Tarifele RCA nu vor mai fi plafonate începând cu 1 iulie, ca urmare a deciziei Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), luată în ședința de miercuri, 18 iunie.
Măsura de înghețare a prețurilor, instituită în aprilie 2023, va înceta odată cu finalul lunii iunie, după mai bine de doi ani de aplicare, în care a fost periodic prelungită pentru a menține echilibrul pe piața asigurărilor.
Vicepreședintele ASF, Sorin Mititelu, a declarat că analiza efectuată în cadrul Consiliului a arătat că nu mai există dezechilibre care să justifice continuarea plafonării.
„Piața RCA funcționează astăzi în parametri financiari corespunzători, cu o concurență mai sănătoasă și un mecanism funcțional de asigurat cu risc ridicat”, a explicat el pentru Gândul.
Nu se așteaptă scumpiri semnificative
Întrebat despre eventuale efecte asupra consumatorilor, Mititelu a spus că nu estimează creșteri spectaculoase de prețuri.
Actualizarea tarifelor se va face diferențiat, în funcție de politica fiecărui asigurător, dar „nu va fi o situație ca în urmă cu patru sau cinci ani, când prețurile explodau”. În unele cazuri ar putea apărea chiar scăderi, în funcție de segmentul de risc și tipul de vehicul.
Pentru companiile care nu și-au modificat tarifele din 2022, este de așteptat o ușoară actualizare, explicabilă prin creșterea valorii medii a daunelor și costurile mai mari ale intermedierii.
Totuși, Mititelu a subliniat că „nu există motive structurale care să ducă la scumpiri majore”, iar comportamentul responsabil al jucătorilor din piață a contribuit la această stabilitate.
Mecanismul de control al prețurilor s-a dovedit eficient, potrivit ASF, contribuind la întărirea financiară a companiilor, creșterea gradului de cuprindere în asigurare și reducerea concentrării în piață. În acest context, oficialii nu mai consideră necesară intervenția statului pentru menținerea tarifelor în limite prestabilite.
Val de scumpiri de la 1 iulie
Plafonarea RCA nu este singura veste proastă pe care o primesc românii începând cu 1 iulie. Tot de la această dată, românii vor resimți scumpiri în lanț, odată cu expirarea măsurilor de plafonare aplicate prețurilor la alimentele de bază și la energia electrică.
Guvernul prelungise plafonarea adaosurilor comerciale la produse esențiale - precum laptele, carnea, uleiul, ouăle sau făina - doar până la finalul lunii iunie. Limitările vizau toate etapele din lanțul comercial, impunând marje maxime de profit de 20% pentru procesatori și retaileri și de 5% pe întregul lanț de distribuție. Odată cu ridicarea acestor restricții, prețurile alimentelor riscă să urce rapid.
Tot de la 1 iulie, se încheie și schema de plafonare a tarifelor la energie electrică. Furnizorii au început deja să notifice clienții cu noile oferte, care presupun prețuri semnificativ mai mari: de exemplu, PPC va percepe un tarif de 1,55 lei/kWh plus un abonament zilnic de 0,43 lei, iar Electrica și Premier Energy estimează costuri finale între 1,50 și 1,59 lei/kWh.
Singura excepție notabilă rămâne Hidroelectrica, cu un tarif final între 1,03 și 1,19 lei/kWh.