Ashraf Ghani, preşedintele afgan fugar, se află cu familia în Emiratele Arabe Unite

Ashraf Ghani, preşedintele afgan fugar, se află cu familia în Emiratele Arabe Unite

Ashraf Ghani, preşedintele afgan care a părăsit ţara duminică, se află în Emiratele Arabe Unite, a anunţat Ministerul de Externe al statului din Golf, potrivit BBC.

„Ministerul Afacerilor Externe şi Cooperării Internaţionale din Emiratele Arabe Unite poate confirma că EAU i-au primit pe preşedintele Ashraf Ghani şi familia lui în ţară din raţiuni umanitare”, a declarat un purtător de cuvânt.

Ghani a părăsit capitala Kabul, duminică după-amiază, când militanţii talibani au intrat în oraş şi au preluat controlul asupra palatului prezidenţial. Iniţial se credea că el se află în Tadjikistan.

ADVERTISING

Duminică, talibanii au declarat victoria în faţa armatei afgane, care a fost în ultimii 20 de ani sprijinită şi instruită de forţele NATO.

După retragerea trupelor aliate, în câteva săptămâni, gruparea islamistă a recucerit întreaga ţară.

Citește și:

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇