Rusia are mijloace „limitate” de a ancheta cazul lui Alexei Navalnîi (foto articol), a transmis, vineri, un purtător de cuvânt al Kremlinului, acuzându-i pe susţinătorii opozantului rus că au sustras în ziua incidentului indicii legate de presupusa sa otrăvire, relatează AFP.
„Din păcate, suntem limitaţi în capacitatea noastră de a desfăşura vreo anchetă. Şi asta pentru că se dovedeşte că au fost obiecte lichidate, scoase din ţară şi că nu putem lua cunoştinţă de analizele efectuate” în Germania, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă.
Cu o zi în urmă, susţinătorii lui Navalnîi au publicat o înregistrare video în care explică faptul că urme de la agentul neurotoxic de tip Noviciok identificat în Germania ca otrava folosită împotriva opozantului au fost depistate într-o sticlă pe care ei au găsit-o în camera sa de hotel, în ziua incidentului, la sfârşitul lunii august, la Tomsk, în Siberia.
Ei au explicat că au luat această sticlă şi alte indicii şi le-au dus în Germania, unde a fost spitalizat adversarul Kremlinului, deoarece erau convinşi că autorităţile ruse nu vor face o anchetă.
"Dacă sticla există cu adevărat, de ce a fost luată? Poate pentru că există oameni care nu vor să aibă loc o anchetă?", a precizat Peskov.
"Singurul lucru care va permite să se facă lumină asupra acestor evenimente este un schimb de informaţii, de prelevări biologice, de indicii şi o muncă în comun dacă va fi nevoie", a adăugat el.
De la 20 august şi îmbolnăvirea în Rusia a lui Navalnîi într-un avion, Moscova spune că nu are niciun indiciu că ar fi fost comisă o crimă şi, prin urmare, nu a deschis o anchetă, în ciuda apelurilor în acest sens şi a ameninţărilor cu sancţiuni din partea statelor europene.
Medicii ruşi care l-au îngrijit pe opozant înainte de transferul său în Germania au precizat că au efectuat toate analizele necesare, fără a detecta cel mai mic agent toxic.
Kremlinul reproşează Germaniei că refuză să transfere datele de laborator care indică prezenţa agentului neurotoxic de tip Noviciok, în contextul în care Berlinul le-a transmis Franţei şi Suediei, unde a fost de asemenea identificată aceeaşi otravă.
Citește și: