Elevii și profesorii ar putea merge sâmbăta la școală, pentru recuperarea orelor care se vor pierde la Bac

Elevii și profesorii ar putea merge sâmbăta la școală, pentru recuperarea orelor care se vor pierde la Bac
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Elevii și profesorii ar putea să meargă sâmbăta la școală, pentru a recupera în avans orele pierdute pentru când va fi Bacalaureatul în iunie 2025.

Probele scrise de Bacalaureat 2025 încep pe 10 iunie și ceilalți elevi de clasele pregătitoare – a XI-a încă au ore de curs până pe 20 iunie.

„Există școli aglomerate, iar soluțiile în acele cazuri pot fi regândirea orarului, da, adică se poate trece, dacă nu sunt deja în schimburi, se poate merge după-amiază, se poate merge pe recuperare. Da, în anumite sâmbete, chiar înainte, știind că urmează (probele/perioada examenelor – n.red.)”, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca, potrivit Edupedu.

ADVERTISING

Ligia Deca a anunțat și că structura anului școlar ar putea fi modificată de Ministerul Educației în așa fel încât programele Săptămâna „Școala altfel” și „Săptămâna Verde” să se organizeze și după 30 mai, data limită impusă în ordinul de ministru.

„Școlile pot să facă această recuperare în avans, adică să știe că vor avea acele zile libere și atunci să-și programeze cumva să restructureze în acel modul orarul, în așa fel încât să facă orele care trebuie făcute.

ADVERTISING

Mai există și o altă soluție pe care ne gândim să o avansăm și anume organizarea de Săptămână Altfel și Săptămâna Verde în acea perioadă. (…) Ne gândim să modificăm această perioadă pentru a o extinde pe întreaga durată a anului școlar, în așa fel încât să le dăm școlilor posibilitatea să aibă această oportunitate de a programa atunci când sunt probele de Bacalaureat”, a mai declarat ministrul Educației.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇