Peste 60% dintre antreprenorii români nu resimt creșterea economică, din cauza scumpirilor

Peste 60% dintre antreprenorii români nu resimt creșterea economică, din cauza scumpirilor
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Peste 60% dintre antreprenorii români spun că nu resimt creșterea economică anunțată de Guvern, pentru că preţurile la utilități, precum și cele din magazine, s-au mărit semnificativ în această perioadă.

Totodată, aproape toți antreprenorii spun că au crescut costurile cu furnizorii, potrivit unui studiu realizat de CIEL România, unul dintre cei mai importanți producători de software pentru companii.

Creșterea economică de 13%, peste nivelul anticipat, anunțată recent de Guvern, nu se reflectă în realitatea din mediul de business, susțin cei mai mulți antreprenori români.

În schimb, aproape toți antreprenorii spun că au crescut costurile cu furnizorii, iar mulți dintre ei susțin că instabilitatea și lipsa de predictibilitate vor persista în mediul de business din România, având în vedere și contextul politic actual.

ADVERTISING

Aproximativ 62% dintre antreprenorii români afirmă că nu resimt creșterea economică anunțată de Guvernul României, deoarece preţurile la utilități, precum și cele din magazine s-au mărit semnificativ în această perioadă”, arată studiul CIEL România, potrivit unui comunicat transmis miercuri SpotMedia.ro.

Nicio schimbare reală față de anul 2020

De asemenea, mai mult de 26% dintre companii spun că nu observă nicio schimbare reală față de anul 2020, în ciuda cifrelor optimiste anunțate oficial, iar lipsa predictibilității cauzată de mediul politic creează nesiguranță în mediul de business.

Datele CIEL România arată că peste 71,4% dintre antreprenori recunosc că, în 2021, gradul de predictibilitate în mediul de afaceri local a scăzut în comparație cu anul precedent. Doar 7,5% dintre respondenți consideră că a crescut.

ADVERTISING

Respondenții consideră că avansul economic anunțat de Guvern nu este susținut de realitatea din piață, mai ales când, pentru 91,8% dintre antreprenori, costurile cu furnizorii au crescut în această perioadă. Mai mult decât atât, doar 9,5% dintre companii au înregistrat creșteri ale cifrelor de afaceri.

Pe fondul unei piețe nesigure, după cum arată datele din studiu, antreprenorii români au decis să acorde o mai mare importanță digitalizării. Studiul CIEL arată că 45% din companii au făcut investiții în digitalizare în timpul pandemiei, iar 37% planifică noi investiții în următoarele luni.

Dintre participanții la studiul CIEL România, 32% sunt furnizori de servicii, 25% activează în comerț, 15% în construcții, 12% în IT, iar restul au afaceri și în industria producătoare de materiale, alimente sau confecții.

ADVERTISING

Citește și:

Irina Olteanu
Editor Coordonator
Și-a început cariera în presă în anul 2003, în radio, iar din 2007 lucrează în presa scrisă. Are o vastă experiență și a realizat articole și interviuri în toate domeniile.
Irina are o experiență de peste 20 de ani în presă, dintre care 17 ani în presa online. A crezut și va crede întotdeauna în presa onestă, independentă, care respectă principiile etice, își respectă cititorii și pune adevărul mai presus de orice. Pentru ea jurnalismul înseamnă pasiune, libertate, adevăr și dreptate. "Nu poate fi o nenorocire mai mare pentru oamenii liberi decât pierderea libertății cuvântului".
Expertiză: Eveniment, Social, Politică internă, Politică externă, Comunicare, Social Media
Scrie Despre: Eveniment, Sănătate, Politică
Citește mai mult
Ești ceea ce citești, citește responsabil!
Sprijină jurnalismul independent, sancționează manipularea și contribuie la normalitate și dezvoltare predictibilă în România!
ALEGE CUM VREI SĂ NE SUSȚII
Donație Lunară
Donație Unică
ALEGE SUMA PE CARE VREI SĂ O DONEZI
  • 30 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 50 lei
  • 100 lei
  • 250 lei
Altă sumă
lei
euro
Au apărut următoarele erori
* Continuând donația, accepți termenii si condițiile site-ului. Poți vedea în politica de confidențialitate ce date personale colectăm și de ce.

Partenerii noștri