Conducătorul unui microbuz şi nouă pasageri din acesta au fost răniţi în urma unui accident produs, miercuri, în zona Gării Obor din Bucureşti.
„Conducătorul unui microbuz, în vârstă de 53 de ani, care se deplasa pe şoseaua Gării Obor dinspre strada Baicului, către bulevardul Ferdinand I, când a ajuns în dreptul gării a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un alt microbuz aflat în staţionare pe partea dreapta a sensului său de deplasare.
Din impact, microbuzul a fost proiectat în două autovehicule, staţionate şi acestea", informează Brigada Rutieră a Capitalei.
Conducătorul microbuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.
"În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unui număr de zece persoane - conducătorul microbuzului şi nouă pasageri din acesta", arată sursa citată.