Andrada Mazilu, învățătoarea care-i face pe copii să iubească școala în fiecare zi. ”Provocarea e de a vedea măreția în fiecare copil”

Andrada Mazilu, învățătoarea care-i face pe copii să iubească școala în fiecare zi. ”Provocarea e de a vedea măreția în fiecare copil”

Fiecare zi aduce lucruri noi de învățat, mai ales pentru cei mici, iar dacă profesorii știu să fructifice din plin această curiozitate înnăscută fără să se ancoreze rigid în programa școlară, rezultatele sunt uluitoare.

Și nu vorbim doar de rezultate pe hârtie. Vorbim de copii care se formează armonios și se transformă în adulți împliniți, care iubesc cărțile, care știu să-și exprime emoțiile și să comunice sănătos, pentru a rezolva orice neînțelegere cu cei din jur.

Un astfel de descăl este Andrada Mazilu, o tânără învățătoare de 32 de ani, care a descoperit ce înseamnă pedagogia adevărată studiind în Germania și trecând, atât ca student, cât și ca dascăl, prin experiențe formatoare într-o școală altfel decât suntem noi obișnuiți.

Și-a îmbogățit stilul didactic având ca sursă de inspirație sistemul de învățământ din Singapore, pe care l-a descoperit întâmplător, într-o călătorie. S-a format urmând cursuri de mentalitate deschisă și comunicare non-violentă cu copiii și astăzi ne spune cu seninătate ce lucruri extraordinare face la clasă și cât de natural se împletește experiența ei cu formarea viitorilor adulți pe care îi are ”în mână”, generație după generație.

”Noi, profesorii, avem datoria de a vedea măreția în cei cărora le predăm, în copiii care sunt alături de noi. Este foarte simplu să vedem măreția în copiii care-și fac toate sarcinile, copiii aceia care sunt etichetați ca fiind ”copiii cuminți și harnici”, însă provocarea e de a vedea măreția în fiecare copil”, spune Andrada Mazilu, într-un interviu acordat Spotmedia.ro.

O viață pentru educație

”Am știut dintotdeauna că vreau să fiu învățător, de fapt, că vreau să lucrez cu alți copii și cu alți oameni. De când eram micuță, mă jucam de-a școala. Pe vremea aceea, îmi creasem chiar o școală de vară în spatele grădinii, care era o școală adaptată unde veneau copiii satului să se joace și ei de-a școala cu mine”, își începe ea povestea.

”Însă cred că decizia serioasă am luat-o când a trebuit să aleg liceul pe care să-l urmez. Aveam atunci 14 ani, locuiam în Timișoara și trebuia să mă decid spre ce vreau să mă îndrept. Or, dorința mea era de a deveni învățătoare și de a urma un liceu pedagogic în limba germană și singurul liceu pedagogic în limba germană din toată țara era la Sibiu.

Așadar, mi-am convins părinții să mă lase să plec singură la Sibiu. A fost o dezbatere cu argumente și contra-argumente, dar în cele din urmă am reușit să-i conving și mi-au dat această șansă de a mă înscrie la acel liceu. Am parcurs probele și am fost admisă și, ulterior, a început un capitol din viața mea.

M-am mutat într-un oraș nou, în Sibiu, complet singură. Am locuit în internat cu alte colege și am învățat ce înseamnă, încă de mic, să lupți pentru visul tău. Am terminat liceul pedagogic, am făcut acolo practica pedagogică și am început să mă pregătesc, de fapt, pentru meseria aceasta.

M-am implicat și în mai multe proiecte de voluntariat, încă din perioada liceului, iar acele proiecte m-au ajutat să relaționez mai bine cu copiii, să înțeleg care este impactul educației în societate, pentru că am lucrat în perioada aceea și cu copii din diferite medii defavorizate și mi-am dat seama cât de mult poate să facă diferența cadrul didactic și cât de importantă este școala.

Și, după ce am terminat liceul pedagogic, am simțit că nu este suficient, că vreau să mă formez și mai mult, așa că în alegerea facultății am optat tot pentru pedagogia învățământului primar și preșcolar, tot în Sibiu, și am început acolo facultatea. Însă nu am terminat-o la Sibiu pentru că în al doilea an de facultate am primit o bursă la Universitatea Pedagogică din Ludwigsburg, Germania.

Și m-am mutat în Germania pentru următorii doi ani în care am descoperit un sistem de învățământ diferit.

(...) în momentul în care m-am întors în România, m-am întors foarte clar, cu dorința și cu scopul de a contribui la crearea unui sistem educațional mai bun”, spune ea.

Deși avea această posibilitate de a rămâne în Germania, pentru ea a fost o decizie foarte clară de a se întoarce în țară și de a putea contribui la felul in care e construită educația și toată meseria de învățători și educatori.

”Și m-am întors la Cluj, a urmat o altă etapă, unde am lucrat în grădinițe la început, aproape trei ani de zile am acumulat experiență cu copii începând de la creșă, grupa mare și pregătitoare. Iar după experiența din Cluj, m-am mutat în Timișoara și toate drumurile mele au dus spre educație.

M-am mutat în Timișoara, unde lucrez și acum, la Liceul Teoretic Nikolau Renau. Este o școală unde se face predare, dar în limba minorităților naționale, elevii mei învață în limba germană și toate materiile pe care noi le avem la școală sunt în limba germană.

Și, odată cu mutarea la Timișoara, am fondat și o asociație, Inițiativă în Educație (InEdu), care este o asociație prin care ne-am propus să contribuim la crearea unui mediu educațional mai bun. Iar parte din activitățile pe care noi le desfășurăm sunt dedicate cadrelor didactice, copiilor, părinților și tinerilor și întregii comunități preocupate de educație. Iar în cadrul ONG-ului am desfășurat o mulțime de proiecte.

Organizația există deja de peste șapte ani, lucru care pentru noi se traduce în peste șapte ani de voluntariat zilnic pentru educație și foarte multe proiecte care s-au conturat la nivelul comunității noastre. Peste 200 de evenimente. Absolut tot ce facem în asociație este cu acces gratuit și printre voluntarii noștri se numără profesori care ajută la rândul lor alți profesori. Unele dintre proiectele noastre au devenit proiecte naționale.

În perioada pandemiei, am descoperit că putem face online și avem tot felul de activități de formare pentru profesori , întâlniri online pentru profesori și scriitori români, scriitori de literatură pentru copii prin care abordăm poveștile integrat și putem aplica poveștile la clasă și putem facilita întâlniri cu autorii la clasă”, spune Andrada Mazilu.

Și, pornind de la organizația Inițiativă în Educație, bulgărele s-a rostogolit și a adus alte proiecte și alte activități la nivel local.

Acum Andrada Mazilu face parte din mai multe asociații, printre care asociația Superteach, proiectul Merito și, mai nou, proiectul Aspire Teachers.

”Pot să spun că toată viața mea este despre educație. Pe lângă școală, tot ce fac în rest are legătură într-un fel sau altul cu educația”, spune tânăra învățătoare.

Cum a fost experiența din Germania și întoarcerea în România?

Când am ajuns în Germania, ce m-a impresionat la început a fost libertatea pe care am avut-o ca student de a-mi crea orarul. Și-mi aduc aminte că exista un fel de ghid al cursurilor în universitate, iar studenții aveau posibilitatea să urmeze mai multe cursuri și să aleagă care sunt acele cursuri.

Bineînțeles că existau și niște reguli (…), însă a existat o mare libertate de a alege ce vrei să înveți, de la cine vrei să înveți și cum vrei să înveți. Și lucrul acesta a fost pentru mine foarte puternic, pentru că, deși numărul de credite pe care puteam să-l ating în primul semestru era de 30, mi se păreau atât de multe cursuri interesante încât primul semestru am făcut 56 de credite.

M-a atras foarte mult partea practică. Apoi, mi s-a părut foarte diferit felul în care eram tratați la universitate, exista o apropiere, o grijă a profesorului pentru student și pentru felul în care-și pregătește cursurile, astfel încât studenții să învețe. Și-mi aduc aminte de vreo trei momente care m-au marcat.

Primul a fost când ni s-a cerut să facem un referat și eu am făcut cum știam că se fac referatele la vremea respectivă: am intrat pe Internet, am găsit un text, l-am copiat și l-am pus într-un document. Iar profesorul m-a chemat la întâlnire separat și mi-a explicat pas cu pas de ce a fost greșit cum am procedat și cum, de fapt, se creează o lucrare de cercetare, cum se realizează o temă, cum se realizează referatele, ba chiar mi-a dat și un ghid pe care să-l citesc despre cum ne pregătim referatele, cum ne pregătim prezentările și temele în facultate.

Acea discuție pe care am avut-o m-a format foarte mult, pentru că mi-a dat de înțeles cât de importantă este munca de cercetare și munca de pregătire.

Și că în această meserie nu este suficient doar să iubim copiii, să fim dedicați și să simțim cu sufletul meseria noastră, cât este de important și să fim niște profesioniști în ceea ce facem, care au la bază un fundament pedagogic, care sunt formați, care cunosc diferite teorii, care au formare psihologică.

Felul în care m-a făcut să privesc temele m-a schimbat cu totul, în toată traiectoria mea școlară, pentru că, ulterior, așa am procedat la fiecare temă. Am învățat să fac lucrurile singură, am descoperit bibliotecile și cât de important este să lucrezi și să depui muncă pentru tot ceea ce faci.

Și, mai ales, partea aceasta în care el a fost un model pentru mine de a mă inspira ca și eu, la rândul meu, când întâlnesc un elev care nu își face bine treaba, să îl iau deoparte, să-i explic și să-i dau șansa de a-și atinge potețialul prin suportul și ghidarea pe care i-o pot oferi eu.

O altă experiență plăcută a fost să văd cât de util este atunci când învățarea este pe tot parcursul anului, nu este o învățare doar pentru a primi note într-o sesiune.

De cele mai multe ori, nu exista acest concept de sesiune. Și era mai degrabă o învățare pe tot parcursul anului în care aveam teme de realizat, aveam proiecte, aveam activități și învățam că, de fapt, învățarea nu se oprește niciodată, iar învățarea nu se face pentru notă, nu nota este scopul, ci asimilarea acelor informații.

În momentul în care m-am întors, pentru că am avut și posibilitatea de a vizita mai multe instituții educaționale, de a cunoaște grădinițe și școli care aveau concepte diferite (…), în momentul în care m-am întors, un lucru a fost foarte clar pentru mine: îmi doresc ca elevilor să nu le fie frică de școală, să vină cu drag la școală.

Acesta a fost primul obiectiv ca ei să descopere învățarea, să vină cu drag. Nu înseamnă că tot ce se întâmplă la școală trebuie să fie într-o distracție continuă, pentru că și dificultățile au rolul lor.

Există acea nevoie de a-i stimula pe copii să treacă prin anumite provocări și de a-și depăși, poate, limita, însă cred că învățarea pornește în primul rând de la relația copilului cu școala și relația copilului cu școala depinde de relația copilului și cu profesorul lui sau cu învățătorul lui.

Așadar, activitățile pe care le-am desfășurat cu copiii au fost, în primul rând, de a-i apropia, de a construi în cadrul clasei o comunitate, iar, ulterior, de a desfășura activități împreună care să ne unească, să ne dea sens în grupa noastră și care să îi stimuleze pe copii și să-i provoace cu situații și povești reale.

Cum arată orele la clasa voastră?

Foarte multe activități le facem pe bază de joc și de povești, în ciclul achizițiilor fundamentale - nivelul clasa pregătitoare-clasa a doua. Activitățile pe care eu le desfăsor la clasă se bazează foarte mult pe o tema a săptămânii sau o temă a lunii, uneori.

Și pornind de la acea temă trecem prin toate materiile fără ca ei să simtă, de fapt, că se face trecerea de la o activitate la alta. De cele mai multe ori, sunt cărțile cele care ne însoțesc, în această călătorie a învățării pornim de la povești, citim împreună povești, apoi cu personajele din povești creăm diferite contexte de joc, pornim și poveștile matematice și toate lucrurile se leagă, astfel încât copiii se și simt bine, dar și învață, dar cel mai important lucru cred că este faptul că își doresc să învețe și mai mult, să descopere și mai mult.

Ca exemple, pot să vă povestesc, de exemplu, ultima noastră activitate înainte de vacanță. Pentru că am sărbătorit ziua mondială a apei, am citit împreună povestea Peștele Curcubeu, o poveste care vorbește despre prietenie, despre a împărți, despre darul pe care fiecare copil îl poate avea un solz magic pe care a învățat să-l împartă cu ceilalți pești și, pornind de la acea activitate, a urmat mai departe toată săptămâna noastră.

Am trecut la științe și am învățat stările de agregare ale apei, am făcut diferite experimente, am descoperit diferențele dintre apele stătătoare și apele curgătoare. Mai departe, la limba română, ne-am jucat cu substantive, cu adjective, am scris și am căutat care este forma de plural a cuvintelor, am căutat adjective pentru diferite ape, antonime… (…) pornind de la tema inițială, de la apă.

Apoi, am mers mai departe la arte vizuale, la pictură, am pictat pe tehnica pe care o descoperisem noi în cartea respectivă, pictură udă în care copiii au experimentat un alt stil de a picta, am vorbit despre viețuitoare, despre poluarea apelor, despre comportamentul nostru în protejarea mediului și am trecut mai departe la educație civică, am repetat la limba germană substantivele, adjectivele și verbele pornind de la tema apei.

Și toate activitățile noastre s-au legat într-o poveste. Și, de fapt, în stilul acesta, activități similare am desfășurat pe tot parcursul anilor, însă temele au fost diferite.

Noi desfășurăm foarte multe activități în afara clasei cu copiii. Există activități pe care le propun copiii și există activități pe care le propun eu: mergem la teatru, mergem în diferite excursii, avem întâlniri cu scriitori, am avut un tur ghidat pentru a descoperi mai multe lucruri despre arhitectura locală (Timișoara - n.red), tot felul de alte activități pe care copiii le descoperă cu bucurie (…). Toate aceste activități contribuie la crearea stării de bine în clasă, dar în același timp le arată copiilor că pot învăța în fiecare zi din contexte noi, din activități diferite și că împreună suntem parteneri de învățare.

Așa le spun copiilor, că suntem parteneri în această călătorie. Și că, fiind parteneri, avem grijă unii de ceilalți, nu-i lăsăm pe ceilalți să rămână în urmă.

Atunci când un elev știe foarte bine, îl ajută pe colegul care se descurcă mai puțin și își creează grupuri de lucru și devine profesor pentru colegii care se descurcă mai greu, pentru că învață să se susțină și să-și fie aproape. Iar partea aceasta de lectură și povești este una foarte vie la noi în clasă. Avem în fiecare zi momentele de lectură în care, timp de 10-15 minute, fiecare își ia cartea și citim în liniște.

Avem și o bibliotecă în clasă (…). Acest lucru cred că îi va determina, atunci când vor fi adulți, să citească cu plăcere, nu că au fost obligați la școală.

Dar trebuie să mărturisesc că și mie îmi place foarte mult să le citesc și învățarea pe care noi o desfășurăm pornește de la cărți și de la lectură.

Am avut o poveste foarte drăguță despre un leu care nu știa să citească. De fapt, leul se îndrăgostise de o leoaică, însă pentru că nu știa să citească și să-i scrie scrisori nu putea să-i spună că o iubește și a apelat la toate animalele din pădure să scrie în locul lui această scrisoare, însă nimeni nu a reușit să transmită mesajul pe care leul și l-a dorit, iar elevii au înțeles atât de bine mesajul acesta al poveștii… pentru că odată ce știi să scrii și să citești te poți considera un om liber, pentru că-ți poți exprima gândurile și poți înțelege gândurile celorlalți prin citirea lor și prin lectură.

Am desfășurat tot felul de activități pornind de la carte: istoria scrisului, cum a evoluat scrisul în lume, cum scriem acum, în ce contexte găsim textul. Cititul nu înseamnă doar să citești din manual, înseamnă să citești dintr-o carte de bucate, înseamnă să citești un prospect medical, înseamnă să citești despre un film. Cititul este, de fapt, în jurul nostru.

Așadar, și în România se poate face școală de calitate.

Cred că pentru profesori sunt foarte multe provocări, insuficienta finanțare a sistemului educațional își spune cu adevărat cuvântul.

Vă povesteam înainte de toate aceste cărți și activități, ei bine, ar fi nevoie să existe în toate școlile din România.

Biblioteci cu cărți moderne, locuri de joacă pentru copii, alte materiale educaționale care ar putea avea un impact major în felul în care se desfășoară orele, însă foarte multă libertate îi este acordată cadrului didactic de a crea, de fapt, acel context de învățare în clasă.

Există creativitatea pedagogică și aceasta poate fi pusă în aplicare atunci când ne gândim la scenariul zilei sau la tema pentru luna respectivă. În ciuda acestei probleme care există, a lipsei de fonduri, există această libertate de a crea un învățământ în care copilul poate fi cu adevărat în centrul activităților.

Noi suntem acolo pentru ei, pentru a-i ajuta în această călătorie a învățării, pentru a-i ajuta să prindă curaj și încredere în ei.

Foarte mulți copii au nevoie de acest curaj și de menținerea vie a curiozității cu care ei vin la școală. Pentru că, atunci când încep școala, în general, aproape toți copiii sunt curioși de ce urmează să se întâmple și sunt motivați și își doresc să fie buni.

Însă pe parcurs scade această motivație pentru școală, simt și presiunea temelor, simt și presiunea notelor și, dacă predarea este într-o manieră care nu susține dezvoltarea naturală a copiilor, atunci protestează.

Însă dacă pornim învățarea de la copii, ne jucăm cu ei, ne conectăm cu ei, stabilim relații cu ei (…) Avem această poveste și această libertate în care putem să ne creăm o zi minunată în fiecare zi. Și nu este nevoie ca toate zilele să fie frumoase, este în regulă să fie și zile mai triste, tocmai pentru a experimenta toată gama de emoții și a vedea, de fapt, că învățarea nu se oprește și că, de fapt, școala este viața însăși.

Mai putem avea o speranță că fiecare copil din România poate beneficia de acest tip de educație?

Cu siguranță. Pe mine m-au ajutat câteva cursuri de formare, pe care le-am făcut și pe care le recomand tuturor cadrelor didactice.

Pentru mine a fost extrem de util cursul de Comunicare non-violentă cu copiii, un curs care m-a ajutat să înțeleg că în spatele fiecărui comportament pe care îl etichetăm ca fiind un comportament neplăcut se află, de fapt, o emoție, o nevoie neîndeplinită.

Și, în momentul în care identific care este acea nevoie, am de fapt posibilitatea de a ajuta acel copil. Și, în clasă, practicăm și noi metoda aceasta de comunicare non violentă. Atunci când sunt conflicte, se ceartă copiii, parcurgem metoda celor patru pași.

În primul pas, copiii învață să descrie ce s-a întâmplat - le este foarte greu să facă acest lucru obiectiv - adică să povestească acțiunea, nu să-l eticheteze pe colegul ”A fost rău”.

Pasul al doilea în comunicarea non violentă este să vorbim despre emoții, despre ce am simțit în acel moment. După ce sunt conștienți de emoție, să definească nevoia din spatele ei ”Nevoia mea este de liniște, de înțelegere…” Și apoi să-i facă o cerere colegului „Ai putea, te rog, data viitoare când treci pe lângă banca mea, să te uiți în stânga să nu dai peste penarul meu? Și, dacă totuși mi-ai lovit penarul, să te apleci tu să-l ridici?”. Și în acel moment se întâmplă, de fapt, acea împăcare între copii.

Este o metodă care necesită timp, însă rezultatele ei sunt extraordinare la nivelul clasei, pentru că armonia ajunge să fie prezentă tot mai des, copiii învață că există o diferență între comportamentul unui om și ceea ce este un om.

Pot să fiu o persoană prietenoasă, dar să am o zi mai proastă, asta nu înseamnă că sunt într-un anume fel sau în altul. Și învață să relaționeze cu ceilalți, se reduce foarte mult fenomenul de bullying, iar toate aceste aspecte au mai departe un efect asupra învățării, pentru că ei se pot concentra mai apoi pe învățare, pe lecții.

Un alt curs care mi-a fost extrem de folos este Mentalitate deschisă, cursul pe care l-am descoperit în cadrul proiectului SuperTeach.

Aș putea descrie acest program ca fiind un program de dezvoltare personală pentru mine, în primul rând, ca profesor, în care am înțeles cât de important este rolul meu și cât de important este să fiu eu, în primul rând, aliniată cu mine și să fiu în ordine atunci când intru în clasă și să fiu autentică în relația cu elevii mei, pentru a putea maximiza de fapt impactul pe care îl am.

Și să mă pot raporta la elevii mei cunoscându-le nevoile, cunoscându-le provocările, cunoscându-le obiectivele, cunoscându-i, de fapt, mai bine.

Sunt patru principii pe care profesorii le descoperă în acest curs. Unul dintre ele se numește ”vezi măreția”, iar acel principiu presupune că fiecare elev are un dar, o pasiune, un lucru care îl face special.

Iar noi, profesorii, avem datoria de a vedea măreția în cei cărora le predăm, în copiii care sunt alături de noi.

Este foarte simplu să vedem măreția în copiii care-și fac toate sarcinile, copiii aceia care sunt etichetați ca fiind ”copiii cuminți și harnici”, însă provocarea e de a vedea măreția în fiecare copil și, odată ce am parcurs cursul de Mentalitate deschisă, am avut un moment în care mi-am luat timp pentru a reflecta la fiecare copil din clasa mea și a-i scrie la sfârșitul anului școlar fiecărui copil o scrisoare, în care am precizat câteva lucruri pe care le-am învățat eu de la acel copil și care sunt lucrurile pe care le admir. Știu că s-au bucurat și că a contat foarte mult pentru ei.

Și am continuat aceastră tradiție. Când am trecut în clasa întâi, am copt pentru fiecare elev câte o prăjiturică în formă de steluță (noi suntem clasa steluțelor), pe care am scris numele fiecărui copil cu litere de mână și cu zahăr pudră. Și am început spunându-le că anul acesta vom învăța cum să scriem de mână și primul lucru pe care îl văd ei scris de mână este numele lor pe prăjiturele, de către mine. Și erau foarte entuziasmați, la gândul ”când vor ajunge și ei să-și poată scrie numele pe prăjituri”.

De asemenea, pregătesc activități la propunerea lor.

Într-un an mi-au propus să învățăm să facem ciocolată. Și i-am dus la un atelier de ciocolată. Într-un an, mi-au spus copiii că și-ar dori cel mai mult să facem o activitate cu clasa la ștrand. Și am făcut serbarea la ștrand.

Și pentru că i-am lăsat de la început să vină cu aceste idei de activități, ei continuă să facă lucrul acesta săptămână de săptămână. Și astfel școala devine un spațiu în care ei își pot manifesta aceste idei. Este foarte important să le menținem creativitatea și puterea lor de imaginație vie.

Avem și un perete pe care alegem, la începutul fiecărei generații, în mod democratic, cum vrem să-l decorăm. Anul acesta, pentru că suntem clasa steluțelor, tema este spațiul cosmic. Și decorarea, pictarea este un efort comun care îi face pe copii să aprecieze altfel clasa, mediul în care învață.

Până nu demult, aveam regula ”în clasă mergem, în curte alergăm”. Însă la un moment dat ei nu mai aveau răbdare și începeau să alerge în clasă. Or, pericolul de accidente era mult mai ridicat și am creat ”consiliul clasei”.

Și ne strângem într-un cerc (cercul este o metodă educațională foarte puternică) în care discutăm acele probleme.

Și i-am întrebat de ce aleargă, deși stiu care este regula și (apropo de comunicarea non violentă) că eu simt îngrijorare și teamă că ei s-ar putea accidenta și neîncredere pentru că ei nu respectă o regulă pe care am agreat-o împreună și toate aceste stări îmi creează disconfort și i-am întrebat pe ei de ce aleargă.

Și răspunsul pe care mi l-au dat a fost unul extrem de sincer: ”Alergăm în clasă pentru că avem atât de multă energie încât nu avem ce să facem cu ea”. Și, de fapt, acea situație s-a transformat într-un brainstormig în clasă: ”Ce putem face cu toată energia noastră, astfel încât să respectăm în continuare regula de a alerga doar afară și, totuși, de a ne consuma acea stare interioară?”.

Și unul dintre copii a venit cu propunerea de a aduce o trambulină în clasă.

A devenit apoi o soluție a clasei noastre și cei care au foarte multă energie se pot duce în pauze să sară până obosesc. Uneori, îmi cer voie si în timpul orelor, dar aceste momente sunt rare, în care simt, pur și simplu, că ar da din picior sau ar face o activitate… și de cele mai multe ori copiii sunt certați în astfel de situații. Pentru unii dintre ei e o nevoie motrică de bază și această trambulină ne-a împlinit nevoile de minune.

Sunt multe astfel de soluții care au venit în urma unei discuții sincere cu copiii, în care am încercat să vedem ce putem face pentru starea de bine în clasa. Și starea lor, și starea mea.

Am făcut și diferite proiecte, unul din ele fiind ”Personalități din România”. Fiecare elev și-a ales câte o personalitate dintr-un domeniu, s-au documentat și au creat o secvență de învățare - însemnând nu mai mult de zece minute de prezentare. Dar aveau de pregătit și o activitate, unii au propus un joc, alții au creat un joc online, alții au creat un rebus pornind de la tema pe care au avut-o.

Astfel, toată clasa a descoperit care au fost valorile acelei persoane, care a fost viața ei, cu ce s-a deosebit viața ei de viața noastră, care a fost contribuția adusă și le-a crescut nivelul de cultură generală.

Copiilor le place foarte mult să lucreze așa, să lucreze în perechi.

În fiecare an avem un astfel de proiect și de foarte multe ori ideile vin de la copii: ”N-ar plăcea să vorbim despre țări”, ”ne-ar plăcea să vorbim despre continente”… Și, chiar dacă acele conținuturi nu se găsesc întotdeauna în programa școlară, putem adapta obiectivele și competențele din programă la interesele elevilor.

Îmi aduc aminte că cea mai amuzantă lecție pentru ei a fost lecția de matematică în clasa pregătitoare când unul dintre copilași povestea că hamsterul lui a făcut pui și a făcut șapte pui. Și în acea săptămână am învățat cifra 7 cu povestea celor șapte pui de hamster.

Și am pregătit pentru copii jetoane cu hamsteri foarte mici și am învățat compunerea și descompunerea numărului prin împărțirea puilor de hamsteri în camere. Și aveam șapte pui și doar două camere și dacă intra un pui într-o cameră, câți pui mergeau în cealaltă și multe alte activități pe care le-am discutat în acea săptămână au fost despre hamsterii elevului respectiv și vă dați seama că au venit într-o zi toți cei șapte hamsteri la școală.

Într-un an, de Paște, aveau o fascinație pentru melci și voiau să vorbim despre melci. Așa că a trebuit să schimbăm povestea oului de Paște și ce pregătisem eu în programul respectiv și să adaptez conținutul să fie despre melci și să fie din interesul lor.

Dar din nou pentru mine provocarea este cum aduc acele competențe și obiective din programa școlară în activități care au legătură cu interesul elevilor. Pentru că atunci vor învăța mai bine, când simt că învățarea este și despre ei, și pentru ei și când văd că ideile pe care ei le propun ajung la școală să se materializeze și putem învăța, de fapt, pornind de la orice subiect.

Acest articol face parte din secțiunea NEW EDU, susținută de
brio