Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) va supune la vot un nou text, prin care se solicită o încetare imediată a focului în războiul dintre Israel şi Hamas. În timpul ăsta, premierul Benjamin Netanyahu a anunțat că a sistat negocierile, considerând că cererile Hamas erau „iluzorii”. Iar SUA, până în acest moment, nu au dat semne că vor renunța la dreptul de veto.
Consiliul de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite va supune la vot, probabil marţi, un nou text, la cererea Algeriei, prin care se solicită o încetare imediată a focului în războiul dintre Israel şi Hamas, susţin mai mulţi diplomaţii, un demers la care Statele Unite au anunţat că se vor opune prin veto.
Algeria a prezentat un prim proiect de rezoluţie în urmă cu mai bine de două săptămâni. Dar ambasadorul american la ONU, Linda Thomas-Greenfield, a declarat rapid că textul ar putea periclita "negocierile sensibile" care au ca scop medierea unui armistiţiu în război, relatează Times of Israel.
Algeria a cerut sâmbătă ca forul de 15 membri al ONU să voteze marţi, spun diplomaţii. Pentru a fi adoptată, rezoluţia Consiliului de Securitate al ONU are nevoie de cel puţin nouă voturi favorabile şi de absenţa vetourilor din partea Statelor Unite, Marii Britanii, Franţei, Chinei sau Rusiei.
"Statele Unite nu sprijină acţiunea asupra acestui proiect de rezoluţie. În cazul în care va fi supus la vot aşa cum este redactat, nu va fi adoptat", afirmă Thomas-Greenfield.
Washingtonul s-a opus deja de două ori prin veto unei acţiuni a Consiliului împotriva Israelului de la atacul comis de Hamas la 7 octombrie, când au fost ucise 1.200 de persoane şi au fost luaţi 253 de ostatici în timpul unui raid criminal în sudul Israelului.
Dar, de asemenea, s-a abţinut de două ori, permiţând consiliului să adopte rezoluţii care vizau creşterea ajutorului umanitar în Gaza şi care au cerut pauze umanitare urgente şi prelungite în timpul luptelor.
Negocieri întrerupte
În ceea ce privește negocierile pentru un armistițiu, Israelul a trimis negociatori la Cairo, aşa cum a cerut preşedintele american Joe Biden, dar aceştia nu s-au întors pentru continuarea discuţiilor deoarece cererile Hamas erau "iluzorii", a declarat sâmbătă, într-o conferință de presă, premierul Benjamin Netanyahu.
Aceste cereri, a spus el, citat de Reuters, includ încheierea războiului şi lăsarea Hamas aşa cum este, eliberarea a "mii de criminali" din închisorile israeliene şi chiar cereri privind un loc sfânt din Ierusalim, cunoscut sub numele de Muntele Templului în iudaism şi Nobilul Sanctuar în islam.
Natanyahu a declarat că reprezentanţii israelieni de la Cairo "au stat şi au ascultat şi nu a existat nicio schimbare. Am vrut să spun nici măcar un milimetru - dar nu a existat nici măcar un nanometru de schimbare".
Premierul israelian a mai spus că nu există niciun motiv pentru ca aceştia să se întoarcă "până când nu vom vedea o schimbare".
Despre posibila "recunoaştere unilaterală" a unui stat palestinian, Netanyahu a declarat că nu poate exista un "premiu mai mare pentru terorism".
"Israelul, sub conducerea mea, va continua să se opună cu fermitate recunoaşterii unilaterale a unui stat palestinian", a spus el, adăugând că "Se poate ajunge la un acord doar prin negocieri directe între părţi, fără condiţii prealabile".
Şeful Hamas, Ismail Haniyeh, a acuzat Israelul pentru lipsa de progrese în obţinerea unui acord de încetare a focului în Gaza.
Haniyeh a declarat că Hamas nu va accepta nimic mai puţin decât o încetare completă a ostilităţilor, retragerea israeliană din Gaza şi "ridicarea asediului nedrept", precum şi eliberarea prizonierilor palestinieni care execută pedepse lungi în închisorile israeliene.