UE va înăspri sancţiunile împotriva companiilor petroliere ruseşti dar nu va interzice importul de ţiţei

UE va înăspri sancţiunile împotriva companiilor petroliere ruseşti dar nu va interzice importul de ţiţei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Statele membre UE urmează să adopte noi sancţiuni împotriva companiilor petroliere ruseşti Rosneft, Transneft şi Gazprom Neft, dar vor continua să cumpere petrol de la ele, a declarat luni pentru Reuters o sursă europeană.

Cele trei mari companii petroliere ruseşti sunt deja supuse unor restricţii europene cu privire la împrumuturi şi finanţarea datoriilor.

Conform unui nou pachet de sancţiuni ce urmează a fi discutat luni seara de diplomaţii europeni, Rosneft, Transneft şi Gazprom Neft vor fi vizate şi de o interdicţie cu privire la investiţii, care ar urma să le îngheţe finanţarea provenită de la surse din UE pentru noi proiecte de explorare şi producţie.

ADVERTISING

Cu toate acestea, ca o dovadă a îngrijorărilor UE cu privire la impactul sancţiunilor asupra preţurilor şi livrărilor de ţiţei, guvernele UE au insistat asupra necesităţii de a clarifica faptul că noile măsuri nu vor împiedica statele şi companiile din UE să cumpere petrol de la cele trei firme ruseşti, a precizat sursa citată de Reuters.

Război în Ucraina, Ziua 19 - Vezi desfășurarea evenimentelor

Asta este în contradicţie cu acţiunile anunţate săptămâna trecută de SUA, care au interzis importurile de gaze şi petrol din Rusia, decizie care a provocat o creştere semnificativă a cotaţiilor barilului de ţiţei. SUA nu importă însă la fel de multe gaze naturale din Rusia precum Uniunea Europeană.

ADVERTISING

"Vom propune o interdicţie importantă cu privire la noile investiţii europene în sectorul energetic rusesc", a anunţat vinerea trecută preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, fără a indica însă care sunt companiile vizate.

Potrivit sursei citate de Reuters, mai multe guverne europene au solicitat excepţii care să permită companiilor din UE să îşi plătească facturile către marile companii petroliere ruseşti şi să continue să cumpere ţiţei de la ele.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇