Aproape jumătate din școlile și liceele din București sunt pregătite să-și primească elevii, dar și să predea online dacă pandemia o impune

Aproape jumătate din școlile și liceele din București sunt pregătite să-și primească elevii, dar și să predea online dacă pandemia o impune

Aproape jumătate din cele 300 de școli gimnaziale, licee și școli profesionale din Capitală au amenajat deja sau sunt în curs de amenajare a sălilor de clase astfel încât să poată primi elevii în condiții de siguranță în septembrie.

Clasele vor avea camere de filmare pentru transmiterea lecțiilor online și băncile separatoare din plastic.

”Sunt școli care au finalizat acest proces, altele sunt în procesul de dotare. De exemplu ieri am vorbit cu o doamnă director care îmi spunea că are două etaje gata și astăzi urmează al treilea etaj.

ADVERTISING

Și știți că acolo unde nu se poate respecta distanța de un metru varianta pe care se poate merge este aceasta cu asigurarea plexiglasului la fiecare băncuță.

Nu numai copiii își doresc să meargă la școală, și noi, profesorii, ne dorim să mergem la școală. Sigur că dorința noastră se va pune în practică dacă avem și condițiile epidemiologice îndeplinite”, a declarat, la Europa FM, Liliana Toderiuc Fedorca, inspectorul școlar general adjunct al Bucureștiului.

ADVERTISING

Marți, în București, indicele de infectare a fost de 0,99. De la 1 în sus, se impune scenariul galben, adică învățare hibrid, cu unii elevi la școală și alți elevi acasă, prin rotație.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇