Românii au cumpărat acțiuni SpaceX de peste 15 milioane de dolari, plasând țara în top 3 global prin XTB

Românii au cumpărat acțiuni SpaceX de peste 15 milioane de dolari, plasând țara în top 3 global prin XTB
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Investitorii din România au achiziționat acțiuni ale companiei lui Elon Musk în valoare de 15,27 milioane de dolari, prin intermediul brokerului XTB, în perioada de la debutul listării de vineri până marți inclusiv, potrivit datelor companiei.

România se situează astfel pe locul al treilea la nivel global între filialele XTB, după Polonia și Cehia, scrie Profit.ro.

„Interesul pentru SpaceX a fost foarte puternic, iar românii sunt deosebit de activi în tranzacționarea acțiunilor companiei lui Elon Musk”, a declarat Claudiu Cazacu, consultant de strategie în cadrul XTB.

Valul de interes vine pe fondul uneia dintre cele mai spectaculoase listări din istoria piețelor financiare, după ce SpaceX a debutat la bursă la un preț de 135 de dolari pe acțiune. În primele zile de tranzacționare, acțiunile au urcat cu peste 40%, însă joi au înregistrat o corecție de aproape 10%, coborând până la aproximativ 173 de dolari pe acțiune.

Corecția survine în contextul în care entuziasmul inițial al investitorilor începe să se tempereze, după o evaluare rapidă care a propulsat temporar compania peste giganți precum Microsoft și Amazon.

Chiar și după scăderile recente, capitalizarea SpaceX rămâne în jurul a 2.500 de miliarde de dolari, potrivit datelor pieței.

Românii au avut acces la acțiuni nu doar prin XTB, ci și prin alți intermediari precum Tradeville, Revolut și Interactive Brokers, însă datele prezentate reflectă exclusiv tranzacțiile realizate prin XTB.

Pe lângă volatilitatea din piață, compania a anunțat și schimbări în structura de conducere, inclusiv numirea lui Roelof Botha în Consiliul de Administrație. În același timp, Elon Musk continuă să dețină controlul majoritar, cu peste 82% din drepturile de vot.

Analiștii consideră că fluctuațiile recente sunt tipice pentru o listare de asemenea amploare, însă evoluția companiei în trimestrele următoare va fi esențială pentru confirmarea evaluării actuale și a ritmului de creștere anticipat de investitori.

Adaugă spotmedia ca sursă preferată în Google