În timp ce războiul din Ucraina se apropie de a doua iarnă, dezbaterile din SUA pe tema sprijinului militar oferit Kievului urmează același ciclu predictibil, ducând la crearea unui mit fals al „armei minune” care poate să facă diferența pe front și să ducă la înfrângerea Rusiei.
Livrările de artilerie HIMARS, sisteme de apărare aeriană Patriot, mult așteptatele tancuri Abrams, muniții cu dispersie și mult râvnitele avioane F-16 – toate au urmat același model: refuzul inițial al Washingtonului, luni de lobby insistent al oficialilor de la Kiev susținuți de opinia publică din Occident, schimbarea de poziție a Americii și finalmente confirmarea că Ucraina va primi armele cerute.
Mai nou, se duc discuții interminabile despre rachetele cu rază lungă de acțiune Army Tactical Missile Systems (ATACMS), pe care Kievul le consideră esențiale pentru respingerea invadatorilor.
Până acum, ATACMS respectă tiparul menționat și încă se află în faza refuzului. Departamentul de Stat a anunţat un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, de 325 de milioane de dolari, însă sistemul ATACMS încă nu figurează pe lista de echipamente.
Casa Albă anunţase deja că Statele Unite vor livra Ucrainei mijloace de apărare aeriană "semnificative", dar preşedintele Biden "a decis că nu va furniza (rachete) ATACMS", a declarat consilierul pentru securitate naţională al executivului american, Jake Sullivan, într-o conferinţă de presă. "El nu a exclus această posibilitate în viitor", a adăugat acesta.
NBC News susține că Joe Biden i-a promis omologului său ucrainean Volodimir Zelenski rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS. Postul de televiziune citează patru oficiali guvernamentali şi unul parlamentar din SUA.
Cu fiecare repetare a ciclului respingere - negociere - acceptare, cresc emoțiile pentru susținătorii Ucrainei. Nimeni nu poate spune cu exactitate că, oferindu-i Kievului tot ce a cerut în 2023, va permite armatei sale să-i pună pe fugă pe ruși.
Dar ceea ce e sigur este că întârzierea și ezitarea costă multe vieți și îi dau mai mult timp Rusiei ca să-și construiască și să-și consolideze liniile fortificate de apărare, se arată într-o analiză CNN.
Suspiciuni despre un "blat" între America și Rusia
Deși campaniile pentru sprijinirea Ucrainei cu armament sofisticat au fost o componentă importantă în menținerea susținerii publice, acestea au și distras atenția de la fluxurile de materiale mai puțin atrăgătoare și mult mai banale care au fost constante pe tot parcursul războiului – cum ar fi muniții, îmbrăcăminte, vehicule și echipamente medicale. Toate acestea au contat mult, deși nu au fost atât de discutate precum tancurile, avioanele și rachetele.
Concentrarea pe o singură armă importantă, pe rând, a ridicat-o pe fiecare dintre acestea la rangul de "armă minune", arma decisivă care poate câștiga războiul, în loc să fie privită ca o parte integrată pe termen lung a unei capacități pe termen lung. Din păcate, nu există o "armă-minune", subliniază Foreign Policy.
Paradoxul este că Statele Unite au fost, de departe, cel mai mare furnizor de sprijin militar pentru Ucraina, ținând cont de volumul livrărilor, însă s-au ales cu cele mai multe critici pentru că nu-i dă suficient ajutor Kievului.
Opiniile critice gravitează în jurul îngrijorării SUA cu privire la declanșarea unei "escaladări" din partea Rusiei. Oficialii americani subliniază că anumite aspecte tehnice, precum logistica, instruirea, suportul tehnic, infrastructura și livrările provoacă întârzieri în procurarea ajutoarelor militare pentru Ucraina. Și au dreptate. Însă cea mai mare întârziere a fost mereu provocată de blocajul politic ivit înainte ca tot procesul de livrare să pornească.
Când frânele politice au fost îndepărtate, partenerii coaliției au demonstrat că au voința de a se mișca rapid, chiar și pe proiecte ambițioase precum furnizarea de avioane F-16. Marea Britanie a fost foarte promptă în a-i furniza Kievului ceea ce a cerut, precum și în disiparea îngrijorărilor americanilor cu privire la ceea ce ucrainenii ar putea ataca cu armele pe care le primesc.
Cu toate acestea, de fiecare dată când se pune problema furnizării unei noi "arme minune", apare în discuție "linia roșie a Rusiei" care pare să conducă politica SUA. În rândurile unora dintre factori de decizie occidentali s-a înfiripat ideea că Statele Unite nu au nicio pârghie, nicio inițiativă sau vreo instituție cu care să opereze eficient în acest război, astfel că nu iau parte la această confruntare decât în condițiile impuse de Rusia. Ba chiar au apărut și sugestii persistente că Statele Unite sunt rezervate în a ajuta Ucraina spre victorie din cauza unui acord tacit sau explicit de a nu înfrânge Rusia.
Sprijinul pentru Ucraina e în pericol
Neînțelegerile din sistemul american cu privire la Ucraina s-au reflectat nu doar în contradicții politice, ci pun la îndoială atât strategia de război a Kievului, cât și capacitatea sa de a-l câștiga.
Rezultatul este că Statele Unite conduc acum o coaliție a lipsei de voință, în care Berlinul a arătat de mai multe ori cu degetul spre America în încercarea de a-și justifica propriile rețineri de a trimite arme.
Dar, pe măsură ce războiul se apropie de al treilea an, există un argument puternic conform căruia reținerea a fost o strategie pierzătoare, spre mulțumirea Moscovei. Iar pe măsură ce luptele se prelungesc către 2024 și posibil chiar mai departe, aliaților occidentali le va fi tot mai greu să-i ofere Ucrainei ceea ce-i trebuie. Sprijinul generos al Washingtonului pentru Ucraina este amenințat de tendințele politice chiar înainte de o potențială schimbare a președinției americane.
Întâlnirile de la ONU și vizita-surpriză în Canada pe care a făcut-o Volodimir Zelenski nu sunt întâmplătoare - liderul de la Kiev este conștient că există riscul ca ușa deschisă de la Casa Albă să înceapă să se închidă. Iar acesta nu e singurul pericol. Polonia a anunțat că nu-i mai livrează arme Ucrainei, după declaraţiile lui Zelenski la ONU, care reclamase că "anumite ţări se prefac că sunt solidare (cu Ucraina), susţinând indirect Rusia”.
Chiar și fără a lua în considerare toleranța alegătorilor față de costul economic al ajutorului militar, eșecul de a reporni industriile europene de apărare înseamnă că va fi nevoie de o căutare tot mai asiduă în întreaga lume a munițiilor și a armelor care sunt esențiale pentru supraviețuirea Ucrainei.
De exemplu, sprijinul Marii Britanii este limitat de 30 de ani de reducere a costurilor de apărare care au lăsat hangarele și dulapurile goale. Lipsurile din stocurile de muniție au fost semnalate încă dinainte de 2022, furnizarea de obuziere Ucrainei a necesitat o achiziție de urgență din Suedia pentru refacerea stocurilor și există indicii puternice că mica donație britanică de 14 tancuri Challenger 2 a reprezentat, de fapt, un procent substanțial al tancurilor de care dispune armata britanică.
Prețul care trebuie plătit când împarți continentul cu Rusia
Întărirea Ucrainei reprezintă un factor-cheie pentru securitatea pe termen lung a Europei, nu doar pentru acest conflict. Pentru Rusia, acesta e "un război pentru totdeauna" care exploatează ideile fundamentale ale identității ruse și pentru care președintele Vladimir Putin e dispus să provoace vaste pierderi economice și umane țării sale.
Chiar și alungarea fiecărui soldat rus din estul ocupat al Ucrainei și din Crimeea nu poate pune capăt războiului, cât timp Rusia încă are artilerie, rachete și drone cu care să țintească țara pe care a atacat-o, în timp ce-și reface forțele terestre pentru următoarea ofensivă.
Cei mai mulți lideri occidentali au explicat extrem de prost alegătorilor lor că asta înseamnă o uriașă nevoie de a reinvesti în apărare și că industriile conexe sunt vitale, dar întârziate.
Iar pe măsură ce Statele Unite își mută tot mai mult atenția spre China, apărarea Europei se va baza tot mai mult pe statele "din prima linie" care înțeleg amenințarea și sunt hotărâte să o ia în serios. CNN nu le menționează, însă prin modul lor de acțiune pot fi ușor identificate Polonia, Finlanda, Suedia, Norvegia și țările baltice.
După decenii în care și-a permis să pretindă că amenințările militare țineau de trecut, restul Europei trebuie să înțeleagă urgent că prețul apărării nu este un lux opțional. Este prețul care trebuie plătit când împarți continentul cu Rusia, conchide analiza citată.
T.D.