Ce ar trebui să învețe Ministerul Educației dintr-un joc pe computer. „Filmul s-a rupt undeva, copilul nu mai e în clasă” – Interviu

Ce ar trebui să învețe Ministerul Educației dintr-un joc pe computer. „Filmul s-a rupt undeva, copilul nu mai e în clasă” – <span style="color:#ff0000;font-size:100%;">Interviu</span>

Ministrul Educației se joacă cu microfoanele și camerele de filmat, aruncă idei în spațiul public, dar ele nu sunt urmate de planuri coerente și echipe care să se aigure că schimbările vor fi robuste, nu simple petarde. Dl Cîmpeanu are un dulap de intenții bune, anunțate cu emfază, dar fără considerație pentru ținte și eforturi de implementare, afirmă senatorul USR Ștefan Pălărie.

Într-un interviu acordat SpotMedia.ro, senatorul Pălărie a explicat de ce sistemul școlar a rămas în urmă față de noile generații și cum ar putea să se inspire ministerul chiar dintr-un cunoscut joc pe computer: „să aibă tot timpul motivația și curiozitatea de a merge mai departe”.

Pe la cârmă ministerului au trecut niște ’gospodari’ ai educației care nu făcut decât să tot renunțe din incapacitatea de a implementa Legea Educației din 2011, care conține toate soluțiile. E ceva acolo teribil de trist dacă o oră în plus la școală li se pare copiilor aproape o tortură

Aveți copii, dle senator Pălărie?

Da, doi, unul în clasa a VIII-a, ne pregătim pentru intrarea în liceu, celălalt în clasa a V-a.

Și copiii dvs vă spun ce îmi spun mie ai mei, că școala nu îi pasionează și nu li se pare relevantă?

Cu tristețe vă spun că da și că e absolut corect. Simt drama lor. Îmi spunea fiica mea că la școală nu au timp nici să respire, 45 de minute ora de curs, 5 minute pauză. Dacă profesorii mai depășesc 2 minute, nici la toaletă nu au timp să ajungă în pauză.

Și am întrebat-o dacă nu ar prefera cursuri de 50 de minute și 10 pauză. ”Asta ar însemna să stăm încă o oră la școală?  Dacă așa erau regulile de la început, înțelegeam, dar acum să mi se spună să stau încă o oră la școală n-aș accepta”.

E ceva acolo teribil de trist dacă o oră în plus la școală li se pare copiilor aproape o tortură.

De ce nu au curiozitatea, provocarea întâlnirii cu școala? De ce pentru imensa majoritate școala e ca un job obligatoriu și plictisitor?

Eu cred că sistemul școlar a rămas în urmă față de noile generații care au încă din copilăria mică foarte multe procese de învățare cu conținut interactiv. Când intră în școală, văd metodele vechi de predare, în care accentul se pune pe rigiditate, inclusiv corporală, și se întâlnesc cu frustrarea și oboseala multor profesori, mai ales în mediul urban unde avem clase aglomerate.

Nu înțeleg ce se petrece și nu au cadrul necesar pentru a mărturisi ce simt, iar în urma dialogului să vadă că se schimbă ceva. Cât de frustrant e pentru un copil să nu poată semnala că aceasta comunicare, care ar trebui să fie bidirecțională, nu e funcțională!

Dincolo de politizare, pare că sistemul de educație este opac, închis, doar o turnare de informații cu pâlnia pe gâtul lor.

Cum ar trebui concepută educația, conținut și metodă, pentru a fi interesantă, motivantă pentru elev?

E nevoie de o reconstrucție din temelii și există modele europene. Este imposibil să transmiți eficient un conținut, prin dictare și repetiție la clasă, în 45 de minute, pentru 30 de suflete  cu ritmuri de învățare diferite.

La nivel mondial se caută soluții pentru învățarea personalizată, la nivel de individ.

Noi suntem în paradigma industrială a liniei de producție, în care îi băgăm pe toți la fel și îi scoatem pe toți la fel, după ce au stat orele necesare pe bandă.  Asta nu mai funcționează și duce la frustrarea masivă.

Într-o discuție anterioară îmi făceați o paralelă cu modul în care funcționează un cunoscut joc pe calculator, Fortnite, astfel încât provocarea să fie mereu acolo, cu noi ținte, dar niciodată eșecurile să nu fie demobilizatoare.

Industria jocurilor electronice are în spate mulți psihologi care dimensionează, rafinează dificultatea, pentru a nu pierde jucători pe parcurs.

Am urmărit acest joc și am observat că formula în care sunt constituite echipele de jucători asigură cam același nivel al celor din arenă, astfel încât să aibă tot timpul motivația și curiozitatea de a merge mai departe.

În joc există comunități de sprijin, învață unii de la alții cum să folosească abilități sau arme diferite, tactici, acțiuni. Și mai e ceva, echipele sunt internaționale. Deci pe lângă competențele colaborative exersează limba engleză. Formarea de competențe face parte din joc.

Așa ar trebui calibrată învățarea. Motivația scăzută e un rezultat al faptului că filmul s-a rupt undeva, destul de devreme, el rămâne rupt, un tambur continuă să se învârtă, dar copilul nu mai e în clasă.

Dl ministru a recunoscut că educația este într-un punct foarte scăzut...

Candoarea și detașarea incredibilă cu care dă acest diagnostic ar putea fi justificate dacă ar vorbi despre sistemul de educație din Rwanda, imediat după război.

Dar domnia să vorbește cu atâta liniște despre sistemul din România, pentru care domnia sa a fost ministru în trei guverne diferite în ultimii 10 ani.

Ar trebui recunoscute și niște greșeli, fenomene la care îl consider pe dl ministru complice.

1.Politizarea excesivă. Pe vremea Guvernului Orban toți inspectorii școlari generali s-au mutat la PNL și acum vedem schimbări ca urmare a noii coaliții monstruoase PNL-PSD.

Dar politizare înseamnă și să nu lași Parlamentul să legifereze în privința structurii și duratei anului școlar, care să fie în pixul ministrului. Să împiedici descentralizarea.

Noi am cerut, în van, ca în cazul vacantarii posturilor de directori, CA al școlii să decidă înlocuitorul, nu inspectoratul școlar.

2.Subfinanțarea cronică a domeniului. Cât timp avem un buget la jumătatea mediei europene, ca procent din PIB, nu putem vorbi despre performanță.

Nici pe vremea când era USR la guvernare, bugetul educației nu a fost mai mare.

Da și este unul dintre lucrurile pe care mi le reproșez. E adevărat că premierul, miniștrii Finanțelor și al Învățământului erau de la PNL, dar și așa îmi reproșez că, în ciuda posibilelor consecințe politice, nu am insistat mai mult din rolul meu de parlamentar să-mi conving colegii să pună presiune pe această finanțare.

Iar a treia critică este amânarea unor reforme de substanță în detrimentul unor mișcări de PR: structura anului școlar, note etc. Subiectul legat de competențele pe care le formează școala nu este atacat.

Planurile cadru pentru învățământul liceal ar fi trebuit aprobate și intrate în vigoare în baza Legii 1/2011. De la intrarea în mandat a dlui ministru am avut două amânări succesive. Elevi care au învățat în gimnaziu conform noii programe au învățat la liceu după planurile cadru vechi. Nu se mai potrivea nimic cu nimic.

Așadar, simpla ridicare din umeri a dlui ministru nu e suficientă, cât timp a avut un rol activ pentru această situație.

Ultimul anunț al dlui ministru se referă la irelevanța notelor pe care copiii le primesc în anii de gimnaziu și care, tocmai de aceea, ar trebui eliminate din calculul mediei de admitere în liceu.

A continua o suită de renunțări nu se poate numi reformă. Dl ministru a mai avut această temă a irelevanței notelor din ciclul gimnazial, inclusiv când combătea inflația de note mari prin ridicarea plafonului pentru bursele de merit de la 8,50 la 9,50.

Consultanții BM au recomandat în anii ’90 ca notele din gimnaziu să fie luate în considerare, într-o anumită pondere, ceea ce ar fi presupus reforme pentru evaluarea standardizată. Ceea ce nu e deloc ușor, desigur.

Evaluare standardizată înseamnă definirea și acceptarea standardelor de evaluare la nivel național, apoi pregătirea cadrelor didactice și o perioadă de audit, verificare și sancționare pentru a ne asigura că profesorii lucrează pe aceste standarde. E o muncă de 3-5 ani.

În LEN, în vigoare de 11 ani, standardele sunt menționate, însă ele nu există nici azi. Mai trist, știu că au fost dezvoltate standarde, de către diferite echipe de specialiști, pe programe cu fonduri europene, dar niciodată nu au ajuns să fie asumate prin legislație secundară pe clase și tipuri de învățământ.

Dar eliminarea tezelor?

Dacă eliminăm tezele, notele, fără a le înlocui cu altă formulă, ce se va întâmpla?

Materiile de examen vor fi urmărite atent, restul materiilor, chimie, biologie, geografie etc vor scădea. Dar noi nu avem nevoie doar de copii care să intre la liceu cu româna și matematica. Avem nevoie și de chimiști, biologi, istorici etc.

A tăia din când în când câte o creangă care ni se pare că a crescut prea mult e o absurditate.

Avem forma corectă de a gestiona acest subiect. În LEN sunt prevăzute protofoliile educaționale, însă niciodată din 2011 nu au fost făcute eforturi de execuție, de implementare.

Poate Colegiul „Sf Sava” va dori să construiască o echipă de baschet și poate apărea o linie de admitere în care să se uite și pe portofoliile educaționale care să includă performanță sportivă, artistică. De ce să nu fie dezvoltate și aceste elemente?

Nu am mai avea obsesia că toți copiii să fie la fel, obsesia „10 pe linie”. Am vedea la ce materie e bun, de ce materie e preocupat copilul.

LEN a adus un set de reforme foarte curajoase, bine fundamentate științific, însă apoi pe la cârmă ministerului au trecut  niște „gospodari” ai Educației care nu făcut decât să tot renunțe din incapacitatea de a implementa.

Evaluarea standardizată online pe care o experimentează acum ministerul și o va introduce la începutul și finalul fiecărui an școlar ar trebui să fie o veste bună?

Cred că e o intenție bune. Dar dl Cîmpeanu are un dulap de asemenea intenții anunțate cu emfază, dar fără considerație pentru ținte și eforturi de implementare.

Și schimbarea structurii anului soclar cuprinde multe idei bune, pe care noi le-am propus în inițiative legislative, dar ne-au fost respinse, cu avize negative, de Guvern. Am propus un număr minim de zile de școală pe an și vacanță flexibilă din februarie, pe regiuni. Acum le vedem, nu mai contează paternitatea, important e că se întâmplă.

Anunți că elimini tezele, iar cele cinci module ale anului vor avea o nouă formulă de evaluare, pe care însă nu o știm și îi lăsăm pe profesori să improvizeze. Suntem la câteva luni distanță de începutul anului școlar, la 1 septembrie.

Nu am sesizat nicio preocupare pentru informare, pentru a pregăti cadrele didactice în vederea schimbării.

Văd că ministrul se joacă cu microfoanele și camerele de filmat, aruncă idei în spațiul public, dar ele nu sunt urmate de planuri coerente și echipe care să se asigure că schimbările vor fi robuste, nu simple petarde.

Sunt școlile pregătite să asigure logistica necesară pentru ca toți copiii să dea evaluarea standardizată online?

Din păcate, încă nu. Au existat mai multe proiecte, inclusiv cu fonduri europene, de dotare a școlilor astfel încât fiecare să aibă măcar un laborator de informatică și toate să fie conectate la Internet de mare viteză.

Am vizitat școli și din țară, dar mai ales în București și am găsit achiziții de laptopuri făcute de administrațiile publice locale, dar fără soft.

E o fractură intre intenții și realitate. Și cât timp trăim în paradigma găunoasă avem de toate nu putem face reforme reale.

Acest articol face parte din secțiunea NEW EDU, susținută de
brio