Scrisoare deschisă către Ministrul Educației, domnul Sorin Cîmpeanu: Când o regulă abuzivă interzice educația copiilor, regula trebuie schimbată

Cătălin Frâncu este inginer software, fondatorul dexonline și programator al acestuia de peste 20 de ani. Cătălin a absolvit Massachusetts Institute of Technology și a fost angajat la Google. A fost olimpic internațional și a pregătit zeci de olimpici internaționali la informatică.

Domnule Ministru,

Mă numesc Cătălin Frâncu. Sînt fondatorul proiectului dexonline și programator al acestuia timp de 20 de ani, fost olimpic internațional la informatică și pregătitorul a zeci de olimpici internaționali. Sînt absolvent al Massachusetts Institute of Technology și fost angajat la Google. Am fost șef de promoție la Colegiul Național Tudor Vianu din București.

Nădăjduiesc că prin aceste activități am construit o imagine coerentă și constantă: prețuiesc educația și i-am dedicat, voluntar, zeci de ani din viață, pentru copiii olimpici ai altora, pentru milioane de utilizatori ai dexonline necunoscuți mie. Am dat un nume bun României pe oriunde m-au purtat pașii. Am făcut aceste lucruri din convingerea că educația este benefică pentru societate și pentru fiecare om în parte. Una dintre cele mai mari bucurii pe lume este să vezi cum o persoană devine puțin mai înțeleaptă cu fiecare zi ce trece. Este un privilegiu să pot fi parte din acest proces.

Acum a venit în mod firesc momentul să cer ceva în schimb de la Statul Român: educația fiului meu. El a terminat fără probleme trei ani de grădiniță și este mai mult decît apt pentru clasa pregătitoare. De la toamnă are nevoie de continuarea naturală a educației. Am solicitat pe toate căile posibile o evaluare a copilului în vederea înscrierii la școală. Dar ministerul pe care îl conduceți îi refuză acest drept cu o încrîncenare care amintește de antiintelectualismul primilor ani de comunism în România.

În aceeași situație se află sute de copii în fiecare an, și posibil mii care ar fi apți, dar ai căror părinți renunță de la bun început să ducă această luptă. Toți au o singură vină: s-au născut în afara intervalului de vârstă definit într-un articol de lege căzut parcă din Lună, articolul 29(2) din Legea 1/2011. Unii s-au născut cu câteva ore prea tîrziu, alții cu câteva zile sau săptămâni. Fără ca măcar să stea de vorbă cu ei, Ministerul Educației insistă că acești copii trebuie ținuți artificial în urmă cu un an, lobotomizați, măcelăriți pe un Pat al lui Procust al educației.

Vă solicit în mod deschis să corectați Metodologia de înscriere în clasa pregătitoare pentru a elimina orice prevederi legate de vârsta minimă. Vă încurajez să nu rămîneți în istorie ca apărătorul înverșunat al unei reguli abuzive, ci ca promotorul unei schimbări benefice pentru educația în România.

Am argumentat într-un memoriu către Ministerul Educației că articolul 29(2) este neconstituțional, discriminatoriu, în dezacord chiar cu restul Legii educației și cu Legea privind drepturile copilului. (Includ la final toate actele relevante). România își dă copiii la școală cu un an mai tîrziu decît majoritatea covârșitoare a țărilor occidentale. Conform propriilor sale definiții, Statul Român mă obligă să-mi neglijez educațional copilul, un delict clasificat doar cu un pas deasupra violenței fizice. Într-un triumf al nulităților asupra dezideratelor nobile, la argumentul „articolul 29(2) este contrazis de zece alte articole”, Ministerul mi-a răspuns cinic și ciclic: „Articolul 29(2) nu permite”.

În anii 2012-2020 (inclusiv în 2015, în ministeriatul dumneavoastră), Ministerul Educației a găsit un mod de a accepta înscrierea copiilor sub 6 ani în clasa pregătitoare. Metodologiile din acei ani nu impun limite de vîrstă. A fost o decizie înțeleaptă, ancorată în litera și în spiritul Constituției și ale altor legi luminate, în detrimentul unui singur articol de lege abuziv. Nimeni nu a atacat în justiție acele metodologii timp de 9 ani, ceea ce arată că societatea înțelege că ignorarea articolului 29(2) este o abatere fără victime, dar cu mulți, mulți beneficiari. Acei beneficiari, din 2012 și pînă în 2020, intră acum în clasa a 10-a, a 9-a etc. Nu există niciun studiu care să arate că acei liceeni sunt mai puțin împliniți decît restul, pentru că aceste temeri sunt, în realitate, nefondate. Stă în puterea dumneavoastră ca și acum, în 2022, să corectați Metodologia de înscriere în clasa pregătitoare.

În orice cod de legi vor exista contradicții. Este un lucru firesc, căci codul de legi are milioane de pagini scrise de mii de oameni de-a lungul generațiilor. Eu nu sunt avocat, dar înțeleg limba română și pot citi o lege scrisă în limbaj simplu și inechivoc. Mi-am făcut datoria de a evidenția una din aceste contradicții cu nenumărate argumente. Răspunsul Ministerului pe care îl conduceți a fost „noi alegem interpretarea care condamnă copiii la subdezvoltare”.

Este nevoie de un anumit fel de om ca să se agațe de un singur articol de lege contrazis de zece altele, fără niciun efect benefic, dar cu efectul nociv al negării educației. Este nevoie de un anumit fel de om ca să pregătească un recurs la o sentință în justiție care arată că articolul 29(2) poate fi ignorat, oferindu-i Ministerului încă un temei pentru a elimina limita de vârstă. Acel om se află în subordinea dumneavoastră. Acel om este, în cel mai bun caz, o mediocritate care nu înțelege dezastrul pe care îl cauzează, care nu are ce căuta în procesul de organizare a educației. Vă rog stăruitor să dați dovadă de viziunea pe termen lung pe care lumea o așteaptă de la un ministru și să corectați Metodologia de înscriere pentru a elimina limita de vîrstă.

Cu fiecare an în care oroarea numită articolul 29(2) continuă să existe, efectele se cumulează. Majoritatea părinților sunt oameni buni, care iau de bune spusele Ministerului, care nu sînt experți în legi tiranice și aleg să nu se lupte cu ele. Rezultatul este că avem clase I cu copii de 8 ani și absolvenți de liceu de 20 de ani. Este o cursă a înarmării în care părinții își dau intenționat copiii la școală cât mai tîrziu, din simpla dorință să fie mai mari ca alții, ca și când factorul intelectual ar fi irelevant, iar singurul deziderat ar fi ca „al meu să-i bată pe alții”. Aceasta este o direcție devastatoare pentru societate. Am ajuns în situația de a încerca să-mi dau copilul într-o clasă de copii cu 1–2 ani mai mari, dar nu din vina mea, ci din cauza unui articol de lege aberant care a schimbat reperele societății. Am văzut asta în zeci de conversații private cu oameni care încep cu clișeele „copilul va rămâne în urmă / va fi bullied”, dar în final îmi dau dreptate în fața argumentelor.

Terenul de joc este astăzi înclinat covîrșitor împotriva unui copil care poate și vrea să înceapă lungul urcuș al educației la o vârstă potrivită. Mentalitatea colectivă a acceptat deja ideea odioasă că ar exista o vârstă înainte de care este ilegal să școlești un copil. Circumstanțele nu mai contează; nu mai este nevoie să stai nici măcar cinci minute de vorbă cu acel copil. Din această idee se nasc nonsensuri logice elementare. Reiau aici numai două. Unu: dacă doi gemeni se nasc la 23:59 pe 31 decembrie și la 00:00 pe 1 ianuarie, „cel mic” va fi înapoiat la școală cu un an, pentru o diferență de un minut. Doi: deși programele școlare sînt mai subțiri decît în 1990, și deși IQ-ul populației crește cu câteva puncte în fiecare deceniu, totuși copiii de azi merg la școală cu un an mai tîrziu decît părinții lor. Este nu doar un nonsens, dar și o jignire. O societate în care copiii sînt mai puțin educați decît părinții lor este o societate în declin. Este imperios necesar ca fiecărui creier să-i predăm noțiuni după puterea lui, niciodată prea puțin și niciodată cu limite de vîrstă.

De trei luni de zile acest demers este singura mea preocupare. A fost nevoie să citesc zeci de legi, metodologii și ordonanțe, să mă lupt cu morile de vânt pentru a restabili dreptul unui copil de 5 ani și 8 luni să deseneze bastonașe la clasa pregătitoare. Dar aceasta este o folosire tare păguboasă a timpului meu. Vreau să fiu părinte și să petrec timp cu copilul, nu pe portaluri legislative. Și vreau să fiu inginer software în slujba comunității, așa cum am fost de 20 de ani. Dar îmi este greu să mai văd rostul. În rarele zile cînd mă mai așez la calculator pentru a munci, nu pentru a scrie petiții, mă încearcă întrebarea: de ce? De ce aș contribui la o societate în care însuși Ministerul Educației erodează educația? În care zeci de ani de eforturi pentru comunitate sînt răsplătiți cu un scuipat? De ce aș mai susține principiul că suntem datori să dăm înapoi mai mult decât am luat?

Un titan al informaticii, Richard Stallman, a spus: „Spiritul bunăvoinței, spiritul întrajutorării voluntare, este cea mai importantă resursă a unei societăți. El diferențiază o societate plăcută de o junglă în care ne mâncăm unii pe alții.” Astăzi, acest spirit este în grija dumneavoastră. Vă încurajez să nu-l risipiți. Pe mine acest spirit m-a însuflețit peste decenii, dar prin grija Ministerului Educației astăzi nu-l mai văd.

Am auzit, de la oficiali și de la concetățeni, argumentul „Legea este lege, bună sau rea.” Dar acest argument denotă o gândire feudală. Doar în feudalism legile vin de sus și sunt imuabile. Într-o democrație, cînd o lege devine tiranică, oamenii o schimbă ca să reflecte dorința societății. Iar conducătorii luminați sunt parte din această schimbare.

Dumneavoastră nu tratați România ca pe un stat feudal, nu-i așa?

Vă mulțumesc pentru atenție.

În încheiere, anexez citate din lege și demontez unele argumente simpliste ale celor care militează pentru subdezvoltarea copiilor.

A. Litera legii

1. Constituția României, capitolul Drepturile și libertățile fundamentale:

Art. 32(1): Dreptul la învățătură este asigurat prin învățămîntul general obligatoriu […].

Art. 53(1): Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrîns […] numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

2. Ordonanța de Guvern 137/2000 privind discriminarea:

Art. 2(1): Potrivit prezentei ordonanțe, prin discriminare se înțelege orice deosebire, excludere, restricție sau preferință, pe bază de […], vîrstă, […] precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrîngerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice.

Art. 11(1): Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, refuzarea accesului unei persoane sau unui grup de persoane la sistemul de educație de stat sau privat, la orice formă, grad și nivel, […] respectiv din cauza convingerilor, vîrstei, […] persoanelor în cauză.
(2) Prevederile alin.(1) se aplică tuturor fazelor sau etapelor din sistemul educațional, inclusiv la admiterea sau la înscrierea în unitățile ori instituțiile de învățămînt și la evaluarea ori examinarea cunoștințelor.

3. Legea educației naționale, nr. 1/2011:

Art. 1: Prezenta lege asigură cadrul pentru exercitarea sub autoritatea statului român a dreptului fundamental la învățătură pe tot parcursul vieții. […]

Art. 2(4): Statul asigură cetățenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile și formele de învățămînt preuniversitar și superior, precum și la învățarea pe tot parcursul vieții, fără nicio formă de discriminare.

Art. 3: Principiile care guvernează învățămîntul preuniversitar și superior, precum și învățarea pe tot parcursul vieții din România sînt:
a) principiul echității — în baza căruia accesul la învățare se realizează fără discriminare; […]
c) principiul relevanței — în baza căruia educația răspunde nevoilor de dezvoltare personală și social-economice;
d) principiul eficienței — în baza căruia se urmărește obținerea de rezultate educaționale maxime, prin gestionarea resurselor existente;

Art. 29(2): În clasa pregătitoare sînt înscriși copiii care au împlinit vîrsta de 6 ani pînă la data începerii anului școlar. La solicitarea scrisă a părinților, a tutorilor sau a susținătorilor legali, pot fi înscriși în clasa pregătitoare și copiii care împlinesc vîrsta de 6 ani pînă la sfîrșitul anului calendaristic, dacă dezvoltarea lor psihosomatică este corespunzătoare.

Legea 1/2011 folosește de 27 de ori sintagma învățare pe tot parcursul vieții.

4. Metodologia de înscriere în învățămîntul primar:

Art. 29: Comisia județeană/a municipiului București rezolvă […] orice altă situație referitoare la înscrierea în învățămîntul primar, avînd în vedere, cu prioritate, interesul superior al copilului.

5. Legea 272/2004 privind drepturile copilului:

Art. 2(1): Prezenta lege, orice alte reglementări adoptate în domeniul respectării și promovării drepturilor copilului, […] se subordonează cu prioritate principiului interesului superior al copilului. […]

Art. 2(4): Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice […], precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.

Art. 2(6): În determinarea interesului superior al copilului se au în vedere cel puțin următoarele:
a) nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie; […]
c) istoricul copilului, […]

Art. 94(2): Prin neglijarea copilului se înțelege omisiunea, voluntară sau involuntară, a unei persoane care are responsabilitatea creșterii, îngrijirii sau educării copilului de a lua orice măsură pe care o presupune îndeplinirea acestei responsabilități, care pune în pericol viața, dezvoltarea fizică, mentală, […].

6. Metodologia privind prevenirea și intervenția în situații de violență asupra copilului:

II.2.1.B.5: neglijarea educațională — substimulare, instabilitatea sistemului de pedepse și recompense, lipsa de urmărire a progreselor școlare;
II.2.1.E.d: violența prin deprivare/neglijare — reprezintă forma nonfizică a violenței.

B. Spiritul legii

Toate actele citate mai sus construiesc o imagine coerentă, care îi aruncă în ridicol pe cei care continuă să invoce articolul 29(2) și să le ignore pe toate celelalte.

Constituția nu definește o vârstă minimă pentru educație. Rezultă că orice limitare ulterioară este o restrângere a unui drept fundamental, care se poate face doar în cazuri severe și motivate. De exemplu, admit nevoia restrîngerii dreptului de a conduce un automobil la 18 ani, pentru ca viitorul șofer să înțeleagă răspunderea care vine cu acest drept, ca să nu-l accidenteze cu seninătate pe alt cetățean care are și el drepturi. Dar de ce am restrînge dreptul unui copil de 5 ani și 8 luni de a merge la școală? Cui bono?

Ordonanța de Guvern privind discriminarea spune cât se poate de simplu că refuzul accesului la educație (și în general orice deosebire) fără alt criteriu decît vârsta sunt discriminare și contravenție.

Legea educației se supune definițiilor din această ordonanță, căci promite accesul la educație fără discriminare. Aceeași lege folosește de 27 de ori sintagma „învățare pe tot parcursul vieții” și promite să creeze un cadru care răspunde nevoilor de dezvoltare ale copilului. Cum se potrivesc aceste deziderate nobile cu atitudinea dumneavoastră: „Mai repetă un an ceea ce știi deja”?

Chiar Ministerul Educației, în Metodologia de înscriere, menționează de 4 ori „interesul superior al copilului”. Aceasta nu este o noțiune vagă din care fiecare înțelege ce vrea, ci este clar definită în Legea 272/2004. Primul criteriu din definiție este nevoia de dezvoltare. Legea vă obligă fără echivoc să vă supuneți acestui interes și definește opusul ca neglijare.

Prin refuzul educației atîtor copii, dumneavoastră vă faceți părtaș la neglijarea lor, conform definițiilor Statului Român.

C. Presiunea pe comisiile de evaluare

Am auzit argumentul că mii de părinți ar lua cu asalt comisiile de evaluare (CMBRAE și CJRAE) dacă am elimina limita de vârstă. Dar, cumva, în anii 2012–2020 s-a putut. Estimând 45 de minute pentru evaluarea unui copil, evaluarea a 2.000 de copii ar solicita 9 oameni timp de o lună. Apreciez că este un cost infim pentru depistarea a 100 sau 200 de copii apți și dornici de școală. Investiția acum în acei copii s-ar întoarce însutit pe termen lung.

D. Presiunea pe școli

Am auzit argumentul că sistemul nu ar putea absorbi cîteva sute de copii în plus. Dar aceasta este o minciună sfruntată. În România se nasc anual circa 200.000 de copii, iar fluctuațiile anuale naturale sînt de ordinul a 10.000. Oricum, acești copii nu vin din neant, ci sunt accelerați cu un an. Ei vor reduce „povara” pe sistem anul viitor.

Chiar dacă numărul de elevi suplimentari ar fi mare, argumentul „prea mulți copii ar beneficia de îndreptarea legii, deci trebuie să o păstrăm strîmbă” este monstruos.

E. „Lasă copilul să-și trăiască copilăria”

Includ pentru completitudine și acest argument des auzit. Mergând pe firul acestui argument aberant, ar trebui să începem clasa pregătitoare la 18 ani, căci atunci se termină copilăria.

Desigur, răspunsul corect este: trăirea copilăriei nu se exclude reciproc cu mersul la școală. Copilul le poate face bine-mersi pe ambele.

Acest articol face parte din secțiunea NEW EDU, susținută de
brio

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇