Azi, 3 iulie, putem spune că listarea Hidroelectrica e un succes pentru companie, iar analizele pe acest IPO au fost îndreptățite – de la optimismul ușor zăltat până la abordările lucide.
Dar există și un alt mod de-a privi listarea Hidroelectrica și am să profit de moment ca să ridic, în final, în baza experienței personale și de ziarist angajat, o problemă la care România prin decidenții ei ar trebui să reflecteze.
Poate că sunt destui care știu bancul ăla – de ce se uită persoanele romantice până la capăt la un film porno? (Fiindcă speră să vadă că pe femeia aia o ia, până la urmă, de nevastă vreunul din hăndrălăii ăia..).
Romantic incurabil, eu am decis să privesc filmul Hidroelectrica până la capăt, într-o seară de la începutul toamnei 2002, din biroul de pe Calea Victoriei al ministrul Economiei de atunci, Dan Ioan Popescu.
După o oră și jumătate de întrebări puse de mine și de minciuni debitate de ministru, atunci când, la final, am pus dosarul Hidroelectrica și al retehnologizării de la Porțile de Fier pe masă, omul n-a mai rezistat: a tâșnit în picioare urnind biroul de o tonă, l-a ocolit, s-a repezit la fotoliul în care stăteam și m-a înşfăcat de piept ridicându-mă și scuturându-mă ca pe o păpușă.
Îl știm pe DIP – înalt, cu oase de halterofil și peste 100 de kile, pantofii mei nici nu mai atingeau podeaua.
De trei ori s-a repezit ministrul în mine, în timp ce întrebările – de data asta ale lui – se succedau cu repeziciune înainte să primească răspunsurile, de data asta ale mele. Când, la ultima din întrebările lui (”Eu nu-ți zic nimic, Pena nu ţi-a zis nimic: unde ai să mergi, la Năstase, nu? Zi-i, bă, ai să mergi la Năstase, nu?”), i-am răspuns că o să scriu tot ce știu și consemnez că și el, și Pena au refuzat să comenteze, s-a mai repezit o dată la mine și m-a trântit în fotoliu.
După care a dispărut pur și simplu pe o ușă.
Asaltul asupra Hidroelectrica – cel mai ieftin curent, pe atunci 4 dolari MWh, față de 28 la Nuclearelectrica și 45 la centralele pe cărbune – avusese ca pretext retehnologizarea de la Porțile de Fier, iar la dosarul pe care i-l pusesem, la finalul discuției, ministrului pe masă muncisem 4 luni.
O lucrare care inițial plecase de la o evaluare de 80 de milioane de dolari urma să ajungă la aproape un miliard cu tot cu avantajele contractelor directe ale celor pe care Băsescu avea să-i numească mai târziu ”băieții deștepți din energie”: de la palele uriașe ale turbinelor, făcute de către o firmă care nu mai făcuse lucruri de asemenea dimensiuni, până la cedarea acestor pale și revărsarea tonelor de ulei în Dunăre, la rapoartele tehnice făcute de Politehnica din București care spuneau că palele nu vor rezista cavitației, la recunoașterea de către directorul de la Hunedoara că se folosiseră proiectele rusești din anii '60 (ajunsesem să fiu căutat de inși de la ambasada Rusiei, pe care i-am ignorat, să încerce să afle ce știu), la copii după contracte, înțelegeri, documentele guvernamentale de finanțare, exportul celei mai ieftine energii către Grecia printr-o firmă franceză și importurile scumpe de peste tot – toate astea îl scoseseră din minți pe ministru când, la finalul discuției, i-am pus dosarul pe masă și i-am spus că nu mai înțeleg nimic din declarațiile lui, pentru că documentele mele arată altceva.
Află din continuarea articolului Hidroelectrica mon amour și darul mireselor ce a făcut Cristian Grosu cu informaţiile despre ”băiețiii deștepți din energie” şi analiza momentului listării la bursă pe Curs de Guvernare.