Opozantul rus Aleksei Navalnîi, considerat unul dintre cei mai vocali critici ai Kremlinului din rândurile opoziţiei ruse, a fost externat din spitalul din Berlin, unde a fost tratat după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor intern în Siberia luna trecută, iar apoi a fost transferat cu avionul în timp ce se afla încă în comă.
”Starea pacientului s-a îmbunătăţit suficient încât tratamentul medical de urgenţă să poată să înceteze”, a indicat clinica Charite, într-un comunicat difuzat miercuri, citat de Reuters şi DPA.
Pe baza progresului şi a stării actuale a pacientului, medicii curanţi cred că recuperarea sa completă este posibilă. Cu toate acestea, este încă prematur să se evalueze efectele potenţiale pe termen lung ale otrăvirii sale grave
Clinica Charite
- Laboratoare din Franţa şi Suedia confirmă otrăvirea lui Navalnîi cu noviciok. Macron l-a sunat pe Putin
- Ce este Noviciok și cum ucide arma chimică produsă în Rusia, cu care a fost otrăvit și principalul oponent al lui Putin
- Un chimist care a fost implicat în crearea noviciokului îi cere iertare lui Navalnîi
Berlinul a afirmat că teste efectuate în Germania, în Franţa şi în Suedia au stabilit că Navalnîi a fost otrăvit cu un agent neurotoxic din familia Noviciok, iar Occidentul a cerut explicaţii Rusiei.
Moscova susţine că încă nu a văzut probe ale vreunui delict în cazul îmbolnăvirii lui Navalnîi şi a refuzat să deschidă o anchetă până în prezent, declanşând doar o investigaţie preliminară. Kremlinul neagă orice implicare.
- Navalnîi a postat o imagine cu el în spitalul din Berlin: Mai sunt multe probleme de rezolvat (Foto)
”Decizia de a face publice detaliile stării de sănătate ale domnului Navalnîi a fost luată după consultarea cu pacientul şi soţia sa”, a indicat clinica Charite.