Analist militar: Un tren care ar putea transporta arme nucleare circulă prin centrul Rusiei

Analist militar: Un tren care ar putea transporta arme nucleare circulă prin centrul Rusiei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Un analist militar polonez independent a tras un semnal de alarmă, identificând un tren care se deplasează prin centrul Rusiei încărcat cu camioane. Acesta aparține celei de-a 12-a direcții principale a forțelor armate ruse, care este implicată în depozitarea, transportul, întreținerea și eliberarea de arme nucleare, spune el.

Afirmația vine într-un moment în care Vladimir Putin și înalții săi oficiali au semnalat că Rusia va folosi toate forțele pe care le are la dispoziție pentru a apăra teritoriile ucrainene anexate, scrie The Guardian.

ADVERTISING

Analistul Konrad Muzyka a scris pe Twitter că mișcarea trenului nu înseamnă neapărat că se fac pregătiri pentru utilizarea armelor nucleare. El a spus că ar putea fi doar o atenționare, sau ar putea fi antrenamente sau manevre de război obișnuite.

Muzyka nu explică însă clar ce l-a determinat să spună că trenul aparține celei de a 12-a direcții principale și nu a răspuns încă la o întrebare în acest sens.

Analiștii de imagine de la Institutul de Studii Internaționale Middlebury din Monterey au studiat imaginile pe care Muzyka le-a redistribuit ca sursă și nu au putut găsi detalii de identificare.

ADVERTISING

„Da, a 12-a direcție principală are astfel de camioane, dar la fel și orice altă unitate militară”, a spus Jeffrey Lewis, expert nuclear la institut. „Nu văd nimic care să mă facă să cred că aceste camioane sunt de la direcția a 12-a”, a completat el.

Vladmir Putin a spus că este pregătit să lanseze un atac nuclear dacă integritatea teritorială a Rusiei va fi amenințată și că nu blufează, o amenințare condamnată vehement de statele occidentale.

Fostul șef al CIA, generalul american în rezervă David Petraeus, a declarat că Putin este disperat și realitatea de pe front cu care acesta se confruntă e ireversibilă, dar dacă va folosi armele nucleare, în câteva zile, trupele rusești din Ucraina, inclusiv flota rusă de la Marea Neagră, vor fi distruse rapid de Statele Unite.

ADVERTISING

În cazul în care Rusia va folosi arme nucleare în Ucraina, America și NATO vor reacționa decisiv, a spus Petraeus duminică.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇