Consiliul Elevilor reacționează la haosul din Educație și cere corectarea hotărârii de guvern pentru a permite suspendarea cursurilor și în școlile private

Consiliul Elevilor reacționează la haosul din Educație și cere corectarea hotărârii de guvern pentru a permite suspendarea cursurilor și în școlile private
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Consiliul Naţional al Elevilor numește „iresponsabilă” atitudinea autorităţilor, cauzată de nepreluarea în hotărârea de Guvern privind restricţiile a articolului din decizia CNSU referitor la suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică în învăţământul privat.

„Ca urmare a declaraţiilor preşedintelui României, Klaus Iohannis, cu privire la impunerea unei vacanţe de două săptămâni pentru toţi elevii din România, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a propus adoptarea acestei măsuri de către Guvernul României, printr-o hotărâre care să abiliteze Ministerul Educaţiei modificarea structurii anului şcolar în acest sens.

ADVERTISING

Totuşi, deşi hotărârea CNSU prevede suspendarea cursurilor pentru toate unităţile de învăţământ, inclusiv cele private, Guvernul nu a adoptat această prevedere şi, deci, nici Ministerul Educaţiei nu a făcut demersuri în acest sens.

Consiliul Naţional al Elevilor îşi exprimă îngrijorarea cu privire la neglijenţa autorităţilor în ceea ce priveşte sănătatea publică a cetăţenilor, având în vedere că elevii care studiază în unităţi de învăţământ particulare îşi vor desfăşura activitatea didactică cu prezenţă fizică în continuare, deşi toate celelalte şcoli de stat vor fi în vacanţă timp de două săptămâni", susțin reprezentanţii Consiliului Naţional al Elevilor.

ADVERTISING

Aceştia consideră că e vorba de o "atitudine iresponsabilă” care denotă, „din nou, o lipsă de coerenţă în măsuri şi o lipsă de viziune instituţională, care generează o vădită discriminare pentru sistemul de învăţământ privat".

"Astfel, solicităm modificarea, în regim de urgenţă, a hotărârii de guvern şi a ordinului ministrului educaţiei cu privire la vacanţa din perioada 25 octombrie - 5 noiembrie, astfel încât aceste acte normative să respecte reglementările din hotărârea CNSU nr. 91/2021 şi să includă sub efectele juridice şi şcolile private. În caz contrar, autorităţile centrale recunosc faptul că neglijează sănătatea elevilor şi profesorilor din învăţământul particular şi închid ochii la o decizie oficială a autorităţilor sanitare, generând o discriminare fără precedent", adaugă Consiliul Elevilor.

ADVERTISING

Reprezentanţii elevilor susţin că structura anului şcolar ar trebui să fie aceeaşi pentru toate şcolile, fără diferenţiere între cele de stat şi cele private.

"Din nou, suntem martorii unor măsuri fără cap şi fără coadă - vacanţă pentru toţi, dar doar pentru unii! Astfel de erori sunt inadmisibile, iar Ministerul Educaţiei are datoria de a propune de urgenţă adoptarea unei hotărâri de guvern care să o completeze pe cealaltă şi prin care să se permită suspendarea cursurilor şi pentru şcolile private", a declarat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Explicațiile lui Cîmpeanu

Amintim că ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a precizat că articolul din decizia CNSU referitor la suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ private, inclusiv în cele 21 de şcoli care funcţionează după programa altor state, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern cu restricţiile care intră în vigoare de luni.

„Ministerul Educației a emis ordinul de instituire a vacanței conform atribuțiilor legale stabilite în LEN. Ordinul Ministrului Educației instituie, prin derogare de la ordinul care aprobă structura, vacanță de două săptămâni, în perioada 25 oct. - 5 nov, în toate școlile și grădinițele de stat, care pot fi reglementate la nivel de structură a anului școlar de către Ministerul Educației.

Prin instituirea normei derogatorii, se aplică în mod direct actul emis și este obligatoriu pentru unitățile de învățământ de stat.

Activitatea unităților de învățământ privat (inclusiv cele cuprinse în Registrul Special), precum și activitatea de tip after-school, fac obiectul prevederilor articolului 8 din Hotărârea CNSU nr. 91, fără implicarea Ministerului Educației.

Articolul 8.2 care reglementează funcționarea unităților de tip afterschool a fost preluat în HG, dar Art. 8.1 care reglementează suspendare prezenței fizice în școli și grădinițe private nu a fost preluat în HG”, a declarat Cîmpeanu.

Întrebat dacă cineva a făcut intenționat modificarea, oficialul a răspuns: „Nu sunt în măsură și nu am dreptul să fac aceste supoziții.”

„A fost o scăpare? Îmi place să presupun că da - sau a fost o neînțelegere în plan juridic asupra a ceea ce se poate reglementa și ce nu se poate reglementa. Pentru mine, ca ministru al Educației, este clar: nu am niciun temei legal prin care să oblig școlile private să instituie vacanță într-o anumită perioadă. Eu sper că Guvernul va rezolva această problemă. CNSU a reglementat deja - după CNSU, doar Guvernul poate valida Art. 8.1, care este unul corect. (...) De exemplu, se poate completa Hotărârea de Guvern”, a punctat Cîmpeanu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇