Arafat, întrebat dacă localurile din Centrul Vechi al Capitalei ar trebui închise la ora 23.00: Oriunde este aglomerație e recomandat să se reducă contactele

Arafat, întrebat dacă localurile din Centrul Vechi al Capitalei ar trebui închise la ora 23.00: Oriunde este aglomerație e recomandat să se reducă contactele

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Araed Arafat, a declarat, vineri seară, întrebat dacă se impune închiderea la ora 23.00 a localurilor din Centrul Vechi al Capitalei, că trebuie reduse contactele în orice loc unde există aglomeraţie.

”Oriunde este o zonă de aglomeraţie, într-o locaţie care este cu număr cazuri de zilnic constant, care creşte şi se adaugă la ce a fost înainte şi unde există răspândire comunitară este recomandat să se reducă contactele”, a declarat, vineri seară, la Digi 24, Raed Arafat.

ADVERTISING

Arafat a precizat că Vama Veche ”este un loc de interacţiune intens”, de aceea e posibil să se impună restricţii pentru anumite localuri, după o anumită oră.

Întrebat dacă i se pare că oamenii sunt mai conştienţi odată cu creşterea numrului de cazuri, Arafat a afirmat: ”Mi se pare că sunt mai atenţi, se vede. Ca şi comportament, oamenii au înţeles şi au respectat. Un grup care nu respectă a creat probleme. Oamenii sunt şi mai atenţi”.

ADVERTISING

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a anunţat că purtarea măştii ar putea deveni obligatorie în orice zonă pietonală din Centrul Vechi, măsura fiind solicitată de mai mult timp.

Bădulescu afirmă că s-a luat în calcul faptul că ”zona este cu grad de infecţie foarte mare, având în vedere zona restrânsă şi numărul mare de persoane care frecventează Centru Vechi”.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇