A mai fost găsit unul dintre bărbații dispăruți în râul Mureș, după ce s-a răsturnat barca. Doi copii rămân dispăruți

A mai fost găsit unul dintre bărbații dispăruți în râul Mureș, după ce s-a răsturnat barca. Doi copii rămân dispăruți

Echipele ISU au găsit trupul celui de-al doilea bărbat declarat dispărut, după ce duminica trecută barca în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat în râul Mureş, în zona localităţii Periam din judeţul Timiş. Rămân dispăruţi doi copii, o fată şi un băiat cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani.

Trupul bărbatului a fost găsit în zona localităţii Igriş din judeţul Timiş, în apropiere de zona în care joi a fost găsit cadavrul celuilalt bărbat dispărut.

"Pe râul Mureş, în zona Vadul Vacii, în dreptul localităţii Igriş, a fost identificat trupul unei persoane adulte, de sex masculin", a transmis ISU Timiş, citat de News.ro.

ADVERTISING

Bărbatul urmează să fie dus la mal şi, conform procedurilor, identificat.

Rămân dispăruţi doi copii, o fetiţă şi un băiat, cu vârste cuprinse între 7 şi 10 ani. Căutarea acestora continuă.

O barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat în râul Mureş, duminică seară, în zona localității Periam Port din Timiș. Opt persoane au fost găsite, dintre care un copil de trei ani decedat, iar alte patru au fost date dispărute.

Potrivit Poliției Arad, unul dintre cei 12 pasageri era proprietarul bărcii, restul fiind turiști. Barca era din lemn, cu motor, dar pasagerii nu purtau veste de salvare. Cei 12 intenționau să traverseze râul (de pe malul stâng al râului Mureș, Periam Port- județul Timiș spre malul drept, județul Arad), deși se lăsa întunericul, apele Mureșului erau crescute și curenții foarte puternici.

ADVERTISING

La circa trei metri de mal, barca în care cei 12 erau înghesuiți s-a răsturnat, iar oamenii de pe mal care au auzit strigătele celor din barcă au sunat la 112.

Barca a fost gasită la aproape 3 km departare de locul în care s-a răsturnat. Proprietarul bărcii a fost testat și era băut, iar barca nu era înmatriculată. Barcagiul, un bărbat de 33 de ani, a fost reținut sub acuzația de ucidere din culpă.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇