De anul acesta, rezultatele la evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi sub formă de punctaje

De anul acesta, rezultatele la evaluările la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a vor fi sub formă de punctaje
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Rezultatele la evaluările de la sfârşitul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a vor fi consemnate, începând cu anul şcolar viitor, sub formă de punctaje, pentru a permite o mai bună înţelegere a nivelurilor de performanţă.

Anunțul a fost făcut, vineri, de ministrul Educaţiei, Ligia Deca.

„În toate discuţiile cu părinţii mi s-a semnalat dificultatea de a corela codurile care erau atribuite răspunsurilor cu nivelul de competenţă al copiilor, aşa încât, pentru a creşte utilitatea rezultatelor, propunem această modificare", a scris ministrul, pe Facebook.

ADVERTISING

Potrivit Ligiei Deca, există posibilitatea ca punctajele obţinute să fie echivalate/asociate cu calificative sau note şi trecute în catalog, cu acordul elevilor şi părinţilor, deci opţional.

„Documentul este în consultare publică, iar aceasta este o modificare semnificativă faţă de ceilalţi ani şi permite o înţelegere mai bună la nivelul profesorilor, al elevilor şi al părinţilor. Permite, de asemenea, o utilizare mai bună a datelor evaluărilor la nivel de sistem, pentru a fundamenta îmbunătăţiri în direcţiile adecvate", a completat ministrul Educaţiei.

ADVERTISING

La solicitarea scrisă a elevului, punctajele obţinute se pot echivala în calificative/note şi pot fi trecute în catalog, prevede proiectul de ordin al ministrului.

De asemenea, se stipulează că rezultatele la Evaluarea naţională sunt consemnate în portofoliul educaţional al elevului.

Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie va putea organiza sesiuni de instruire în format online cu preşedinţii comisiilor judeţene de organizare şi desfăşurare a evaluărilor naţionale de la finalul claselor a II-a, a IV-a şi a VI-a.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇