Școlile și grădinițele private pot rămâne deschise, deși cele de stat intră în vacanță. Explicația lui Cîmpeanu UPDATE

Școlile și grădinițele private pot rămâne deschise, deși cele de stat intră în vacanță. Explicația lui Cîmpeanu <span style="color:#990000;font-size:100%;">UPDATE</span>
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

„Ministerul Educației a emis ordinul de instituire a vacanței conform atribuțiilor legale stabilite în LEN. Ordinul Ministrului Educației instituie, prin derogare de la ordinul care aprobă structura, vacanță de două săptămâni, în perioada 25 oct. - 5 nov, în toate școlile și grădinițele de stat, care pot fi reglementate la nivel de structură a anului școlar de către Ministerul Educației.

ADVERTISING

Prin instituirea normei derogatorii, se aplică în mod direct actul emis și este obligatoriu pentru unitățile de învățământ de stat.

Activitatea unităților de învățământ privat (inclusiv cele cuprinse în Registrul Special), precum și activitatea de tip after-school, fac obiectul prevederilor articolului 8 din Hotărârea CNSU nr. 91, fără implicarea Ministerului Educației.

Articolul 8.2 care reglementează funcționarea unităților de tip afterschool a fost preluat în HG, dar Art. 8.1 care reglementează suspendare prezenței fizice în școli și grădinițe private nu a fost preluat în HG”, a declarat Cîmpeanu.

ADVERTISING

Contactat de Edupedu.ro, în legătură cu faptul că școlile și grădinițele private pot face cursuri și activități cu prezență fizică, legal, de luni, potrivit Hotărârii de Guvern care aprobă măsurile propuse de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, în timp ce școlile de stat sunt închise, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Csaba Asztalos a afirmat că această decizie guvernamentală “poate avea efecte discriminatorii”.

Amintim că, de luni, grădinițele și școlile de stat intră în vacanță pentru două săptămâni.

"Prin derogare de la prevederile Ordinul ministrului educaţiei nr. 3.243 din 5 februarie 2021, privind structura anului şcolar 2021-2022, publicat în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 156 din 16 februarie 2021, în perioada 25 octombrie - 5 noiembrie 2021, preşcolarii şi elevii din învăţământul primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal de stat sunt în vacanţă", se arată în ordinul ministrului Educației nr. 5490 / 2021.

ADVERTISING

Totodată, începând de luni intră în vigoare o serie de restricții la nivel național.

UPDATE 16.46: Ulterior, Cîmpeanu a explicat, într-o intervenție la Digi24, că ministerul pe care îl conduce nu are temei legal să impună o vacanță și învățământului privat. El a mai spus că dacă hotărârea de guvern care a lăsat învățământul privat în afara reglementărilor nu va fi modificată, atunci va fi o discriminare între elevii și preșcolarii care merg la grădinițe și școli de stat și cei de la privat, ceea ce, spune oficialul, „nu este normal”.

Cîmpeanu susține că a fost de acord cu vacanța de două săptămâni doar pentru că era în interesul stării de sănătate a copiilor și că „presupune” că a fost vorba de o scăpare la nivelul Guvernului „sau a fost o neînțelegere în plan juridic asupra a ceea ce se poate reglementa și ce nu se poate reglementa”.

Întrebat dacă cineva a făcut intenționat modificarea, acesta a răspuns: „Nu sunt în măsură și nu am dreptul să fac aceste supoziții.”

„A fost o scăpare? Îmi place să presupun că da - sau a fost o neînțelegere în plan juridic asupra a ceea ce se poate reglementa și ce nu se poate reglementa. Pentru mine, ca ministru al Educației, este clar: nu am niciun temei legal prin care să oblig școlile private să instituie vacanță într-o anumită perioadă. Eu sper că Guvernul va rezolva această problemă. CNSU a reglementat deja - după CNSU, doar Guvernul poate valida Art. 8.1, care este unul corect. (...) De exemplu, se poate completa Hotărârea de Guvern”, a punctat Cîmpeanu.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇