Alegeri prezidențiale în Rusia. Cine sunt ”contracandidații” lui Putin și din ce motiv au fost alții excluși

Alegeri prezidențiale în Rusia. Cine sunt ”contracandidații” lui Putin și din ce motiv au fost alții excluși

Rusia va organiza în perioada 15-17 martie alegeri prezidenţiale pe care preşedintele Vladimir Putin este sigur că le va câştiga, în lipsa unor contracandidaţi reali şi a unei opoziţii pe care a redus-o la tăcere.

Reuters prezintă o listă a candidaţilor care participă la scrutin, precum şi o listă a celor care au vrut să candideze, dar nu au fost lăsaţi.

VLADIMIR PUTIN

Responsabil de toate pârghiile statului, actualul preşedinte Vladimir Putin, 71 de ani, este de aşteptat să obţină cu uşurinţă o victorie zdrobitoare şi un nou mandat de şase ani.

Criticii Kremlinului spun că este un criminal de război autocrat care conduce prin frică, dar sondajele de opinie de acasă arată că ar fi susţinut de majoritatea ruşilor, care îl consideră genul de lider dur necesar pentru a ţine piept a ceea ce ei consideră că ar fi un Occident intruziv şi expansionist.

ADVERTISING

Un institut de sondaje de stat a declarat în februarie că cercetările sale au arătat că peste 75% dintre ruşi sunt gata să voteze pentru Putin.

NIKOLAI HARITONOV

În vârstă de 75 de ani, membru al camerei inferioare a Parlamentului rus, Duma de Stat, Haritonov este candidatul oficial al Partidului Comunist, ai cărui candidaţi au terminat pe locul al doilea, la distanţă, după Putin la fiecare scrutin prezidenţial din 2000 încoace.

Haritonov, un siberian, a mai candidat în 2004 şi a obţinut 13,8% din voturi, faţă de 71,91% pentru Putin.

Acelaşi institut de stat de sondare a opiniei publice spunea în februarie că aproximativ 4% dintre ruşi sunt pregătiţi să voteze pentru el.

Haritonov susţine ceea ce Putin numeşte operaţiunea militară specială a Rusiei în Ucraina, dar în trecut s-a opus unora dintre politicile interne ale partidului de guvernământ pro-Putin, Rusia Unită, aflat la putere.

ADVERTISING

LEONID SLUŢKI

Membru de rang înalt al Dumei de Stat, Leonid Sluţki, 56 de ani, este liderul Partidului Liberal-Democrat al Rusiei (LDPR), ultranaţionalist. El a preluat funcţia de lider permanent al partidului după ce liderul veteran şi zgomotos al LDPR, Vladimir Jirinovski, a murit în 2022.

Sluţki, un obişnuit al televiziunii de stat, unde îşi exprimă opiniile anti-occidentale, încearcă să profite de popularitatea defunctului său predecesor în rândul ruşilor, făcând campanie pe sloganul "Jirinovski continuă să trăiască".

Sondajele din februarie au arătat că aproximativ 4% dintre ruşi sunt gata să voteze pentru el.

VLADISLAV DAVANKOV

Vicepreşedinte al camerei inferioare a Parlamentului, Duma de Stat, şi deputat al partidului politic Oameni Noi, la înfiinţarea căruia, în 2000, a contribuit tatăl său, om de afaceri, Davankov, 40 de ani, este cel mai tânăr candidat înregistrat şi este laureat al mai multor distincţii de stat, inclusiv una din partea lui Putin.

ADVERTISING

El a declarat că nu îşi va critica adversarii politici. Davankov a încercat să se poziţioneze ca o persoană care se opune restricţiilor excesive asupra libertăţii personale a oamenilor şi - în contextul politicii ruseşti - ca o persoană mai liberală.

Fără a menţiona numele Ucrainei, el a declarat că este în favoarea păcii şi a discuţiilor, dar în condiţiile Moscovei şi fără cedări de teritorii.

Peste 5% dintre ruşi sunt gata să voteze pentru el, potrivit institutului de sondaje.

ALEKSEI NAVALNÎI

Navalnîi, care a murit la vârsta de 47 de ani într-o colonie penitenciară din Arctica, în februarie, dorea să devină preşedinte al Rusiei şi a fost cel mai aprig critic intern al lui Putin. Susţinătorii lui Navalnîi îl acuză pe Putin că l-a asasinat, lucru pe care Kremlinul l-a respins.

În timpul vieţii, Navalnîi a acuzat Kremlinul că l-a ţinut departe de politică, fabricând o serie de dosare penale împotriva sa - inclusiv pentru fraudă şi extremism - pentru a-l încarcera.

Iulia, văduva acestuia, a făcut apel la ruşii care îl susţin pe defunctul ei soţ să se prezinte la secţiile de votare la 17 martie, la prânz, pentru a-şi face cunoscute astfel sentimentele. În trecut, Kremlinul a calificat astfel de apeluri drept "provocări".

BORIS NADEJDIN

Nadejdin, 60 de ani, a încercat să ducă o campanie de lungă durată pe o platformă anti-război, dar Comisia Electorală Centrală (CEC) l-a descalificat în februarie.

Nadejdin îi surprinsese pe unii analişti prin criticile sale la adresa a ceea ce Kremlinul numeşte operaţiunea militară specială din Ucraina, pe care candidatul a numit-o "o greşeală fatală" şi despre care a spus că va încerca să o încheie prin negocieri.

CEC a declarat că a găsit deficienţe în semnăturile pe care el şi aliaţii săi le-au strâns în sprijinul candidaturii sale şi că unele erau ale unor persoane decedate. CEC a declarat că Nadejdin nu a reuşit, prin urmare, să strângă cele 100.000 de semnături autentice necesare pentru a deveni candidat.

EKATERINA DUNŢOVA

Fosta jurnalistă de televiziune Ekaterina Dunţova, 40 de ani, a dorit să candideze la preşedinţie şi a cerut încetarea conflictului din Ucraina şi eliberarea deţinuţilor politici. Nefiind un nume cunoscut în interiorul Rusiei, oficialii electorali au descalificat-o în decembrie, invocând "numeroase încălcări" în documentele pe care le prezentase în sprijinul candidaturii sale. Încercările sale de a contesta decizia au eşuat.

Atunci când Dunţova a anunţat în noiembrie că a vrut să candideze, comentatorii au descris-o în diferite moduri ca fiind nebună, curajoasă sau ca făcând parte dintr-un plan pus la cale de Kremlin pentru a crea o aparenţă de competiţie.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇