VARTA caută teren pe lângă Arad pentru noua fabrică de 1 miliard de euro

VARTA caută teren pe lângă Arad pentru noua fabrică de 1 miliard de euro
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Compania germană VARTA, care ia în considerare deschiderea unei fabrici de baterii pentru mașini electrice în România, caută un teren de 100 de hectare lângă Arad.

Investiția strategică s-ar ridica la un miliard de euro, însă deocamdată nemții doar se interesează ce ar însemna să facă la noi cea mai nouă fabrică de baterii – ce teren ar găsi și unde, dar și cum s-ar înțelege cu statul.

Până acum, VARTA s-ar fi orientat către zona oraşului Arad, aproape de granița de vest a țării, potrivit surselor Economedia.

ADVERTISING

Germanii au deja la Brașov o fabrică de baterii de mici dimensiuni, pentru aparate auditive, însă noua fabrică ar urma să fie mult mai mare și să producă cele mai noi baterii VARTA pentru mașini electrice.

O delegație a grupului german a venit la începutul lunii martie în România, pentru a discuta cu reprezentații Guvernului, însă o decizie finală nu a fost încă luată.

O linie pilot pentru producerea bateriilor VARTA 21700 V4Drive, pentru mașini electrice, funcționează acum la fabrica principală din Ellwangen.

ADVERTISING

Cea mai recentă investiție făcută de VARTA a fost în extinderea fabricii din Nördlingen, anul trecut, care acum are 60.000 de metri pătrți

VARTA are o istorie de 135 de ani, 4.000 de angajați în toată lumea, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fabricat baterii pentru submarinele germane.

V.D.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇