Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori și cu atragerea celor mai buni absolvenți în sistem, a declarat joi seara Daniel David, ministrul Educației.
El a vorbit într-o transmisiune făcută pe Facebook în timpul căreia a prezentat strategiile ministerului. Daniel David a vorbit și despre două proiecte, unul care vizează indicatorii de performanță din sistem și al doilea privitor la planurile-cadru pentru liceu.
„Voi veni cu o propunere pe care o vom dezbate public. Oricum ca idee generală pentru mine, salariul de bază ar trebui să fie un salariu decent, care arată rolul pe care vrem să-l dăm profesorului în societate, spune ceva despre țară acest lucru. Eu sunt îngrijorat, de exemplu, că văd în ultimii ani că cei mai buni absolvenți din universități nu mai aleg mediul preuniversitar și începem să avem probleme cu diverse materii și cu resursa umană”, a spus Daniel David.
El susține că există o problemă „foarte mare” cu numărul de profesori.
„Când a fost o problemă în zona de sănătate, nu ne-am opus ca salariile să fie crescute dramatic în zona de sănătate ca să ținem medicii și asistentele în țară, când am vrut să dezvoltăm zona de IT mediul educațional nu s-a opus unor facilități care s-au oferit acolo.
Ei, acuma noi suntem în criză, avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori, cu atragerea celor mai buni în sistem și vom cere solidaritate de la celelalte categorii profesionale. Vom începe discuția la Legea salarizării unitare, unde eu voi argumenta pentru un salariu decent”, a declarat ministrul.
El a spus că, dincolo de acest salariu de bază, „vom veni cu acești indicatori de performanță pentru a crește veniturile acolo unde există performanță”.
Ministrul Educației a anunțat că la finalul acestei luni vor fi publicate în dezbatere planurile-cadru pentru liceu.
„Probabil implimentarea va avea loc abia de anul viitor, fiindcă dacă adoptăm planurile-cadru până prin luna mai putem începe să lucrăm la programe, iar după aceea din toamnă să încercăm să lucrăm la manuale și la traininguri pe care care trebuie să le parcurgă profesorii care vor utiliza noile programe”, a precizat David.