Ce materie vor studia liceenii care nu participă la orele de Religie

Ce materie vor studia liceenii care nu participă la orele de Religie
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Elevii de liceu care nu participă la orele de Religie, indiferent de profil și specializare, cu excepția celor din învățământul teologic, vor studia o nouă disciplină, „Perspective globale“.

Potrivit unui document draft obținut de Edupedu.ro, materia „se adresează elevilor care nu participă la orele de educație religioasă“.

Tinerii ar urma să studieze la această disciplină „tradițiile diverse de pe glob, elemente de cultură și civilizație pornind de la situația globală actuală“, după cum scriu cei de la Ministerul Educației.

ADVERTISING

La finalul lunii aprilie, parlamentarii din Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților au votat Religia drept disciplină opțională la Bacalaureatul organizat după noua lege a educației.

În luna martie, 13 reprezentanţi ai cultelor religioase recunoscute de statul român i-au solicitat, într-o adresă comună, ministrului Educaţiei, Ligia Deca, ca Religia să poată fi aleasă de către elevi, la fel ca alte discipline din trunchiul comun, ca probă de examen la noul Bacalaureat propus în proiectul legii Educaţiei.

ADVERTISING

Reprezentanţii bisericilor au spus că Religia nu ar trebui discriminată ca disciplină şcolară, în raport cu celelalte care pot fi alese de elevi pentru a susţine probe la Bacalaureat.

Elevii nu vor însă Religie la Bac și s-au revoltat după ce cultele s-au erijat în „experți în educație”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇