Un deţinut a evadat, miercuri, de la Penitenciarul Poarta Albă, el părăsind punctul de lucru.
„În jurul orei 12:30, un deţinut a părăsit punctul de lucru. Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru infracţiunea de influenţarea declaraţiilor”, se arată într-o informare transmisă de penitenciar.
UPDATE: După câteva ore, deţinutul a fost prins miercuri seară, pe câmp, în apropierea autostrăzii A2.
În vederea capturării acestuia au fost formate echipe de căutare, s-a dispus alarmarea unităţii şi au fost informate Administraţia Naţională a Penitenciarelor, precum şi IPJ Constanţa şi Poliţia de Frontieră.
Deţinutul are înălţimea de 166 centimetri, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje pe mâna stângă şi gât, iar la momentul părăsirii punctului de lucru purta tricou negru, şapcă neagră, blugi trei sferturi şi adidaşi verzi marca Puma.
Reprezentanţii IPJ Constanţa au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi că un deţinut de la Secţia Exterioară Valu lui Traian, care executa o pedeapsă în regim semideschis, nu a mai fost găsit.
”În cauză, s-a dispus darea în urmărire la nivel naţional şi în consemn la punctele de trecere a frontierei”, adaugă IPJ Constanţa.
Potrivit Focus Press, este vorba despre un recidivist de 26 de ani, din Piatra-Neamţ, condamnat pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere şi influenţarea declaraţiilor.
În august 2019, acesta a furat mașina persoanei la care stătea și i-a dat foc pe un câmp, după care l-a amenințat pe proprietarul mașinii că va da foc casei, animalelor şi furajelor, dacă nu-şi retrage plângerea.