Media claselor V-VIII e eliminată oficial la admiterea la liceu. Cîmpeanu anunță și alte măsuri pentru noul an școlar

Media claselor V-VIII e eliminată oficial la admiterea la liceu. Cîmpeanu anunță și alte măsuri pentru noul an școlar
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Ministerul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunțat luni pe Facebook că, în şedinţa de luni a Comisiei de Dialog Social, partenerii au fost de acord cu eliminarea mediei claselor V-VIII din calculul mediei de admitere la liceu începând cu anul şcolar 2022-2023.

Astfel, ierarhizarea urmează să fie realizată doar pe baza mediei obţinute la examenul de Evaluare Naţională.

El a anunțat și alte măsuri ce vor intra în vigoare în anul școlar ce începe în doar câteva zile, printre care și revenirea la programele de examen mai stufoase, de dinainte de pandemie.

ADVERTISING

„Având în vedere ca în anul şcolar 2021-2022 nu au fost perioade de întrerupere a scolii, în ipoteza în care nici în anul școlar 2022-2023 nu vor exista întreruperi, s-a decis, în acord cu partenerii de dialog social, revenirea la programele de examen în vigoare înainte de debutul pandemiei, atât pentru Evaluarea Naţională pentru absolvenţii clasei a VIII-a, cât şi pentru examenul naţional de Bacalaureat”, a mai anunțat ministrul, în mediul virtual.

O a treia măsură decisă luni este acordarea de burse sociale și de studiu de la începutul anului.

ADVERTISING

„În premiera, elevilor de clasa a V-a li se vor acorda atât burse sociale, cât şi burse de studiu încă de la începutul anului şcolar 2022-2023. Bursele sociale și de studiu se vor acorda în condiţiile îndeplinirii criteriilor pentru ambele categorii de burse (inclusiv criteriul privind numărul maxim de 20 absenţe, iar în cazul burselor de studiu - pe baza calificativelor anuale şi obţinerii calificativului anual Foarte Bine în clasa a IV-a).

Reamintim faptul că bugetul alocat burselor elevilor (1,032 miliarde lei) a fost suplimentat la ultima rectificare bugetară cu 300 milioane lei pentru anul 2022”, a mai scris Cîmpeanu.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇