară în centrul Vienei, aproape de malul Dunării.

Poliția vieneză mai spune că urmează să cerceteze circumstanțele evenimentului.

Citește articolele zilei pe SpotMedia.ro:


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇