Prima ședință de scădere pentru Hidroelectrica de la listare încoace

Prima ședință de scădere pentru Hidroelectrica de la listare încoace

Acţiunile Hidroelectrica (H2O), cea mai mare companie românească în funcţie de capitalizare de la Bursa de Valori Bucureşti, au scăzut luni, cu 0,79%, pe fondul unor tranzacţii de 23 milioane de lei, la 112,8 lei pe unitate.

Valoarea tranzacţiilor reprezintă peste o cincime din întreaga lichiditate a segmentului de acţiuni de la BVB de astăzi, scrie Ziarul Financiar.

Este prima sesiune de trading în care acţiunile H2O au consemnat pierderi de la listarea din 12 iulie încoace. De atunci, producătorul de energie electrică verde a avut doar şedinţe pe creştere sau pe zero.

ADVERTISING

Dinamica vine şi în contextul în care piaţa locală de capital a coborât astăzi cu 0,85% prin prisma indicelui de referinţă BET. De altfel, toţi indicii de la BVB au înregistrat pierderi în prima sesiune de trading de săptămâna aceasta.

Hidro a debutat la BVB la un preţ de 110 lei pe acţiune. Investitorii de retail care au beneficiat de discount-ul de 3% din primele cinci zile ale ofertei publice iniţiale (IPO) pot marca în prezent un câştig de circa 12%.

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇