Noile prevederi din ordonanța pe energie, adoptată miercuri de Parlament, forţează intrarea în insolvenţă a unor capacităţi de producţie din surse regenerabile (eolian şi solar) de mii de MW, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Române pentru Energie Eoliană (RWEA) şi al Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie Regenerabilă din Romania (PATRES).
„NU omorâţi Regenerabilii! NU anulaţi investiţii de mii de MW, în plină iarnă şi criză energetică, când România are nevoie de fiecare MW instalat în capacităţile de energie regenerabilă pentru a acoperi consumul de energie al românilor şi industriei!
NU impuneţi formule de supraimpozitare total neadecvate care lovesc radical în producătorii de energie din surse regenerabile şi îi forţează să închidă capacităţile de producţie! NU falimentaţi sectorul regenerabilelor! NU sacrificaţi invesţiile viitoare!", se arată în comunicat.
RWEA și PATRES fac, din nou, un apel public către preşedintele României, Guvern şi Parlament, să ia măsuri urgente pentru a se evita distrugerea în masă a investiţiilor existente în regenerabile ţi oprirea imediată a investiţiilor în capacităţi noi.
"Am ajuns într-o situaţie de neconceput şi deosebit de gravă pentru România! Conform proiectului de Lege privind aprobarea OUG nr 119/2022, adoptat în Plenul Camerei Deputaţilor, s-a modificat radical modul de calcul al supraimpozitării pentru producătorii din energie. Dacă până acum în formula de calcul erau recunoscute şi cheltuielile cu achiziţia de energie necesară pentru onorarea contractelor atunci când sursă de energie nu este disponibilă (când nu bate vântul, când gradul de însorire este redus), în formulă nouă adoptată de Parlament, aceste cheltuieli nu mai sunt recunoscute.
Mai mult decât atât, cheltuielile cu dezechilibrele vor fi recunoscute doar în procent de maximum 5% din valoarea energiei electrice vândute, în condiţiile în care standardul în industrie arată dezechilibre înregistrate de centralele eoliene de circa 40%, respectiv 25% în cazul centralelor solare", spun reprezentanţii producătorilor.
Astfel, se supraimpozitează doar venitul fără a se ţine cont că în cazul surselor regenerabile de energie sunt momente când resursa nu este disponibilă, iar operatorul este constrâns de însăşi modul de funcţionare a pieţei să cumpere energie pentru a-şi onora obligaţiile.
"Ce înseamnă noile prevederi aprobate de deputaţi în cazul producătorilor de ESRE (energie din surse regenerabile - n.r.)? Dacă se supraimpozitează veniturile fără a se ţine cont de cheltuieli, aceştia vor intra automat pe pierderi. Vorbim de o formă mascată de NAŢIONALIZARE! Practic, se aruncă în aer capacităţi operaţionale din surse regenerabile (eolian şi solar) de circa 4400 de MW", se mai arată în comunicat.
RWEA şi PATRES semnalează că va ajunge într-o situaţie fără precedent pentru România, când se vor închide capacităţi de producţie în plină criză energetică.
Potrivit acestora, România va ajunge să fie ocolită de investitori, într-un moment în care avem mare nevoie de noi capacităţi de producţie.